URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 August 2022, 15:11

FC Bihor a câştigat cu 4-1 jocul de acasă cu Crişul Chişineu Criş (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fotbaliştii de la FC Bihor au susţinut un test util sâmbătă la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola”, în compania unei echipe bune de Liga a III-a, CS Crişul Chişineu Criş, formaţie care sezonul trecut a evoluat în play-off-ul Seriei a 8-a.

A ieşit un joc bun, cu două reprize diametral opuse. În prima, oaspeţii au fost mai periculoşi, când au şi marcat, iar în cea de-a doua orădenii au fost la timonă, când au marcat, la rându-le, însă de patru ori. Scorul final a fost 4-1, o victorie de moral „roş-albaştrilor” cu două săptămâni înainte de startul campionatului.

O primă repriză pentru Chișineu Criș

Prima ocazie a meciului a aparţinut oaspeţilor, care în minutul 8 au trimis mingea în bara transversală, după o incursiune în care a lui Andrei Moise. Peste alte opt minute însă Crişul Chişineu a deschis scorul, după o incursiune impetuoasă, cu mingea la picior, a lui Cătălin Dinu, care a pierdut pe drum doi adversari, a intrat în careu şi, singur cu goalkeeperul Nergeş în faţă, l-a învins pe acesta, cu un şut de la circa 12 metri.

A urmat o partidă echilibrată, până către finalul primei reprize, când FC Bihor a pus un pic de presiune şi a avut două ocazii bune. În minutul 44, Chindlea a prins un şut bun de la circa 35 de metri, dar a scos spectaculos portarul de sub transversală, iar în minutul 45, Andrei Gheorghiţă a şutat şi el foarte bine de la 18 metri, în diagonală, la colţul lung, dar portarul arădean Maliţa s-a remarcat din nou, scoţând în corner, de lângă bară.

Replica FC Bihor

După pauză, elevii antrenorului Florin Fărcaş au pus stăpânire pe joc, au dominat întreaga a doua repriză şi, după o serie de şuturi la poarta celor de la Crişul, în minutul 70 a venit şi golul egalizator. Fundaşul stânga Răzvan Gunie a prins un şut senzaţional, de la marginea careului, la colţul scurt, imparabil pentru portar, 1-1.

Nu au trecut decât trei minute şi celălalt fundaş lateral, Flaviu Drăgan, a şutat năpraznic de pe cealaltă parte, de la o distanţă de 25 de metri, iar mingea s-a oprit în poartă, 2-1.

Pe final de joc orădenii au mai înscris de două ori, mai întâi în minutul 86, prin Constantin Roşu, care l-a învins pe portar din colţul careului mic, în urma unei centrări pe jos, venite de pe partea stângă, iar mai apoi, în minutul 89, prin Andrei Chindlea, care a şutat şi el din interiorul careului, în colţul din dreapta portarului, scor final 4-1.

Mai vin doi jucători

„A fost un joc bun din punct de vedere tactic şi tehnic. Chiar dacă am fost conduşi cu 1-0 la pauză, eu zic că a fost o primă repriză echilibrată, cu două echipe care au stat mai mult pe organizare şi pe responsabilizarea jocului, după care în repriza a doua a fost un joc la discreţia noastră, stând foarte mult în jumătate adversă şi încercând să recuperăm mingea cât se poate de avansat, pentru că aveam nevoie şi să marcăm”, a declarat, la finalul partidei antrenorul principal al FC Bihor, Florin Farcaş.

Tehnicianul orădean s-a declarat mulţumit de prestaţia echipei în aceste pregătiri, dar spune că mai aşteaptă doi jucători mai experimentaţi, ca ultime întăriri înainte de starul campionatului. Este vorba despre un fundaş şi un mijlocaş.

În ultimul meci amical din această vară, FC Bihor va juca tot pe teren propriu, sâmbăta viitoare, cu formaţia Viitorul Arad, o echipă de ligă a IV-a. Va fi ultima repetiţie înainte de startul sezonului oficial.


FC Bihor – Crişul Chişineu Criş 3-1 (0-1)

Au marcat: R. Gunie (min. 70), Fl. Drăgan (min. 73), C. Roşu (min. 86) şi A. Chindlea (min. 89) / C. Dinu (min. 16)

FC Bihor: Nergheş – Gunie, D. Stan (min. 81 Al. Popa), D. Lupşe (min. 54 P. Andraş), L. Ioviţă (min. 46 Fl. Drăgan) – I. Ban (min. 41 Chindlea), G. Cherman (min. 46 R. Ardelean), S. Petruş (min. 70 C. Roşu), A. Gheorghiţă (min. 81 A. Moga) – Sg. Jurj (min. 81 R. Săutiuţ) şi M. Hosu (min. 60 A. Hosu). Antrenori: Florin Farcaş – principal, Dorin Mihuţ – secund, Bogdan Guler – preparator fizic şi Vlad Gheţe – antrenor cu portarii.

Crişul Chişineu Criş: Maliţa – A. Haloş (min. 82 Cl. Popa), R. Hreniuc (min. 67 A. Paşca), S. Bortiş (min. 46 Al. Nistor), G. Siminic, C. Dinu (min. 17 A. Ciornei), A. Iuga (min. 67 A. Pavel), A. Moise (min. 46 B. Burlă), C. Grigore (min. 67 D. Ianu), D. Ianu (min. 45 Fl. Toboşaru) şi C. Barbu (min. 67 Gavrilaş). Antrenori: Dan Stupar – principal, Remus Lung – secund şi Ovidiu Paşcalău – antrenor cu portarii.

Au arbitrat: Andrei Pirtea – Sergiu Mitra şi Sergiu Bărcan (toţi din Oradea).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON