Deputatul independent Elena Udrea profită că a scăpat de arestul la domiciliu, scrie libertatea.ro.
Miercuri, fostul ministru al turismului şi-a făcut bagajele şi a luat drumul litoralului românesc, unde se va relaxa câteva zile într-un stabiliment de lux din Mamaia, aflat în proprietatea unui bun amic de-al ei, de origine arabă, mai notează tabloidul.
Cu toate că a declarat că va merge în staţiunea Boghiş Băi, din judeţul Sălaj, unde deţine jumătate din acţiuni, Udrea a preferat litoralul.
Surse din anturajul fostului preşedinte al popularilor români spun că Udrea a ales să meargă la mare pentru a-i duce şi pe nepoţeii săi, Ionuţ şi Elena, aşa cum face de câţiva ani.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.