O eclipsă parţială de soare, în care Luna va acoperi mai bine de jumătate din discul Soarelui, va putea fi observată şi din România. Cel mai bine se va vedea în Nord-Vestul ţării, afirmă specialiştii în domeniu. Adică inclusiv la Oradea.
Potrivit hotnews.ro, eclipsa va putea fi observată vineri, 20 martie, între orele 10.48 şi 13.04, fiind singurul fenomen astronomic de acest tip din 2015 şi din următorii cinci ani.
Punctul maxim de intensitate va fi la ora 11.56.
"O sa se vada din toata tara, iar cel mai bine in nord-vest si cel mai prost, in sud-estul extrem, dar nu o sa fie o mare diferenta, pentru ca diferenta de acoperire este de cateva procente. In principiu, pentru ca o sa fie o acoperire destul de mare, Luna o sa acopere peste jumatate din discul Soarelui, s-ar putea sa se observe si vizual asta, lumina din jurul sau va fi altfel, va fi diferita. Vom pierde jumatate din lumina Soarelui. La ora 11.56, cand este maximul, vom vedea o lumina diferita fata de in restul zilelor, cand este Soarele neeclipsat. Pentru toata tara, la ora asta va fi maximul, insa eclipsa va incepe la 10.48 si se termina la 13.04", a explicat, pentru agenţia de ştiri Mediafax, Adrian Sonka, de la Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Bucureşti.
Eclipsa va putea fi văzută şi dacă cerul este parţial noros, însă nu şi în cazul în care cerul va fi acoperit de un plafon de nori compact. La Polul Nord, eclipsa de soare va fi totală.
Conform Hotnews, fenomenul din 20 martie va aduce o acoperire discului solar de 53%.Următoarea eclipsă de soare va fi, în ţara noastră, pe 21 iunie 2020, când Luna va acoperi doar 11% din discul soarelui.
Cea mai recentă eclipsă vizibilă de soare în România a fost în 2011.
Cea mai mare acoperire a soarelui în România a avut loc pe 11 august 1999, fenomenul având vizibilitate maximă la Râmnicu Vâlcea.
Potrivit Agerpres, eclipsa de Soare care va fi vizibilă vineri în Europa va afecta reţeaua de transmitere a energiei electrice, oprind timp de câteva minute, producţia de energie electrică din energie solară prin intermediul panourilor fotovolatice, obligându-i pe administratorii reţelelor electrice să ia o serie de măsuri.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.