Pe lângă echipele de băieţi, judeţul Bihor mai are în continuare şi o formaţie feminină de fotbal, este vorba despre Sporting Bihor, continuatoarea activităţii cunoscutei Motorul Oradea, care în anii 90 a dominat Campionatul Naţional de Fotbal feminin.
Sporting Bihor a disputat cel mai recent în data de 4 octombrie jocul din cea de-a doua etapa a Ligii I a Campionatului Naţional, pe stadionul Motorul din Oradea, unde a întâlnit formaţia Timişoreana Nouva Mama Mia.
Partida, destul de echilibrată s-a încheiat la egalitate, cu scorul de 2-2, după ce şi la pauză scorul a fost egal, dar 0-0.
A fost un meci echitabil, în care gazdele au reuşit să întoarcă rezultatul de la 0-1 prin Abrudan, iar la scurt timp tot ea a fost cea care a înscris, dar în ultimul minut al meciului oaspetele au reuşit să egaleze, înscriind cu un şut violent de la 20 metri.
Astfel, golurile formaţiei bihorene au fost marcate de Andree Abrudan (foto), în minutele 76 şi 86.
În acest joc pentru Sporting au jucat: Pintiuţă - Dărăban, Tocai, Bradea, Boroş - Vatlavic, Ţîrtea, Sarafincean (Leţ), Iabloncic, Schuster – Abrudan.
Au arbitrat: Lădar – Corb şi Tătar (toţi din Oradea).
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.