URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
23 Mai 2014, 17:51

Eurocandidatul Emilian Pavel garantează că promisiunea lui Ponta cu o arenă de 5.000 de locuri la Oradea este reală

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Director în cadrul Ministerului Tineretului şi Sporturilor, eurocandidatul PSD Bihor Emilian Pavel spune că promisiunea de joi făcută de premierul Victor Ponta şi vicepremierul Liviu Dragnea privind construcţia unei săli de sport de cinci mii de locuri în Oradea n-a fost una electorală.

Potrivit lui Pavel, Ministerul are în plan de mai multă vreme să înfiinţeze nişte complexe sportive în ţară, inclusiv la Oradea. Ideea a apărut pe vremea ministrului Nicolae Bănicioiu (acum ministru al Sănătăţii), dar, potrivit lui Pavel, este susţinută şi de actualul ministru al tineretului şi sporturilor, Gabriela Szabo. Ba chiar, a recunoscut tânărul PSD-ist, pe vremea lui Bănicioiu identificase şi numele complexului orădean: Gabriela Szabo. "Dar acum nu mai este oportun să folosim acest nume", a declarat Pavel vineri, într-o conferinţă de presă.

Mai mult, viceprimarul Ovidiu Mureşan, prezent în aceeaşi conferinţă, a spus că Primăria a şi propus deja Ministerului un teren unde ar putea ridica acest complex. "Am propus cele şase hectare de teren de la Tony Construct", a declarat Mureşan, referindu-se la terenurile de pe strada Ogorului, vizavi de Auchan, returnate Primăriei de investitorul imobiliar, după ce proiectul i-a eşuat.

Emilian Pavel a mai spus că, pentru ca proiectul să devină cert, mai este nevoie de o Hotărâre de Guvern pentru înfiinţarea complexului.

Ponta şi Dragnea au promis construcţia unei arene de cinci mii de locuri în timpul mitingului electoral ţinut joi la Oradea.

Citeşte pe această temă şi articolul "Pesediştii bihoreni l-au rugat pe Ponta să candideze la Preşedinţie şi i-au dat o minge semnată de baschetbaliştii CSM Oradea (FOTO/VIDEO)"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
23 Comentarii
sigur a mintit !!
De promis sigur a mintit !!! Pardon; de promis sigur a promis mintind !! Pardon; de promis sigur a promis dar ala si cand tace minteste !!!!
Postat 24 Mai 2014, 21:40 de eu
traiasca PCR, adik PSD
asta penibilul ala care isi face poze in benzinarii si le pune pe facebook??? :))))) va dati seama ce valoros ii!!!!!!Asta ii putzulik care e de doi ani director in MTS??? d c aia a lui maicasa nu a facut nimik de doi ani??? asta ii cumva baiatul lui Pavel, directorul de la APIA Bihor??? Nui asa ca mai urmeaza ca maicasa sa fie alesa deputat si asa toata famiglia ii va fi asigurata, va trai pe spinarea celor multi dar prosti. VOTATI PSD. VOTATI PCR. VOTATI CIUMA ROSIE!!!!!
Postat 24 Mai 2014, 21:20 de dd
bai gozbor iredentist
Losere, banii s-au dus in *! ce ati mai vrea voi sa-i duceti iar catre buda si pesta porcinelor ! banii raman aici, porc revizionist ! hahahaha..........
Postat 24 Mai 2014, 20:55 de @"alin"
saracu om
Ducetil la un doctor pe nebunu asta!!!!!!!!!Norocol nostru a romanilor e ca nu sint alegeri pt Parlamentul din ceruri ca un nebun ca asta ar spune ca a vorbit cu DUMNEZEU si l-a rugat DOMNUL DUMNEZEU sa vina in ceruri sa il ajute!!!!!!!!!!SARACU BAIAT!!!!!!!!SARACU DE PSD!!!!!!! RUSINE DE VOI!!!!!!!
Postat 24 Mai 2014, 20:36 de gyuri
Esti cu capu
Esti retard mai copile?tu nu vezi cum arata drumurile din judet?toti banii sau dat in sud...fix de arena avem nevoie nebunule care esti
Postat 24 Mai 2014, 13:01 de Alin
dar despre
....................sist nimic? despre gazele de sist !!!! sau e pe sestache treaba, sa trecem de alegeri si ......exploram-exploatam in veselie!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 24 Mai 2014, 12:30 de ADINA
vrajala
vreti psd ajungeti la primarie sa stati la rand sa va dea ajutorul social ,psd cica crestere economica ,bani luati cu japca de la oamenii care mai fac ceva an tara asta ,sa mergem toti an somaj si dupa social asta vrea psd
Postat 24 Mai 2014, 12:06 de adi
Nu mai tine cu minciunile.
De ce nu va laudati cu ce ati facut bun ??? Nu aveti cu ce !!!! Faceti pasi cu minciunile prin alta parte ca nu tine.
Postat 24 Mai 2014, 12:04 de Oradean
Şi cu ce garantezi tu, măi ciocoflendere !?!
Îţi dă tata vreo sumă care să acopere promisiunea, sau dai din gură precum toţi politrucii de la PSD !?!
Postat 24 Mai 2014, 10:46 de Carp III
Vrajeala
Lasa vrajeala fraiere.
Postat 24 Mai 2014, 09:54 de Pinochio
Asta ne insulta cu ,,promisiunea" lui !
Ca sa vii sa spui ca daca vei fi ales europarlamentar se va construi nu stiu ce si nu stiu unde, trebuie sa-i crezi de-a dreptul idioti pe cei carora li te adresezi! Nu-i atat de vinovat cretinelul asta, el a vazut ca in Romania sunt multi mai multi idioti decat se credea.... vezi voturile obtinute de uslamisti, acum pesedisti.
Postat 24 Mai 2014, 08:38 de DlGoe
Mandru ca nu-l cunosc pe acest copilas minune al PieSeDieului
de ce nu le-au explicat copilului asta nimeni: intr-o campanie electorala se iese in fatza nu sub bratzul Dino-Mureshanului cat de manutza cu sotia sau prietena; daca nu are, in liizing frate, o luna, pe urma o poti arunca la gunoi, ca si promisiunile erotico-batjocoritoare din aceste ultime saptamani. Ramane cum am stabilit: detzu de palinca si suta de metri pana la urna, halai democratie rosie
Postat 24 Mai 2014, 06:57 de Crinuletz Pontescu
sensibil, rafinat, lucrat
care sunt "succesurile" acestui ilustru anonim? cum se face ca noi romanasii scoatem mereu copii "minune" cand e vorba de un ciolan gros de ros? azi maine o sa-i inroleze din scutece... vorba ceea, daca trece Eba, trece si plevea...
Postat 24 Mai 2014, 01:13 de cortex
Penibil
Sa ne scuteasca. Este penibil.
Postat 23 Mai 2014, 22:41 de Pisti
:))
Bah sa stii ca asa fac. In urmatoarea plenara le zic eu cateva ... :))). La voi la rosii cat mai e scorul? Tot 50 de lei pe zi va dau?
Postat 23 Mai 2014, 22:13 de Gelu de la scularie
pnl plateste
Ce sa zica si postaci platiti de pnl. Poi la noi daca face cineva ceva bun indiferent de culoarea politica e bai dar daca face pnl orice mizerie e direct venita de la duhul sfant ... Rusine Iar tu gelule ..ai putea sa te plangi la primariei sau direct la tine partid
Postat 23 Mai 2014, 21:36 de boris
Sport
Foarte bine că se promovează sportul si asa tinerii sunt cam sedentari..
Postat 23 Mai 2014, 20:39 de Nelu
Ok
Ar fi bine sa existe si la oradea asa ceva!
Postat 23 Mai 2014, 20:34 de Vasile
@Andrei
..da, bah. Ai o logica de beton armat. Atata poti, atata spui. Vezi, daca tot o faceti, faceti-o in panta, pe dealuri, sa fie oamenii nu doar sanatosi, ci cei mai sanatosi,
Postat 23 Mai 2014, 20:12 de Gelu de la scularie
De asta are nevoie Oradea
De asta are nevoie Oradea. Încă de când se discuta despre faimoasa descentralizare și stabilirea centrului, se lua în calcul orașul cu astfel de arene. Cum Oradea avea una mică, cu o capacitate de doar 2.000 de locuri, a fost sărit din schemă și datorită acestui criteriu. investiția este binevenită nu doar pentru sportul orădean, dar pentru impactul conex ce se va realiza prin ridicarea lui, și anume mai multă lume care să meargă și să facă sport, impulsionați de rezultatele bune ale echipei de baschet. un public sănătos înseamnă și locuitori sănătoși, înseamnă un oraș mai sănătos. Să fie într-un ceas bun, și o materializare cât mai rapidă.
Postat 23 Mai 2014, 19:56 de Andrei
si daca nu o fi asa?
promiti ca ne lasi sa te scuipam in gura toti oradenii ?
Postat 23 Mai 2014, 19:16 de oradean
Ponta promite si pe draku
Potrivit lui Pavel, Ministerul are în plan de mai multă vreme să înfiinţeze nişte complexe sportive în ţară, inclusiv la Oradea. Serios tinere tu de unde niba ai mai aparut Pavele? ...auzi Pontake doar a taiat in Oradea si Bihor nu nea dat-o decat unde o sa i-o dam si noi duminica fara greseala ... la bot ... retineti PSD este ZERO in Oradea si Bihor ...jeguri comuniste vopsite mari politicieni.... hai siktir
Postat 23 Mai 2014, 19:12 de Johny B
Serios?
De asta are nevoie Oradea? Ba, tu te asculti ce vorbesti sau dai din falci doar sa nu iti amorteasca? Faceti dracu podul Densusianu ca lumea, sa putem circula fluid pe saracia aia de centura. Asfaltati strazile din Oncea si Episcopia, dati liber la debransari de la CET, creati spatii verzi si locuri de joaca pentru copii, reabilitati reteaua de transport a agentului termic, o tinem din avarie in avarie in avarie, dar facturile de intretinere vin. Nemernicilor, doar sa mai sifonati niste bani publici prin licitatii cu dedicatie si firme de casa.... Stai bah pe legea ta in Columbus, vezi-ti mai departe de traiul tau de beizadea si nu te mai da ingrijorat de noi. Ne descurcam si fara tine in parlamentul european. Iar lui Ponta transmite-i ca o sa il voteze Bihorul cand o s-or f**e stupii, cum se zice pe la noi... PS: cat a platit tati tau ca sa ai loc in fata pe lista? 40.000 de EUR?
Postat 23 Mai 2014, 18:46 de Gelu de la scularie
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON