Cel puţin 25 persoane au murit, iar peste 88 au fost rănite, în urma unei explozii, urmată de un incendiu, care a avut loc, vineri seară, în clubul Colectiv din sectorul 4 al Capitalei. La momentul accidentului, în clădire se aflau sute de persoane, notează presa centrală.
Se pare că dezastrul ar fi fost produs de artificii. Potrivit paginii de Facebook a clubului unde a avut loc explozia, vineri seară avea loc un concert prin care o trupă îşi lansa noul album. Lansarea era însoţită de "de un show de lumini customizat, precum şi de efecte pirotehnice".
"La faţa locului au fost trimise echipaje de stingere şi toate resursele disponibile din punct de vedere medical, atât SMURD, cât şi Ambulanţă", a spus Adrian Marin, reprezentant ISU Bucureşti, conform Digi24.ro.
Potrivit secretarului de stat din MAI Raed Arafat, din primele informaţii cel puţin 88 de persoane au fost transportate la toate spitalele de urgenţă din Capitală.
Zeci de ambulanţe şi de autospeciale au participat la misiunea de salvare. Personalul medical a fost suplimentat, la locul accidentului fiind mobilizaţi medici din mai multe spitale din Capitală.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.