URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
25 Martie 2015, 09:43

Expoziţie documentară despre episcopul orădean Bunyitay Vincze, la centenarul morţii sale

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" vernisează, joi, de la ora 17, la parter, expoziţia documentară comemorativă "Omul de ştiinţă", dedicată Episcopului romano-catolic orădean Bunyitay Vincze (1837-1915) la centenarul morţii sale.

"Între istoricii ecleziastici de odinioară, numele lui Bunyitay Vincze (1837-1915) ocupă un loc special, nu doar în istoriografia maghiară, ci şi în cea românească. Meritele lui, pe tărâmul ştiinţei istorice, sunt legate de scoaterea la lumină a datelor privitoare la trecutul Oradiei şi al Bihorului, atât al instituţiilor bisericeşti romano-catolice (Episcopia şi Capitlul), cât şi al celor româneşti (ortodoxă şi greco-catolică)", menţionează Silviu Sana, bibliotecar la Secţia Colecţii Speciale.

La 26 martie 1915, Bunyitay Vincze, eruditul şi studiosul prelat romano-catolic, trecea la cele veşnice, fiind înmormântat în cimitirul Olosig. "S-a născut la 11 ianuarie 1837 în Satoraljaújhelyen (comitatul Zemplen), în nord-estul Ungariei. A fost sfinţit preot în Dieceza romano-catolică de Oradea în 1860, fiind numit vice-paroh în Oradea, apoi paroh în Sâniob şi în Belfir. De la 35 de ani s-a preocupat cu strângerea datelor istorice şi, pentru a-i uşura munca de cercetare, episcopul l-a numit bibliotecar episcopal. A cercetat prin arhivele din ţară şi străinătate, opera şi prestigiul său îmbogăţindu-se substanţial. Ajunge astfel prelat papal, canonic, iar pe patul de moarte a primit chiar numirea de episcop", mai arată organizatorii.

Prima sa lucrare de istorie, intitulată "Mănăstiri necunoscute" (apărută la Strigoniu, în 1880), l-a consacrat ca cercetător. De numele său se leagă multe lucrări valoroase de istorie, opera lui de căpătâi fiind "Istoria Diecezei de Oradea" (tipărită în trei volume 1883-1884, volumul al patrulea fiind apărut postum la Debreţin, în 1935).

Începând cu lucrarea "Românii din Bihor şi unirea religioasă" (Budapesta, 1889), Bunyitay Vincze s-a preocupat şi de naţiunea română, redând şi interpretând documentele de arhivă privitoare la românii de pe teritoriul Bihorului şi la cel mai important pas făcut pentru refacerea unităţii bisericeşti. În prefaţa cărţii sale, istoricul maghiar menţiona: "Înfiinţarea Episcopiei româneşti greco-catolice de Oradea s-a datorat Împărătesei Maria Tereza ca atribuţiune monarhică apostolică, acest fapt fiind de o importanţă deosebită. Nu doar ca instituţie bisericească, ci şi ca un bastion de educaţie şi naţionalitate".

În a doua parte a vieţii, Bunyitay Vincze s-a dedicat operelor de caritate. A dăruit 20.000 de coroane la înfiinţarea fundaţiei "Bunyitay" şi 200 de coroane pentru muzeul orădean. De asemenea, în 1903 a finanţat construirea unui orfelinat în Belfir, administrat de călugăriţele vincetine. În acest scop a înfiinţat o fundaţie donând 2.000 de coroane pentru susţinerea clădirii, 28.000 pentru susţinerea călugăriţelor şi 4.000 de coroane pentru orfani. Tot în Belfir a construit o şcoală, fiind cel mai mare binefăcător al acestei comunităţi.

Cea mai mare realizare a sa a fost construirea bisericii din Újiráz (Hajdu-Bihor, Ungaria) pe care a împodobit-o cu motive populare maghiare, donaţia sa fiind de 100.000 de coroane.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
...
Ma indoiesc ca dl Sana a folosit numele "capitalul". N-o fi zis "capitlul"?
Postat 25 Martie 2015, 13:49 de titel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON