URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Mai 2018, 22:17

Episodul "suprapunerea": Teatrul Regina Maria şi-a anulat spectacolul din Cetate pentru că administraţia fortăreţei a aprobat pentru aceeaşi seară un concert în Festum Varadinum (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Spectacolul "În inima nopţii: Episodul Macbeth", care trebuia să fie jucat, vineri seară, în curtea Cetăţii a fost anulat în ultimul moment de organizatori deoarece, în amfiteatrul fortăreţei se desfăşura în paralel un spectacol-concert al unei trupe din Debreţin în cadrul Festum Varadinum.

Culmea este că ambele evenimente aveau aprobare din partea gazdelor.

Anulat last-minute!

Cel mai nou spectacol din trilogia "În inima nopţii" trebuia să se joace de la ora 21 pe scena mobilă amplasată în curtea Cetăţii.

Potrivit directorului artistic al trupei Iosif Vulcan, Victoria Balint, Teatrul Regina Maria a primit încă din luna martie aprobare din partea Direcţiei de Patrimoniu Imobiliar – care administrează spaţiile publice ale oraşului - pentru mai multe repetiţii şi reprezentaţii în Cetate, inclusiv cea din 4 mai.

În luna aprilie, însă, administraţia Cetăţii, prin Angela Lupşea - director al Muzeului Cetăţii, care are şi atribuţii de manager al fortăreţei  - a dat aprobare pentru aceeaşi zi şi evenimentului inclus în calendarul Festum Varadinum 2018, care s-a ţinut în amfiteatru.

Concertul "Un cântec ce străbate lumea – In memoriam John Lennon" al Teatrului Independent "Színjátszó Stúdió" din Debreţin a început la ora 20.10 şi a ţinut circa două ore. La eveniment au fost prezenţi peste 200 de spectatori.

Cum actorii Teatrului Regina Maria nu puteau juca "acoperiţi" de cântecele celor din Debreţin, conducerea instituţiei a luat decizia să anuleze spectacolul.

Spectatorii, în jur de 120, au aflat pe măsură ce au venit în Cetate de această decizie luată last-minute şi au plecat acasă dezamăgiţi. Spectacolul va fi reprogramat pentru seara de duminică, potrivit Victoriei Balint.

Lupşea: Nu putem să dăm exclusivitate

Contactată de BIHOREANUL, Angela Lupşea a spus că a trebuit să onoreze şi alte cereri, căci nu poate acorda "exclusivitate".

De asemenea, Lupşea spune că în această primăvară Teatrul Regina Maria şi-a jucat spectacolele în curtea interioară a Cetăţii, doar că de câteva zile amplasamentul acela a fost predat firmei Constructorul Sălard care execută lucrări.

"În momentul în care am dat aprobare de eveniment pentru Festum Varadinum, scena era în curtea interioară şi nu ştiam când încep lucrările acolo. Ei au luat scena de acolo, au dus-o la alt spectacol şi au adus-o înapoi marţi, pe 1 mai. Am vrut să mutăm scena azi, nu s-a putut. Ne asumăm, asta e. Numai dacă nu munceşti nu greşeşti…", a mai spus Lupşea.

Totuşi, între timp, după începerea lucrărilor nu a existat un consens între organizatorii celor două evenimente şi gazda lor, adică reprezentanţii Cetăţii, pentru reprogramarea unuia dintre cele două spectacole.

"Sunt probabil unele chestii tehnice pe care nici noi nu le-am cunoscut, în ideea în care am considerat că dacă în curtea interioară este spectacol poate fi şi dincolo în teatrul de vară, că şi altădată a fost aşa", a spus Angela Lupşea.

În schimb, unii dintre actori au spus că nici în curtea interioară nu s-ar fi putut juca spectacolul concomitent cu concertul din Festum Varadinum.

Program dat peste cap 

Reprezentanţii Teatrului Regina Maria au transmis, vineri, după anularea spectacolului, un comunicat în care arată că a fost vorba de "o eroare a administraţiei Cetăţii" şi că aprobarea pentru spectacolul "În inima nopţii" din 4 mai a fost dată încă din 20 martie. 

"Am fost anunţaţi de existenţa unui alt eveniment care se desfăşoară în paralel la Cetatea Oradea abia ieri, 3 mai, iar reprezentaţii Festivalului Varadinum şi cei ai Cetăţii ne-au asigurat că evenimentul programat în amfiteatru se va termina în aşa fel încât să ne ofere posibilitatea de a susţine reprezentaţia, motiv pentru care am anunţat că va începe cu o întârziere de 30 minute pentru a nu interfera. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat şi am fost nevoiţi să suspendăm spectacolul", se arată în comunicat. 

Spectatorii care şi-au cumpărat bilete pentru spectacolul din 4 mai sunt aşteptaţi la reprezentaţia programată pentru duminică, 6 mai. "Dacă nu reuşesc să ajungă duminică, pot veni cu biletul la reprezentaţiile spectacolului "În inima nopţii – Episodul Macbeth" programate în luna iunie sau se pot prezenta la agenţia teatrului pentru a li se returna contravaloarea biletului", se mai precizează în comunicat. 

Pentru duminică, 6 mai, era programat un alt episod al trilogiei "În inima nopţii" şi anume "Episodul Lear". Spectatorii care şi-au cumpărat bilete pentru această reprezentaţie au trei opţiuni: "Sunt invitaţi fie duminică, 6 mai, la spectacolul "În inima nopţii – Episodul Macbeth", fie la o nouă reprezentaţie a spectacolului "În inima nopţii – Episodul Lear", care va fi anunţată cel târziu marţi, 8 mai, sau pot opta pentru returnarea contravalorii biletului la agenţia teatrului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON