URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
23 Mai 2023, 22:05

FC Bihor susține miercuri primul joc din barajul pentru promovarea în Liga a II-a

FC Bihor susține miercuri primul joc din barajul pentru promovarea în Liga a II-a (foto: arhivă)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fotbaliștii de la FC Bihor au plecat în cursul zilei de marți spre județul Mureș, acolo unde vor susține miercuri de la ora 18 prima manșă a semifinalei barajului de promovare în Liga a II-a cu echipa Unirea Ungheni.

Tehnicianul Florin Farcaș a plecat încrezător, dorind să ia o opțiune serioasă de calificare în finală încă din prima manșă a acestei confruntări.

„Ținând cont că sunt două jocuri de baraj, le pregătim cu mai multă responsabilitate și încredere, pentru că trebuie să avem atitudine și respect față de competiție. A fost o deplasare lungă la Bistrița și atunci am considerat să lăsăm acasă o parte dintre jucătorii importanți, ca să putem pregăti în liniște cele două jocuri cu Ungheni. Ați văzut câți spectatori am avut la meciurile de acasă și cred că acești suporteri merită să tratăm această dublă cu maximă seriozitate”, a declarat antrenorul echipei FC Bihor, înaintea deplasării.

Formația orădeană s-a cazat la Târgu Mureș, unde a avut programat și un antrenament, urmând ca partida de miercuri să o susțină la Ungheni, pe Stadionul Central din localitate.

FC Bihor a ajuns la baraj după ce a ocupat locul I în Seria a 10-a a Ligii a III-a, în timp ce Unirea Ungheni s-a calificat de pe locul II din Seria a 9-a.

„Este o echipă bună, cu câțiva jucători experimentați, cu obiective îndrăznețe pe viitor, dar la jocurile de baraj prea puțin contează calitatea și valoarea adversarului, ci contează ceea ce faci tu, cum te pregătești tu pentru joc. Noi ne pregătim destul de bine, pentru că am urmărit adversarul și am văzut că este unul calitativ din punctul de vedere al exprimării în joc. Sigur că și noi avem o calitate în plus din punct de vedere tehnic și tactic. Eu sper să fim la ora jocului într-o formă bună și să luăm o opțiune serioasă de calificare încă din prima manșă”, a declarat, pentru BIHOREANUL, antrenorul Florin Farcaș

Tehnicianul echipei orădene are în continuare trei probleme de efectiv, înaintea disputei de miercuri. Portarul Radu Bob „încă nu este refăcut sută la sută, Andrei Gal nu este nici 50% refăcut, iar Constantin Roșu este accidentat”, după cum a mai precizat tehnicianul.

Jocul Unirea Ungheni – FC Bihor, programat miercuri, de la ora 18, va fi arbitrat la centru de clujeanul Dragoș Nicolae Lunca, în timp ce la cele două tușe vor fi Ștefan Dumitrache din județul Prahova și George Turcu din București.

La această partidă, echipa orădeană va fi susținută de aproximativ 50 de suporteri. Conducerea clubului a organizat excursie pentru acest meci și a pus la dispoziție un autocar cu 35 de locuri, dar mai sunt și alți fani ai echipei care și-au anunțat deplasarea cu mașinile proprii.

Cei care nu vor putea ajunge la meci au posibilitatea însă să vadă partida pe pagina de Facebook a clubului FC Bihor Oradea, care va prelua transmisiunea gazdelor.


Programul complet al primei manșe din semifinalele barajului pentru promovare în Liga a II-a:

Miercuri, ora 18

CSM Râmnicu Sărat - ACS Foresta Suceava

ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ - AFC Metalul Buzău

SC Popeşti-Leordeni - CS Afumaţi

Farul Constanţa II - CS Tunari

ACS Viitorul Dăeşti - CS Blejoi

CSO Plopeni - CSM Alexandria

Şoimii Lipova - CSM Deva

ACSO Filiaşi - Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița

Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud - CS Corvinul 1921 Hunedoara

Unirea Ungheni 2018 - FC Bihor Oradea

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON