URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
21 Februarie 2022, 18:35

Fermier din Bihor dat în urmărire generală: Prins cu cultură de cannabis în grădină și condamnat, Gigi Fuscaş s-a făcut nevăzut

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un fermier din Bihor, condamnat definitiv la închisoare cu executare după ce a fost prins cu o cultură de cannabis în grădină, a fost dat în urmărire generală, după ce poliţiştii trimişi să-l depună la Penitenciar nu l-au mai găsit. 

Bărbatul, Gigi Nicuşor Fuscaş, 37 ani, a fost condamnat vinerea trecută, după ce, în grădina lui din comuna Ineu, poliţiştii şi procurorii Antidrog au găsit în vara anului 2020 corturi speciale în care cultiva cânepă indiană.

Potrivit comunicatului transmis pe 16 iulie 2020 de procurorii DIICOT, Fuscaş a fost găsit cu 42 de plante, dintre care 22 ajuns la maturitate, având o înălţime de circa 85 cm, de pe care au strâns peste 1,7 kilograme de muguri. Anchetatorii au ridicat atunci toată aparatura de care se ajuta: corturi, lămpi LED, ventilatoare, filtre, fertilizatoare, transformatoare electrice tip balast, cântar de precizie, un aparat de mărunţit.

Şi nu era prima oară. În 2017, tot procurorii DIICOT au găsit în ferma lui două corturi, 3 lămpi, transformator, ghivece, pastile pentru germinare, termometre de perete,  ventilator electric. „În perioada ianuarie - martie 2017 a cultivat în vederea consumului propriu două plante de cannabis, iar în perioada martie - iunie 2017 a cultivat tot la locuința sa 4 plante de cannabis”, se arată în informarea procurorilor de la acea vreme, captură pentru care bărbatul a scăpat în final doar cu o amendă penală. 

Tânăr fermier

Culmea este că, după cum a descoperit BIHOREANUL, în timp ce-şi creştea "iarba", Fuscaş a obţinut fonduri europene de 40.000 euro pentru o fermă de legume, sprijin din care a şi încasat 30.000 euro, sumă pe care a fost pus să o returneze pentru nerespectarea clauzelor impuse prin contractul de finanţare, a precizat şeful Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Cristian Buzlea.

Concret, Fuscaş a semnat în 2015 un contract de finanţare în cadrul programului de finanţare "Tânărul fermier" prin care se obliga ca, până în 2017, să cumpere "utilaje aferente cultivării de leguminoase" şi să realizeze venituri. Doar că, prea ocupat cu cultura de "iarbă", bărbatul nu s-a mai ocupat de legume, motiv pentru care, în 2017, adică tocmai în perioada în care a fost prins prima oară cu plantaţia de cannabis în grădină, inspectorii Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale au fost obligaţi să demareze procedura de reziliere a contractului de finanţare, spune şeful Oficiului.

Cazul a fost înaintat la Serviciul de recuperări al OJFIR, pentru recuperarea banilor.

Cert e însă că, Fuscaş a continuat să-şi dezvolte cultura de cannabis, după cum susţin poliţiştii şi procurorii Antidrog care, în 2020, l-au trimis pentru a doua oară în judecată. Iniţial, Tribunalul Bihor l-a condamnat pe bărbat cu blândeţe, la 4 luni de închisoare cu suspendare, însă sentinţa a fost schimbată, vinerea trecută, la Curtea de Apel Oradea, unde instanţa a majorat pedeapsa la 1 an şi 6 luni dispunând să fie executat în stare de detenţie. 

Doar că, între timp, Gigi Nicuşor Fuscaş a dispărut, motiv pentru care poliţiştii l-au dat în urmărire generală, iar fotografia lui a apărut şi pe site-ul Poliţiei Române, la rubrica persoanelor căutate. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON