URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
18 Iunie 2019, 13:40

Directorul Aeroportului Oradea, la şedinţa Consiliului Judeţean: „Suntem în discuţii avansate cu patru companii pentru curse externe”

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un proiect de Hotărâre a Consiliului Judeţean Bihor, reunit în şedinţă ordinară marţi, a iscat noi critici la adresa conducerii UDMR-PSD-ALDE a instituţiei, dar şi în ceea ce priveşte direcţiunea Aeroportului din Oradea, rămas de anul trecut fără curse externe, dar cu multe cheltuieli de susţinut. În timpul schimburilor de replici directorul Aeroportului, Gheorghe Pasc, a "aruncat" că se poartă "discuţii" cu patru companii aeriene pentru înfiinţarea altor zboruri.

"Suntem în discuţii avansate"

Proiectul de la care au pornit discuţiile viza modificarea unei Hotărâri a Consiliului Judeţean din anul 2011, pentru "încredinţarea serviciului de interes economic Regiei Autonome Aeroportul Oradea", ceea ce, avea să explice directorul Gheorghe Pasc, însemna că această instituţie suportă o parte din cheltuielile pe care le au altele care activează în Aeroport, şi anume Poliţia Transporturi, Poliţia de Frontieră, Vama şi SRI.

După ce Pasc şi-a consumat explicaţiile, liderul grupului de consilieri liberali, Ionel Avrigeanu, l-a ironizat atât pe directorul Aeroportului, cât şi pe şefii CJ, întrebând "când vom avea nişte curse externe" şi spunând că în prezent Consiliul de Administraţie şi conducerea Aeroportului taxează doar berzele, singurele care mai zboară de aici.

Ofensat, directorul a răspuns că "nu va dura mult, suntem în faza de discuţii avansate cu patru companii, cu două în fază finală", fără însă a avansa nici nume de operatori interesaţi de Oradea, nici vreun termen pentru concretizarea discuţiilor cu lansarea vreunei curse internaţionale. De altfel, anul trecut şefii CJ, cu preşedintele Pasztor Sandor în frunte, promiteau că vor anunţa noi curse internaţionale "tot la două săptămâni", declaraţiile dovedindu-se vorbe goale.

"Stop! Stop! Stop!"

"Stop! Stop! Stop! Iar vom fi acuzaţi că dăm informaţii despre negocieri!", l-a oprit pe Pasc vicepreşedintele Ioan Mang, chiar dacă, de fapt, directorul oricum nu avea intenţia să continue cu detalii.

În discuţie a intervenit şi preşedintele Pasztor Sandor, care i-a replicat lui Avrigeanu că "berzele le taxează SRI-ul şi cei care se ocupă cu siguranţa lor", asistenţa neînţelegând prea bine, ba chiar deloc, ce o fi vrut UDMR-istul să spună.

Tarom, o companie "amendă"

Tot tangenţial la proiectul supus dezbaterilor, un alt consilier judeţean din opoziţie, Sebastian Lascu, a vrut să afle de la directorul Aeroportului de ce Tarom, singura companie care mai operează zboruri de la Oradea, cele spre Bucureşti, practică tarife piperate: "Am verificat acum, un bilet Bucureşti dus-întors costă 300 de euro de la Oradea, de la Satu Mare 150 de euro. Ne poate spune domnul Pasc de ce şi când vor fi nişte tarife normale?".

Atât Pasc, cât şi Mang au răspuns că Tarom foloseşte uneori pentru cursele de Oradea aeronave mai mari decât în trecut, deci "capacitatea a crescut", dar tot nu face faţă cererii. "Probabil săptămâna viitoare vom avea o întâlnire cu noul director al Tarom, pentru că se schimbă din două în două săptămâni, să vedem cum se pot optimiza preţurile", a spus Pasc, ceea ce l-a făcut pe Pasztor să exclame, uimit: "Este director nou la Tarom?".

Atât Lascu, ulterior, cât şi un alt consilier liberal, Călin Gal, au avut ultimul cuvânt, amândoi amintind că Tarom şi-a majorat preţurile doar după ce a rămas fără concurenţă, mai precis după desfiinţarea curselor operate de compania privată Blue Air, lucru vehement contestat de pasagerii orădeni.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
cap patrat
Sandu, aceste negocieri sunt secrete pt ca se intampla doar in capul lui Pasc. ia ghiciti cate limbi straine vorbeste magarul, care e de 30 ani directorul aeroportului! nu mai are ce cauta acolo nulitatea aceasta! zero! maaare zero!
Postat 19 Iunie 2019, 09:52 de roger
upssss
și minciuna îi vorbă, este o vorbă din bătrâni
Postat 18 Iunie 2019, 21:16 de oradea_oradea
Totuși unde e transparența
De ce aceste negocieri sunt secrete?
Postat 18 Iunie 2019, 14:24 de Sandu1206
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON