URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 09 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vai, ce tragedie! O firmă din Oradea a blocat programul Casa Verde, lansat cu mult tam-tam și foarte târziu de geniile din Ministerul Mediului. De fapt, firma în cauză n-a făcut decât să ceară să se respecte legea. Or, ea fusese exclusă din lista instalatorilor validați de Administrația Fondului de Mediu, pentru că slujbașii de la Stat nu au respectat procedura, așa că patronii au deschis proces...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel cum mă uimește agresivitatea multor atei față de creștini, revărsată de pildă față de cei ortodocși de fiecare dată când calendarul arată câte-o Sfântă Paraschivă - când, culmea, cei dintâi îi acuză pe cei din urmă nu doar de înapoiere, ci și de intoleranță! -, nu înțeleg răutatea celor care „colindă” rechizitorii la adresa tuturor autorităților care „sparg bugetele” decorând artere, piețe și clădiri ori organizând târguri de Crăciun.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
28 Iunie 2017, 10:28

Fă-ţi şi tu vacanţa mai frumoasă! ERA Park îţi împrospătează garderoba

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

ERA Park îţi împrospătează garderoba! Centrul comercial din Calea Aradului dă startul unei noi campanii, menite să facă vara mai atrăgătoare clienţilor săi.

În perioada 30 iunie - 1 iulie, toţi cei care fac cumpărături de minimum 200 de lei pe un singur bon fiscal din complex vor primi un voucher în valoare de 25 de lei valabil în diverse magazine de îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii, inclusiv în hypermarketul Carrefour.

Singura condiţie este să se prezinte, între orele 10 şi 22, la Info Point-ul din zona galeriei Carrefour şi vor intra în posesia vouherului pe loc.

De precizat că voucherele vor fi valabile până la 30 iulie, inclusiv, tocmai pentru ca participanţii la campanie să prindă perioada de reduceri.

Fă-ţi şi tu un cadou la ERA Park, pentru o vacanţă mai frumoasă!

Aflaţi mai multe detalii despre promoţiile, evenimentele şi campaniile derulate de centrul comecial accesând site-ul era-oradea.ro, respectiv pagina de Facebook ERA Park Oradea!

(Advertorial)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.614 RON
  • 1 EUR = 4.9679 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON