Într-un studio foto din Oradea, amintirile se "scriu" cu ajutorul unor decoruri superbe şi talentului fotografei Ioana Gabor. Prin obiectiv, orădeanca suprinde momente speciale pentru cupluri şi familii, acordând o atenţie deosebită copiilor, pe care-i consideră "comorile fiecărei poveşti".
Amintiri... de sezon
Studioul Ioana Gabor Photography se află pe strada Lăpuşului nr. 14 din Oradea (în apropierea hotelului Nevis), fiind deschis din vara anului trecut. Cu o suprafaţă de 120 mp, este cel mai mare studio foto din municipiu.
Acesta este decorat în funcţie de sezon. Spre exemplu, înainte de Crăciun, fotografa Ioana Gabor a surprins imagini de familie în decoruri fermecătoare, cu fundaluri speciale, comandate de la furnizori din Statele Unite, plus brăduţi, soldăţei, sănii, elfi, la shooting făcându-şi apariţia şi Moş Crăciun.
Studio-ul va fi transformat în curând pentru a găzdui decoruri de primăvară şi îşi aşteaptă clienţii.
Despre familii
"Aceste albume de fotografii nu lasă timpul să treacă. Ilustrează cele mai frumoase momente ale vieţii: fotografii de cuplu, maternitate, nou născuţi, cadre cu familia şi bineînţeles, comorile fiecarei poveşti: copiii. Le ador inocenţa, zâmbetele, ochii sinceri, căldura şi bucuria pe care o emană. Asta transmit eu în fotografiile mele: SENTIMENTE!", spune Ioana Gabor (foto).
La studio-ul ei, preţurile unei şedinţe încep de la 400 de lei, iar în preţ este inclus shooting-ul, predarea fotografiilor în aceeaşi zi, recuzita şi ţinutele puse la dispoziţia micilor clienţi.
Din acest an, studio-ul Ioanei Gabor va putea fi închiriat şi de alţi fotografi, însă fără decorurile de sezon, ci doar cu fundalurile clasice, plus lumini. Mai multe detalii despre fotografa Ioana Gabor, portofoliul acesteia, precum şi datele de contact se pot găsi pe site-ul ioanagabor.ro şi pe pagina de Facebook Ioana Gabor Photography.
(advertorial)
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.