Contractele pentru proiectarea şi execuţia Drumului Apuseni, împărţit în două tronsoane, au fost semnate, luni, la sediul Consiliului Judeţean cu reprezentanţii asocierii câştigătoare, al cărei lider este SC Drumuri Orăşeneşti SA. Investiţia se ridică la peste 22 milioane euro.
Concret, este vorba despre "Traseul regional Transilvania Nord – Drumul Apusenilor: reabilitarea şi modernizarea DJ 764A Beiuş - Stâna de Vale şi DJ 108J Stâna de Vale - Remeţi" pe o lungime de 43,375 km, respectiv "Traseul regional Transilvania Nord - Drumul Apusenilor: reabilitarea şi modernizarea DJ108K Remeţi - limită judeţul Cluj (Valea Drăganului) pe o lungime de 12,893 km.
Pentru primul tronson, valoarea contractului este de 84.025.166,05 lei + TVA, iar pentru al doilea 21.689.547,57 lei + TVA.
Ambele lucrări au fost câştigate şi vor fi executate de asocierea formată din Drumuri Orăşeneşti SA, MBS Group SRL, Aquacons SRL şi D’agostino Angelo Antonio Construtioni Generali SRL.
"Astăzi am făcut un pas important pentru realizarea acestui drum extrem de important pentru dezvoltarea durabilă a judeţului Bihor. Este un traseu montan prin care dorim să dezvoltăm economic şi turistic această zonă a judeţului nostru, asigurând o accesibilitate crescută zonei Munţilor Apuseni printr-o infrastructură rutieră de calitate, la standarde europene", a declarat, potrivit unei informări a CJ Bihor, vicepreședintele Ioan Mang, care a adăugat că speră ca Drumul Apuseni să fie gata "cel târziu în toamna anului 2023".
Finanţarea va fi asigurată prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.
Citește și:
Licitaţia pentru Drumul Apuseni a fost, în sfârşit, adjudecată. Drumuri Orăşeneşti va executa lucrarea de peste 22 milioane euro!




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.