URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
21 Ianuarie 2018, 10:09

Filmarea care a provocat revoltă pe internet: Un jandarm dă cu pumnii în protestatarii din Bucureşti (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Internauţii vor să-l identifice pe un jandarm care, sâmbătă seara, la protestul masiv din Piaţa Universităţii din Bucureşti, a dat cu pumnul în manifestanţii care încercau să forţeze cordonul de jandarmi pentru a ocupa carosabilul.

Filmarea respectivă, în care se vede cum jandarmul îi loveşte puternic de mai multe ori cu pumnul pe unii dintre protestatari, a ajuns pe mai multe pagini de socializare, provocând revoltă în mediul online. 

Potrivit news.ro, acesta a fost singurul moment în care s-au produs violenţe în Piaţa Universităţii, unii dintre participanţi susţinând că la originea lor s-a aflat un grup de câteva zeci de persoane, unele dintre acestea fiind ulterior eliminate din rândurile protestatarilor.

Unul dintre cei care îl critică pe jandarm este poliţistul Marian Godină, care a distribuit filmarea cu mesajul: ​"Când e nevoie de identificarea unui huligan, Jandarmeria Română cere sprijinul populaţiei. Pe al lor îl vor identifica oare?".

Reacţiile sunt extrem de dure şi pe pagina "Corupţia ucide", unde unii dintre cei care comentează propun identificarea jandarmului sau depunerea unei plangeri pentru vătămare corporală.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache, a declarat la Digi24 că a fost vorba de o "acţiune individuală" a unui jandarm care probabil şi-a pierdut calmul sub presiune. Georgian Enache a anunţat că se fac verificări interne şi o "analiză serioasă" cu privire la acest incident, iar Jandarmeria nu va ezita să îşi asume, dacă va fi cazul, responsabilitatea care îi revine.

News.ro mai scrie că la protest au fost de altfel mai multe momente tensionate între manifestanţi şi jandarmii aflaţi în număr foarte mare în Piaţa Universităţii. Apariţia jandarmilor călare a fost dezaprobată de manifestanţi.

Un alt moment tensionat a avut loc în pasajul din Piaţa Universităţii, când jandarmii au blocat ieşirile, argumentul fiind acela că trebuia fluidizat accesul în zona de deasupra pasajului, pentru ca demonstranţii să poată ieşi fără să se producă aglomeraţie.

Nemulţumiri au provocat şi percheziţiile făcute de jandarmi. Aceştia au explicat că asupra unora dintre cei care voiau să ajungă piaţă au fost găsite o bâtă, lanţuri, un box, un pistol cu electroşocuri, petarde şi un cuţit. Un bărbat asupra căruia a fost găsit un pistol care ulterior s-a dovedit a fi de jucărie a fost dus la secţia de poliţie. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
@tds si dos(ul). Bravo jandarm infect
Ce frumos ar fi fost ca acel infect de jandarm sa-i scoate vreo 2 dinti din gura copilului tau.Cu pumnul sau cu bocancul , nu conteaza. Sau parintelui tau( daca mai traieste). Oare mai latrati pe aici ca 2 retardati inculti de cat de bine ne conduce psd-ul ?
Postat 21 Ianuarie 2018, 16:17 de elev
Dan1977
Pt ca exista oameni ca TDS care ei ling pt binele țării.
Postat 21 Ianuarie 2018, 14:46 de Sandu1201
toata vina o are.....
toata vina pentru aceste evenimente apartine politicienilor din conducerea acestei tari...de ce nu putem si noi sa avem un guver, un parlament cu politicieni care nu sunt corupti, nu sunt condamnati penal,de ce oare???? DE CE MAI VOTAM ASTFEL DE OAMENI SA NE CONDUCA TARA SI VIITORUL COPIILOR NOSTRI???? de ce trebuie ca aceasta tara sa aiba in parlament bosorogi de pe vremea comunistilor??? de ce nu pot avea doar doua mandate perlamentare ca si presedintele tarii??? de ce nu sunt eliminati din oficiu cei condamnati penal??? de ce nu se respecta programul de guvernare cu care au castigat alegerile in 2016??? de ce atata minciuna si atata ipocrizie??? de ce trebuie sa fim de rasul europei an de an??? de ce?? de ce??
Postat 21 Ianuarie 2018, 13:52 de Dan1977
Tds
Nici nu se putea altfel. Bolojan e de vina si pt asta.
Postat 21 Ianuarie 2018, 13:42 de Sandu1201
Agresiunea nu isi avea locul
Pentru ca nu a pus in pericol integritatea jendarului. Daca asta se intampla acu's cativa ani, degenera in ceva mult, mult mai violent. Oricâți jandarmi au fist, oamenii erau mai multi. Cum ziceam, azi razbelul nu se mai poarta cu arme ci cu manipulare in masa (urat cuvant, ida?). Razbelul prin mediile de socializare, mass media (candva impartiala azi sponsorizate de partide, TOATE) și prin diferente de opinii. Vezi vesnicele certuri si aluzii, chiar si aico pe forum. Ca tds e cu pesedeu si sandu cu opozitia (habar nu am cu care ca is toti o apa si un pamant) e un exemplu. Ca eu nu sunt nici cu unu nici cu altul, am dreptul la parerea mea (poate si eronata) si ca ma iau cu x si y in gura, gresesc si eu. Daca ala a vrut sa distruga, sa plateasca. Dar ca jendarii nu stiu diferenta intre un pistol de jucarie si unu real, apoi aia e grav. Mai urmeaza sa confunde tubul de hartie de buda cu trinitrotoluen si suntem in siguranta. Că poliția e o comedie, asta știm deja. Armata română e o gluma și ea. Și ce mai avem atunci? Coloratura politica
Postat 21 Ianuarie 2018, 13:18 de poiu
SMETII
În 2012 nu s-a prea indignat cineva când acel tânăr a fost făcut praf! Aici a fost vorba despre o rupere de cordon! Sigur că este de preferat să se evite și cea mai mică " agresiune " fizică! Dar alea verbale? CLAR: suntem două tabere! Însă cel puțin pe acest forum cei care suntem pro ( PSD, guvern, Dragnea-nici unii nefiind modele de perfecțiune) suntem înjurați, făcuti proști, amenințați, sunt denigrati părinții noștri ș.a.m.d. Dacă am pupa în/pe diverse orificii PNL-ul, BOLOJAN-ul, USR-ul, Oradea Civică, pe hotelierul Dume, pe filosofii aderenți, pe avocații și notarii aferenti, pe independenta politică Nadia, pe....AM FI PERFECȚI! Iaca, nu suntem! Iaca, România a vrut majoritar altceva! Evident că asta nu presupune ca puterea să facă abuzuri! Dar, ce să vezi?! Comisia de la Veneția tocmai ce-i trase o smetie peste bot Înaltei Curți! " Nu " e " problema ta Legile Justiției"! Cum ar veni: " Fă, putere judecătoreasca! Tu nu legiferezi, tu APLICI! "...
Postat 21 Ianuarie 2018, 11:45 de TDS
Protestatarul a inceput ...
... cand a vrut sa distruga un segment de gard din inventarul Jandarmeriei !?!
Postat 21 Ianuarie 2018, 11:22 de WinDos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON