URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 26 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primarul PSD al Sânmartinului, Cristian Laza, a anunțat că a reușit să primească prin programul Anghel Saligny fonduri nerambursabile în valoare de 88 de milioane de lei, pentru a introduce gazul în comună. Asta după ce, atunci când au fost fonduri europene prin POIM pentru așa ceva, comuna lui nu s-a calificat. Omul o spune pe șleau, că au fost privilegiate comunele liberale întrucât cei de dreapta conduc județul.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cele două loturi din Bihor ale Autostrăzii Transilvania, Biharia - Chiribiș (28,55 km) și Chiribiș - Suplacu de Barcău (26,35 km), ar merita denumite - mulțumită tehnocraților din CNAIR, politrucilor care au condus Transporturile, dar și parlamentarilor bihoreni - ale Nesimțirii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La finalul anului trecut a fost adoptată fără mare publicitate o lege ce permite reinstalarea radarelor fixe, care de această dată vor avea mai multe „atribuții”, similar camerelor instalate pe drumurile din alte țări europene.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
18 Iulie 2017, 17:41

Fără tăieri de arbori! Ecologiştii cer ca amenajarea malului stâng al Crişului să respecte Acordul de mediu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Centrul Regional de Supraveghere Ecologică „Munţii Apuseni” cere Prefecturii Bihor să verifice respectarea de către executanţii lucrărilor de amenajare a malului stâng al Crişului Repede a cerinţelor din Acordul de mediu, care exclude tăierea arborilor din aval de podul Sfântul Ladislau.

Printr-o scrisoare intitulată „Doar „fraze de dânşii inventate”...”, dată publitiăţii marţi, preşedintele CRSE, Florin Budea, arată că organizaţia a cerut autorităţilor lămuriri cu privire la efectul lucrărilor pe care Primăria Oradea şi ABA „Crişuri” le desfăşoară pe malul stâng al Crişului asupra celor 54 de arbori aflaţi în zonă.

„Am primit, din partea Primăriei Municipiului Oradea, respectiv a Administraţiei Bazinale de Apă „Crişuri”, acelaşi răspuns, că „arborii vor fi protejaţi pe parcursul lucrărilor, în măsura în care nu afectează execuţia corespunzătoare a proiectului”. Considerăm că răspunsul celor două instituţii este evaziv şi ambiguu, în mod deliberat, pentru a lăsa loc bunului plac şi acţiunilor de distrugere a mediului, vizibile pentru oricine pe malul Crişului. În mod evident, „protecţia” arborilor din perimetrul lucrării e vorbă goală”, arată comuncatul ecologiştilor.

La solicitarea CRSE, Agenţia de Protecţie a Mediului Bihor a pus la dispoziţia Acordul de mediu emis încă din 27.12.2010 pentru toate lucrările ce urmau a fi efectuate pe cursul Crişului Repede. „La pagina 2 a documentului sus-amintit sunt detaliate lucrările prevăzute să se desfăşoare pe tronsonul în discuţie. Nici vorbă despre tăieri de arbori!”, atrage atenţia Budea.

„Acestea fiind spuse, cerem autorităţilor competente, inclusiv Prefecturii Judeţului Bihor, „garantul respectării legalităţii în teritoriu”, să se implice pentru a pune în acord documentele şi afirmaţiile reprezentanţilor instituţiilor implicate în acest proiect cu realitatea din teren. Cerem asta, chiar dacă e deja târziu, până când nu va fi prea târziu”, se încheie scrisoarea CRSE.

Citeşte pe aceeaşi temă: Încă un şantier în centrul Oradiei: Începe reabilitarea malului Crişului Repede pe tronsonul din dreptul Primăriei (FOTO)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Asa e cand ecologia nu e stiinta ci e religie, cand isi pierde Logos-ul, rationalul.
Stiu in Romania cel putin de 3 ONG-uri care planteaza cate 1 milion de copaci in 4 ani, in afara oraselor, in jurul oraselor, in foste zone impadurite, pe deal, la campie, unde nu incurca pe nimeni! 1 MILION chiar inseamna ceva pentru mediu. Sa urli in mijlocul orasului insa pentru 2 copaci nu inseamna nimic in afara de scandal si POLITICA de opozitie. Asta vede doar copacii din calea drumului, dar nu si defrisarile de mii de hectare din Haieu, Sanmartin, din Padis, vede ecologia doar pe internet de la calculator.
Postat 18 Iulie 2017, 19:12 de unu
legea martiala
oare n-ar vrea ca toti oamenii sa faca 1 an de inchisoare de la inceput, pentru ca sigur poate o sa faca candva ceva impotriva maicutei natura? cere interventii si blocari de proeict desi nu poate acuza nimic concret, decat temerile sale. Binenteles ca ma astept ca la finalizarea lucrarilor sa zica ca au ramas doar vreo 20 de arbori in loc de 54, ca eu nu pot ajunge cu numaratoarea la 54 nici astazi trecand pe strada. Dar ca sa ne cladim case si sa nu murim in corturi in vreme de furtuna si natura dezlantuita, avem voie sa sapam fundatie, dupa logica lui, sau e problema cu stresul pe care il vor avea rimele in care e reincarnat vre-un stramos sa isi caute alt traseu prin sol? Iar natura o fi dezlantuita din cauza stresului rimelor si se razbuna, nu au mai fost furtuni niciodata in trecut, clima nu s-a mai schimbat pana acum si nici un vulcan nu a erupt inainte. Iar de vina e simpla mea existenta si dorinta de a avea un trai sigur pentru om in conditiile mediului inconjurator.
Postat 18 Iulie 2017, 18:54 de unu
Daca mai continua mult cu agitatia asta din tantar-armasar, isi pierde tot respectul public si curand nu-l va mai baga nimeni in seama.
Asta cere sa se taie capete, sa porneasca noul prefect razboi, inainte ca sa se fi comis vreo ilegalitate, pentru ca el se teme. Nu stiu unde a numarat el 54 de arbori (nu tufe si asbusti) si cu siguranta zona va fi curatata de jungla aia dezordonata si mizerabila, desi nu se doreste taierea copacilor. Da, primaria zice ca posibil sa se taie cate unu-doi, daca nu se pot face lucrarile altfel, dar se incearca sa nu se taie nici unul. Insa ecologistul de extrema, care nu e dispus sa discute, sa se negocieze, sa lase nimic de la el, nu e de-acord cu asta. Dar iarba in curte avem voie sa ne-o taiem, sau mor cainii din lipsa de oxigen?
Postat 18 Iulie 2017, 18:35 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.525 RON
  • 1 EUR = 4.9214 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON