Îl ştiţi, desigur, pe doctorul beiuşean Sorin Ianceu, chirurgul ajuns celebru după ce a scăpat teafăr după tragedia aviatică din Apuseni. Nu ştiţi, însă, faptul că, în loc să-şi vadă de bisturiu, Ianceu se hărţuieşte în dosare cu un binşan care-l prinsese cu nevasta pe "acoperişuri".
`
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Dacă vreți să mergeți în vizită prin Băile Felix, eu zic să vă mai gândiți. Stațiunea arată deplorabil, e plină de șanțuri care deja se eternizează și, în locurile unde s-a reușit încropirea unor trotuare, acestea trebuie făcute cu sens unic, atât de înguste sunt. Acesta e prețul plătit pentru banii gârlă veniți pe linie de partid...
Cu tupeu
Nu, titlul nu e o glumă! Dacă Sandu Lungu, carismaticul luptător care a pus Bihorul pe hartă cu pumnul său necruţător şi dimensiunile sale respectabile, s-a pus în fruntea unei "armate" de protestatari cu care a bătut străzile Oradiei, dacă a pus mâna pe megafon pentru a se adresa mulţimii, asemenea unui lider politic, nu e de glumă...
Zic şi eu
Anul trecut pe vremea asta, când străzile erau pustii şi cămările pline cu drojdie cât pentru două vieţi, prin oraşele noastre apăreau panouri ale căror mesaje nu le-am crezut nicio clipă, gen "Totul va fi bine" ori "Mulţumim, doamna doctor".
Vorba lu' Lulu
Era o duminică liniştită, leneveam în pat în jurul prânzului, după o noapte pierdută, şi mă amuzam urmărind Cartoon Network. La un moment dat, pe ecran au început să curgă nişte cuvinte repetitive pe o bandă animată: "Comutaţi pe un canal de ştiri pentru o informaţie importantă!".
Newsletter
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre protestele anti-măști și anti-restricții organizate în Oradea?
De stiut
Colțul juridic
Odată cu publicarea deciziei în Monitorul Oficial, nicio persoană nu va putea fi încarcerată până la motivarea hotărârii definitive de condamnare, indiferent dacă vorbim de o decizie în ultim grad de jurisdicţie sau de o sentinţă de primă instanţă neatacată. Ca atare, în viitorul imediat apropiat, nicio sentinţă penală nu va putea fi pronunţată înainte de a fi motivată...
Bihoreanul la medic
Este mai uşor de depistat un cancer de col decât de tratat. Colul uterin este uşor de investigat, astfel încât examenul ginecologic anual oferă posibilitatea diagnosticului leziunilor precursoare şi tratamentul lor adecvat. De aceea se recomandă examenul citologic Papanicolau pentru femeile asimptomatice cu vârsta peste 20 de ani şi pentru cele sub 20 de ani sexual active (se fac 2 teste consecutive anual, apoi cel puţin un test la fiecare 3 ani, până la vârsta de 65 ani).
24 Iunie 2014, 09:59
Eroul Casanova: Medicul Sorin Ianceu se hărţuieşte cu un binşan care l-a prins cu nevasta pe "acoperişuri"
-
Romi Neguş, la ieşirea din sediul Poliţiei Bihor: "Nu aveţi ce face, iar mă pozaţi?" (FOTO / VIDEO) 21:52, 12 Apr 2021
-
Dosarul "Librarul" la final: Controversatul afacerist Gelu Mudura, patronul firmei Master, condamnat definitiv la 11 ani şi 6 luni de detenţie 12:10, 13 Apr 2021
-
O zi la ATI Covid: Mărturiile dramatice ale unor bolnavi, medici şi asistente din secţiile de Terapie Intensivă ale Spitalului Municipal Oradea (FOTO / VIDEO) 08:00, 13 Apr 2021
-
Vizită pe burtă: Ioan Mang a ținut secretă vizita șefilor mari ai PSD în Bihor 08:52, 13 Apr 2021
-
Sandu Lungu, la protestul din Piaţa Unirii: “Mi-e ruşine că sunt orădean. Abia aştept să vină primul să-mi spună ceva de mască” (FOTO / VIDEO) 20:47, 03 Apr 2021
-
Gunoiul sub preş 13:39, 06 Apr 2021
-
A doua seară de proteste anti-restricţii în Oradea. Printre manifestanţi, mulţi tineri, între care şi lăutari (FOTO / VIDEO) 20:34, 30 Mar 2021
-
Decizie istorică a CEDO: Vaccinarea obligatorie, necesară într-o societate democratică. Ce spun autoritățile din România 21:27, 08 Apr 2021
-
Şase elevi din Oradea au câştigat locul I la concursul Agenţiei Spaţiale Române, cu un robot asemănător unuia care a ajuns pe Marte (FOTO / VIDEO) 19:43, 13 Apr 2021
-
Angajaţii Primăriei Oradea vor verifica din birou dacă muncitorii RER Vest îşi fac treaba 18:58, 13 Apr 2021
-
Bihorel: Zece observații despre vizita conducerii PSD în județul Bihor 18:28, 13 Apr 2021
-
Cartonaşele cu autografele lui Haaland au ajuns la Asociaţia SOS Autism Bihor (FOTO) 17:40, 13 Apr 2021
Ştiri de la CAO
-
Compania de Apă Oradea: Presiune scăzută la robinete aproape toată săptămâna în mai multe zone ale orașului 08:47, 12 Apr 2021
-
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor 12-16 aprilie 07:45, 12 Apr 2021
-
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 5 – 9 aprilie 2021 07:35, 05 Apr 2021
-
Compania de apă Oradea: Locuitorii de pe malul stâng al Crișului rămân două nopți fără apă 09:20, 29 Mar 2021
Diva Hair
Ultimele Comentarii
- management prost la DSP Daca timpul de asteptare este de 122-150... Postat 13 Apr 2021, 20:27 de richard
- statul a cistigat 9 milioane Cititi pasajul din text : "Instanţa a admis,... Postat 13 Apr 2021, 20:13 de richard
- Mda Cam slabuti cei din primarie. Sa nu uitam... Postat 13 Apr 2021, 19:26 de nihil
- Bun Respect! Cum zicea si doctorul capu' sus... Postat 13 Apr 2021, 19:23 de nihil
- Una am și eu... Tragedia din capitală a trecut neobservată,... Postat 13 Apr 2021, 19:03 de Originals
Bihoreanul tipărit
-
O zi la ATI Covid: Mărturiile dramatice ale unor bolnavi, medici şi asistente din secţiile de Terapie Intensivă ale Spitalului Municipal Oradea (FOTO / VIDEO) 08:00, 13 Apr 2021
-
Proces la ralanti: Cum au motivat judecătorii refuzul de a-l plasa în arest pe milionarul Victor Micula 10:29, 12 Apr 2021
-
Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Incursiune în ”Ultima redută” a luptei cu Covid-ul - secțiile ATI ale Spitalului Municipal 00:00, 12 Apr 2021
-
Cauţi o aventură? A început sezonul activităţilor de aventură în Bihor, cu rafting, via ferrata, mountain bike şi speoturism (FOTO) 10:09, 11 Apr 2021
ACTUAL
-
Cod galben de viituri, pe râuri din județul Bihor 16:12, 13 Apr 2021
-
Vine iar frigul! Meteorologii anunță vreme deosebit de rece, precipitații și intensificări ale vântului 12:58, 13 Apr 2021
-
Încă o tragedie în Capitală: Trei pacienți internați într-un TIR ATI au murit, după o defecțiune a instalației de oxigen (VIDEO) 20:55, 12 Apr 2021
-
Calendar stabilit: Când va fi audiat Florian Bodog, pe care DNA vrea să-l cerceteze penal 17:00, 12 Apr 2021
Stiri SPORTIVE
-
Cartonaşele cu autografele lui Haaland au ajuns la Asociaţia SOS Autism Bihor (FOTO) 17:40, 13 Apr 2021
-
CSU Oradea s-a întors cu medalii de la etapa a doua a Campionatului Naţional de tir sportiv 14:22, 13 Apr 2021
-
Baschet: CSM CSU Oradea s-a impus mai greu decât s-ar fi aşteptat în jocul cu Athletic Constanţa (FOTO / VIDEO) 11:53, 13 Apr 2021
-
CS Redpoint are două sportive calificate pentru Cupa Europeană de juniori şi cadeţi la tir cu arcul 18:00, 12 Apr 2021
BIHOREANUL TV
-
O zi la ATI Covid: Mărturiile dramatice ale unor bolnavi, medici şi asistente din secţiile de Terapie Intensivă ale Spitalului Municipal Oradea (FOTO / VIDEO)
-
CAO 1910 Oradea a făcut instrucţie cu Progresul Şomcuta: S-a impus cu 8-1, dar rămâne pe locul 3 (VIDEO)
-
Situaţie periculoasă într-un sat din Bihor: Un uliu şorecar s-a „înstăpânit” pe cimitir şi atacă oamenii (VIDEO)
Oradea Noastră
-
Oradea ieri, Oradea azi: Ce investiţii pregătea Primăria în perioada interbelică şi ce planuri are acum 18:33, 10 Apr 2021
-
Primăvara... la scară. Jos pălăria pentru locuitorii unui bloc din Oradea! (FOTO) 13:01, 10 Apr 2021
-
Şcoala de reciclare: La Oradea, se scrie primul curs pentru muncitorii care vor valorifica biodeşeurile 10:35, 09 Apr 2021
-
Terapie prin yoga: Yoghista Renata Coznici îi învaţă pe orădeni cum să se elibereze de griji (FOTO) 07:57, 09 Apr 2021
Bihor
-
Şase elevi din Oradea au câştigat locul I la concursul Agenţiei Spaţiale Române, cu un robot asemănător unuia care a ajuns pe Marte (FOTO / VIDEO) 19:43, 13 Apr 2021
-
Cât aşteaptă un bihorean pentru vaccinul anti-Covid: La cele mai aglomerate centre din Oradea, durata medie trece de 120 de zile! 16:55, 13 Apr 2021
-
Cod galben de viituri, pe râuri din județul Bihor 16:12, 13 Apr 2021
-
Rejudecare cu achitare: Condamnat iniţial la 5 ani de detenţie, fostul judecător Mircea Puşcaş a fost achitat la Curtea de Apel Cluj pe motiv că fapta nu există 15:00, 13 Apr 2021
Stiri Oradea
-
Angajaţii Primăriei Oradea vor verifica din birou dacă muncitorii RER Vest îşi fac treaba 18:58, 13 Apr 2021
-
Curăţenia de primăvară: Poliţia Locală Oradea a ridicat o maşină abandonată în faţa sediului său 15:45, 13 Apr 2021
-
Un nou proiect imobiliar în Oradea: Peste 800 de apartamente în blocuri cu 10 etaje, pe malul Peţei, în zona Seleuş 19:25, 12 Apr 2021
-
60 de coşuri de gunoi stradale au fost montate în Oradea, în locul celor distruse sau vandalizate 18:33, 12 Apr 2021
Revista Familia
-
"Coloana sonoră a cărţilor". Noul număr al revistei Familia a fost lansat la terasă (FOTO / VIDEO) 10:55, 31 Mar 2021
-
Noul număr al revistei „Familia” va fi lansat pe Corso 19:48, 25 Mar 2021
-
Familia în doză dublă: Ce aduce noul număr al revistei de cultură orădene 09:35, 24 Mar 2021
-
Remember Tiberiu Ciorba… 10:40, 15 Mar 2021
Informații de la Termoficare
-
Investiţie de 32,3 milioane euro pentru înlocuirea vechiului cazan al CET Oradea cu motoare termice nepoluante 19:01, 27 Ian 2021
-
Termoficare Oradea: avaria a fost remediată, se reia treptat furnizarea apei calde şi a încălzirii 20:30, 12 Ian 2021
-
Termoficare Oradea: O nouă avarie în zona Decebal-Dacia lasă fără căldură şi apă caldă locuitorii mai multor străzi din municipiu 11:39, 12 Ian 2021
-
Termoficare Oradea: Se reia, treptat, furnizarea agentului termic pentru apă caldă și căldură pentru punctele termice afectate 23:03, 11 Ian 2021
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.1335 RON
- 1 EUR = 4.9205 RON
- 1 HUF = 0.0138 RON
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.