URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 Iunie 2021, 14:23

Florin Nicoară redevine directorul Colegiului Gojdu din Oradea! Judecătorii l-au reinstalat în funcţie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Începând de vineri, profesorul Florin Nicoară este din nou directorul Colegiului Naţional "Emanuil Gojdu" din Oradea, după ce Tribunalul Bihor i-a admis cererea de suspendare a deciziei Inspectoratului Şcolar, prin care a fost demis.

Chiar dacă nu este definitivă, sentinţa este executorie. Potrivit hotărârii publicate pe site-ul instanţei, judecătorii au dispus suspendarea deciziei 3867 din 21 mai, prin care Nicoară a fost demis, până la pronunţarea instanţei de fond.

"Hotărârea este doar o confirmare a ceea ce domnul Nicoară a susţinut de la început, că este vorba de o vendetă personală. Domnului Nicoară i s-a făcut o nedreptate, destituirea dumnealui a fost o decizie injustă şi pripită, o manifestare a unei vendete personale a domnului Blage", a declarat avocatul directorului, Bogdan Bodea, vineri, pentru BIHOREANUL.

„Destuit abuziv”

Potrivit acestuia, în instanţă, Nicoară a prezentat mai multe argumente pentru a contesta decizia sa. „De exemplu, legea spune că destituirea directorului se face la propunerea Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar, dar în acte, inclusiv în procesul verbal al şedinţei de CA, s-a menţionat că propunerea este a inspectorului şcolar general”, a spus Bodea.

În plus, a mai declarat avocatul, directorul Colegiului Gojdu a fost demis pentru decizii privind orarul şcolii luate în Consiliul de Administraţie, deci nu de el personal. Astfel, a precizat apărătorul lui Nicoară, „este ca şi cum ai demite Guvernul pentru o decizie luată în Parlament”.

„Domnul Blage, în loc să atace în instanță acea decizie (n.r. a CA-ului şcolii) și să respecte ordinea de drept, astfel cum am procedat noi, a aruncat întreaga responsabilitate pe director și l-a destituit abuziv”, a mai declarat Bodea.

„Ordinul comun permite”

Despre motivul principal invocat de inspectorul şcolar general Virgil Blage în demiterea lui Nicoară, şi anume că la Colegiul Gojdu nu se respectă scenariul de funcţionare al Oradiei şi elevii participă o zi pe săptămână la lecţii online, avocatul spune că sunt mai multe argumente care susţin decizia luată în şcoală.

„Ordinul comun (n.r. al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei) cu numărul 3235 prevede expres că unităţile de învăţământ pot emite norme proprii prin care să reglementeze măsuri complementare celor prevăzute de actul normativ. Gojdu avea dreptul să-şi adopte propriul orar”, a declarat avocatul.

În plus, orarul a fost înaintat, la începutul semestrului, către Inspectoratul Şcolar, iar lecţiile online s-au ţinut de cei 9 profesori ai şcolii care au justificare medicală pentru a preda de la distanţă, şi la alte discipline care, ca să se respecte reglementările din acelaşi ordin, nu se pot ţine fizic.

Ordinul prevede că o sală nu trebuie folosită în comun de elevi, ori laboratoarele de informatică au menirea să fie împărţite, motiv pentru care la Gojdu aceste ore se ţin online. La fel, tot online se ţin orele de limbi străine la care s-au format grupe din elevi din mai multe clase.

Va continua?

Avocatul a mai precizat că, în instanţă, IŞJ Bihor a recunoscut că nu a prevăzut toate consecinţele deciziei de destituire, motiv pentru care a trimis o echipă de 3 inspectori în şcoală, „pentru a-l ajuta pe directorul adjunct în conducerea liceului”, un argument în plus pentru ca apărătorii lui Nicoară să catalogheze demiterea acestuia ca inoportună şi injustă.

Bodea, care a precizat şi că a lucrat alături de o echipă de avocaţi la acest caz, a mai spus că speră că Inspectoratul Şcolar nu va ataca la Curtea de Apel hotărârea pronunţată vineri. „Ar fi un act de iresponsabilitate să persişti. Ca părinte, sper doar ca răul să se oprească aici. Ca avocat, nu îmi fac iluzii”, a mai spus el.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Același lanț
Câinele poate fi oricare dintre politicieni. Din păcate
Postat 11 Iunie 2021, 22:57 de Valcov
a meritat circul
Daca s-a rezolvat pe cale legala, a meritat circul cu elevii scosi sa-l sustina?
Postat 11 Iunie 2021, 15:40 de unul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON