La funeraliile Regelui Mihai I vor fi reprezentate familiile regale din Marea Britanie, Suedia, Spania, Belgia, Iordania, Luxemburg, Liechtenstein, Bahrein, Bulgaria, Grecia, Serbia, Albania, Franţa, Prusia, Italia şi Portugalia. De asemenea, vor lua parte la funeraliile regelui Mihai reprezentanţi ai familiilor imperiale din Rusia, Austria şi Germania, Familia Mare Ducală de Baden, Familia Regală de Wurttemberg şi Familia Princiară de Ligne, a anunţat, joi, Casa Regală.
Astfel, scrie news.ro, vor ajunge în România Regele Carl XIV Gustaf al Suediei, Regele Juan Carlos I al Spaniei, Prinţul Charles al Marii Britanii, Regele Simeon al II-lea al Bulgariei, Principele Lorenz al Belgiei sau Principesa Muna a Iordaniei.
Anunţul oficial a fost făcut joi de Casa Regală a României, care a prezentat întreaga listă a participanţilor cu sânge albastru. Pe lângă cei menţionaţi, vor mai fi prezenţi Majestatea Sa Regina Silvia a Suediei, Alteţa Sa Regală Marele Duce de Luxemburg, Majestatea Sa Regina Sofia a Spaniei, Majestatea Sa Regina Anne-Marie a elenilor, Alteţa Sa Regală Principesa Astrid a Belgiei, Alteţa Sa Regală Principele Moştenitor Alexandru II al Serbiei, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Ecaterina a Serbiei, Alteţa Sa Regală Ducele de Braganza, Alteţa Sa Imperială şi Regală Principele Georg al Prusiei, Alteţa Sa Imperială şi Regală, Arhiducele Karl al Austriei, Alteţa Sa Imperială şi Regală Marea Ducesă Maria a Rusiei, Alteţa Sa Regală Principele Moştenitor Leka II al albanezilor, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Elia a albanezilor, Excelenţa Sa Şeicul Rashid bin Khalifa al Khalifa al Bahrein, Alteţa Sa Regală Principesa Rym a Iordaniei, Alteţa Sa Regală Marele Duce de Baden, Alteţa Sa Imperială şi Regală Marea Ducesă de Baden, Alteţa Sa Regală Principesa Irina a Greciei, Alteţa Sa Regală Ducele de Vendome, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Dominic al Austriei, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducesa Emmanuella a Austriei, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, Baronul Hanns von Holzhausen, Baroana Alexandra von Holzhausen, doamna Ferch, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Georg al Austriei, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Martin al Austriei, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducesa Katharina a Austriei, Alteţa Sa Regală Principele Emmanuel Philibert de Savoia, Alteţa Sa Regală Principele Nikolaos al Greciei, Alteţa Sa Regală Principele Eberhard de Wurttemberg, ASR Principesa Chantal a Franţei, Baronul Francois Xavier de Sambucy de Sorgue, Alteţa Sa Principesa Anne de Ligne, Cavalerul Charles de Fabribeckers, Principesa Tatiana Radzivill, doamna Fruchaud, Dr. John Fruchaud.
Principele Simeon al II-lea al Bulgariei a sosit deja în România, joi, el mergând la Palatul Regal, unde este depus sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al regelui Mihai a fost adus în ţară miercuri, la ora 11.00, cu o aeronavă militară care a aterizat pe Aeroportul Henri Coandă, unde a avut loc o slujbă religioasă. De la aeroport, sicriul cu trupul neînsufleţit al Majestăţii Sale a fost transportat la Castelul Peleş, unde a rămas pentru câteva ore, apoi a fost adus la Bucureşti şi aşezat în Sala Tronului de la Palatul Regal, unde va rămâne până sâmbătă, ziua în care va avea loc înmormântarea, la noua catedrală Episcopală de la Curtea de Argeş.
Toţi cei care vor dori să depună flori şi să se închine la catafalcul Majestăţii Sale vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal joi, 14 decembrie, între ora 08.00 şi ora 22.00 şi vineri, 15 decembrie, între ora 08.00 şi ora 22.00. Intrarea este liberă.
Sâmbătă, la ora 10.25, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal, iar la ora 11.00 sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal. La ora 14.00, sicriul cu corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale va fi transportat cu Trenul Regal de la Bucureşti la Curtea de Argeş, unde regele va fi înmormântat în noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.