"Încercăm să executăm anumite conturi, dar finanţele îşi mută banii dintr-un cont în altul. Pe unele avem titlu executoriu", a declarat Ioan Micula, pentru sursa citată, adăugând că a apelat la aceste formule, inclusiv la procesul de la Curtea de Arbitraj de la Washigton pentru că el şi fratele său nu au avut altă cale pentru a-şi recupera banii.
"Am ajuns în situaţia aceasta pentru că nu avem altă cale de iesire. Nu suntem procesomani. Am dorit să rezolvăm problema pe cale amiabilă, de-a lungul anilor am trimis zeci de scrisori (Guvernului - n.r.), dar nu i-a interesat", a declarat Micula.
Statul român trebuie să achite celor doi investitori aceşti bani, în urma unei decizii a Curţii de Arbitraj de la Washington.
Deocamdată Ministerul Finanţelor nu şi-a făcut publică poziţia pe această temă.
Demersul vine după ce, la începutul lunii trecute, magnaţii bihoreni au cerut sechestru pe acţiunile deţinute de statul român la OMV Petrom şi au reuşit blocarea unor conturi ale Ministerului de Finanţe.
După cum BIHOREANUL a mai scris, statul român trebuie să achite celor doi 367,4 milioane de lei (82 de milioane de euro), în urma unei decizii definitive dată anul trecut de Curtea de Arbitraj de la Washington.
Statul a fost pus să îi despăgubească pe cei doi fraţi, care au şi cetăţenie suedeză, pentru că a eliminat facilităţi fiscale pe care Ioan şi Viorel Micula ar fi fost îndreptăţiţi să le primească deoarece au investit în zone defavorizate, încălcând astfel Acordul bilateral România-Suedia cu privire la protecţia reciprocă a investiţiilor.
Ministerul a încercat să scape de datoria pe care o are la fraţii Micula, pentru că şi aceştia au de plătit, la rândul lor, statului 76 de milioane de euro. Acest lucru nu a fost permis de Uniunea Europeană, pentru că autorităţile Române nu au cerut încuviinţarea pentru convertirea datoriei.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.