URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
14 August 2014, 09:47

FC Bihor s-a revanşat şi a scos un rezultat de egalitate, la Satu Mare (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

FC Bihor Oradea a disputat miercuri, la Satu Mare, revanşa amicalului cu formaţia locală Olimpia, după ce sâmbătă, la Oradea s-au întâlnit pentru prima dată în această dublă.

Desfăşurat pe o căldură insuportabilă, care a făcut ca şi în tribune să fie doar aproximativ 250 de spectatori, meciul a avut totuşi un ritm bun pentru aceste condiţii şi pentru etapa pregătirilor în care se află cele două formaţii. Scorul final al întâlnirii a fost egal, 1-1, după ce la pauză Olimpia conducea cu 1-0, dar şi după ce echipei bihorene i s-a anulat un gol perfect valabil, la scorul de 0-0.

În minutul 15, după ce au executat o lovitură de colţ de pe partea dreaptă, prin Mihuţ, iar Cigan a prelungit cu capul şi fundaşul central Pascariu a înscris, tot cu o lovitură de cap din 8 metri, în stânga portarului Anca, arbitrul a anulat reuşita orădeană, pentru un presupus fault în atac, care nu a existat, de fapt.

În minutul 21, Străuţ a şutat de la 25 de metri, pe jos, dar şi pe lângă poartă, iar în minutul 29, gazdele au marcat, după o lovitură de la colţ, transformată în gol de fundaşul Heil, cel care a reluat cu capul din 6 metri.

FC Bihor a revenit în atac însă şi în minutul 35, după ce M. Vlad a centrat de pe dreapta, A. Achim a reluat de la 10 metri, pe jos, dar şi pe lângă poartă. Apoi, în minutul 44, a centrat de pe stânga Letan, iar Mihuţ, de această dată, a reluat pe jos, din 12 metri, dar a respins portarul. Ultima fază a primei reprize a consemnat şutul lui Străuţ pe jos, de la 25 de metri, dar şi pe lângă poartă.

În partea a doua FC Bihor a fost superioară în joc adversarului şi a deschis seria acţiunilor ocaziilor în minutul 55, când Speroni a executat o lovitură liberă de la 22 de metri, puţin pe lângă poartă. În replică, în minutul 56, gazdele au trecut pe lângă majorarea scorului, după ce, în urma unei centrări de pe dreapta, Boştină a reluat cu capul din 6 metri puţin peste poartă.

Ultimele 15 minute de joc au aparţinut FC Bihorului, care după ce în minutul 77, a ratat prin Speroni, care din interiorul careului, de la 8 metri, a trimis puţin pe lângă, în minutul 79 a reuşit să înscrie şi să restabilească egalitatea, după ce, angajat pe partea stângă, Zs. Lukacs a centrat perfect în faţa porţi, de unde, de la 4 metri, Nichita a îndeplinit o simplă formalitate, marcând cu latul.

Ultima acţiune din joc s-a petrecut în minutul 88, când Sorian a şutat puternic de la 22 de metri, dar portarul a respins cu dificultate.

"Au fost două jocuri foarte bune pentru noi, în compania uneia, după părerea mea, dintre cele mai bune echipe din serie. Cu siguranţă Satu Mare îşi va depune candidatura pentru accederea în play-off. Le dorim mult succes. Noi, după ce am trecut prin perioada de readaptare şi reevaluare a ceea ce înseamnă fotbalul la FC Bihor, încercăm să ne îndeplinim obiectivul cu aceşti jucători tineri, care mare parte dintre ei sunt din ograda proprie", a declarat, după joc, antrenorul echipei orădene, Alexandru Pelici.

"Ţinând cont că în a doua repriză am jucat mai slab, după ce am făcut schimbări şi am încercat şi unii jucători care au mai venit, să-i vedem în probe, este un rezultat echitabil. Sunt mulţumit de prima repriză. Cred că ne-am creat câteva ocazii, dar cu puţină atenţie, în ultimii 25 de metri, cred că se putea mai mult", a declarat, la rândul său, tehnicianul gazdelor, bihoreanul Cosmin Bodea.


Olimpia Satu Mare - FC Bihor 1-1 (1-0)

Au marcat: Heil (min. 29) / Nichita (min. 79)

Olimpia Satu Mare: Anca (min. 46 Şuta) - D. Muntean (min. 88 Burlacu, Bălău (min. 55 Mureşan), Heil (min. 77 Petrache), Iuhas (min. 88 Marinaş) - Svarczkopf (min. 67 Micaş) - Gavrilescu (min. 60 Faur) Ov. Bic (min. 71 Feier), Laso (min. 55 Villand), Bujor (min. 55 G. Neagu) - Apostu (min. 54 Boştină). Antrenor: Cosmin Bodea

FC Bihor: Fildan - Pascariu (min. 67 Haş), Lazăr, Bactăr (min. 46 Ţoca) - Mihuţ (min. 67 Sorian, min. 90 Negrea), Străuţ (min. 56 M. Stancu), Haş (min. 34 M. Vlad, min. 61 Nichita), A. Achim (min. 38 Letan) - Sorian (min. 46 Speroni, min. 86 Luduşan), V. Dobrescu (min. 67 Zs. Lukacs) şi Cr. Cigan (min. 55 A. Achim, min. 85 V. Petricău). Antrenor: Alexandru Pelici

În următorul joc de verificare, FC Bihor va întâlni sâmbătă, de la ora 11, pe teren propriu, la Stadionul "Iuliu Bodola", echipa Naţional Sebiş.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
galerie
Cam asta inseamna o galerie foto prin Satu Mare:
Postat 14 August 2014, 10:45 de Titus Avram
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON