URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 06 IULIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Noul inspector general şcolar, Virgil Blage, e atât de vechi în sistem încât nu se teme că, dacă-l dărâmă, o să-i cadă și lui în cap. Cu trei ani înainte de pensie își permite să spună ce crede și ce știe. Nu e un politruc obligat să-și calculeze cu exactitate pașii ca nu cumva să-l tragă tovarășii de drum pe linie moartă. A recunoscut că sistemul școlar din care și el face parte e atât de șubred, că și-a trimis copilul la școală în străinătate...
Zic şi eu
Adrian Cris
Place sau nu, e o realitate: de la apariţia sa în viaţa publică a Bihorului, Ilie Bolojan domină administraţia (mai ales) şi (ulterior) politica locală. Mai mult, a devenit un model şi la nivel naţional (din păcate nu prea copiat), prin rezultate precis măsurabile (unii zic că-i floare la ureche să faci orice cu fonduri europene, dar dacă-i aşa, alţii de ce nu-s în stare să le acceseze?). 
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Mi-au plăcut mereu restaurantele mici, de tip italian sau franţuzesc, cu măsuţe micuţe, majoritatea de două persoane, decorate minimalist, apropiate una de alta, aproape înghesuite. Contrastează puternic cu ditamai mesele de ping-pong din restaurantele româneşti pe care ai loc să-ţi pui 7 feluri de mâncare simultan şi mai poţi sta şi confortabil cu coatele lăbărţate. Ne place să avem spaţiu mult pentru noi înşine fiindcă, atunci când suntem la masă, ne simţim regi şi trebuie să ne comportăm în consecinţă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei de Covid-19?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ reglementează atribuțiile prim-ministrului României în calitatea sa de conducător al Guvernului. Astfel, conform articolului 28 din cod, prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor pe care aceştia le exercită.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Refluxul gastroesofagian constă în reîntoarcerea conţinutului gastric sau duodenal în esofag şi reprezintă, probabil, cea mai frecventă afecţiune digestivă. Cauza cea mai importantă este insuficienta contracţie a sfincterului esofagian inferior (un "inel" muscular care închide esofagul inferior, nepermiţând alimentelor în curs de prelucrare din stomac să ajungă în esofag şi chiar în cavitatea bucală).
13 Februarie 2020, 07:47

Dezmăţ bugetar! Raportul Camerei de Conturi Bihor: angajații statului îşi cumpără din bani publici delicatese, țoale şi hrană pentru câini

Dezmăţ bugetar! Raportul Camerei de Conturi Bihor: angajații statului îşi cumpără din bani publici delicatese, țoale şi hrană pentru câini BANII TĂI, CHEFURILE LOR. Nu doar CJ Bihor a finanţat fraudulos petrecerile ONG-urilor de pe orbita UDMR, ci majoritatea primăriilor conduse de partidul maghiar. Asociaţia Pro Săcueni, de exemplu, a primit din bugetul local 60.000 lei pentru a organiza "Zilele Oraşului Săcueni", la care însă accesul spectatorilor a fost taxat, aşa că auditorii au dispus recuperarea sumelor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cel mai recent Raport al Curţii de Conturi privind finanţele publice locale conţine şi "bilanţul" din Bihor, unde au fost verificate execuţiile bugetare pe anul 2018 a 48 oraşe şi comune, instituţii descentralizate, regii şi societăţi comerciale de stat.

Pe ce au tocat banii şefii şi angajaţii acestora? Pe shopping, petreceri şi "protocoale", dar şi pe costume, cosmetice, detergenţi, flori şi... jerbe!

Mai bine, dar ar mai încape

Acţiunile de audit şi de control ale Camerei de Conturi Bihor au urmărit modul în care instituţiile şi societăţile comerciale de interes local îşi stabilesc bugetele, administrează patrimoniul unităţilor, precum şi eficienţa şi legalitatea cheltuielilor. Potrivit raportului, deşi activitatea financiară a entităţilor s-a îmbunătăţit faţă de anii trecuţi, în instituţii sunt încă probleme cu nemiluita, care au generat abateri şi prejudicii considerabile.

De pildă, şefii Consiliului Judeţean Bihor şi primarii nu s-au preocupat să inventarieze şi evalueze proprietăţile impozabile şi nici să implementeze sisteme informatice care să asigure urmărirea stabilirii şi încasării taxelor şi impozitelor, derularea contractelor de închiriere, concesionare, asociere şi vânzare de active. La CJ Bihor au fost găsite abateri de 12,1 milioane lei, cauzate de neevidenţierea la timp, în cuantum corect şi legal, a valorii bunurilor din domeniul public al Judeţului. Iar în Lugaşu de Jos Primăria nu s-a deranjat să încaseze în ultimii ani nici contravaloarea serviciilor de alimentare cu apă şi salubrizare (831.000 lei) şi nici amenzile contravenţionale (869.000 lei).

Plătite, dar neexecutate

În total, abaterile financiar-contabile care nu au generat şi prejudicii - deci ar putea fi considerate greşeli scriptice - se ridică la 266,7 milioane lei, iar ele denotă un management neperformant, spune raportul. Problema şi mai mare este însă cea a veniturilor suplimentare neîncasate de instituţiile publice, care se ridică la 2,8 milioane lei, şi a prejudiciilor constatate, adică a cheltuielilor frauduloase, care totalizează 5,6 milioane lei.

La CJ Bihor auditorii au descoperit, printre altele, că în 2018 s-au făcut cheltuieli de protocol peste limitele legale (4.620 lei), că au fost acceptate la plată cheltuieli nejustificate sau neexecutate în mod real, cum ar fi lucrări de reabilitare a DJ 767 Dobreşti - Vârciorog (129.156 lei), de aducţiune la sistemul de utilităţi publice de apă şi canalizare în Beiuş şi Nojorid (139.537 lei).

Tot CJ Bihor a plătit nelegal servicii de deszăpezire (5.000 lei), reparaţii decontate cu documente care nu reflectă realitatea la Liceul Tehnologic Special nr. 1 (5.273 lei), la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă nr. 1 Oradea (15.098 lei) şi la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Orizont din Oradea (7.674 lei).

Generozitate ilegală

Verificările confirmă şi dezvăluirile făcute în ultimii ani de BIHOREANUL despre "sifonarea" banilor Judeţului către ONG-urile controlate de UDMR sub pretextul unor evenimente şi proiecte destinate comunităţilor maghiare. Auditorii au stabilit că Direcţia Socială-Comunitară coordonată de actualul subprefect UDMR Fenesi Tibor a plătit ilegal, fără acte justificative corecte, facturi pentru "mese servite" la "Manifestări culturale şi de tineret pe Valea Copand" organizate de Asociaţia Pro Tileagd Egyesulet şi la festivalul "Gastronomie Europeană" organizat de Asociaţia Pensionarilor din Valea lui Mihai.

Concomitent, Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte a ignorat principiul excluderii cumulului, finanţând aceleaşi evenimente la dublu. Asociaţiei Active Kids Oradea Egyesulet, de pildă, DDIP i-a atribuit două contracte de finanţare pentru seminarii organizate în aceeaşi perioadă, cu aceiaşi beneficiari şi aceeaşi justificare, în valoare totală de 9.000 lei, încălcând astfel chiar Regulamentul CJ Bihor. Mai mult, respectivul ONG a organizat cursuri similare contra cost, deci a avut venituri, iar la seminarii a perceput taxe de participare, fără ca în cererea de finanţare să fi declarat acest detaliu. De ce? Simplu: în aceste condiţii, nu mai putea primi bani de la CJ.

Hrană pentru câini şi gulaş de... struţ

Cheltuielile aiuristice finanţate de CJ Bihor pentru asemenea ONG-uri sunt însă mult mai ample. Asociaţia Culturală Kharisma a decontat, de exemplu, 800 lei daţi pe cârnaţi de bere şi cârnaţi picanţi, lasagna, cafea Davidoff, salam nobil şi Cidru folosite, cel puţin în acte, la "Concursul Naţional de Interpretare Vocală Kharisma".

Asociaţia Tanoda, finanţată tot de DDIP Bihor şi tot cu 4.000 lei pentru evenimente culturale, a depus pentru decontare bonuri de la supermarket pentru condimente, medalioane de somn, carne de porc şi de pui, tăiţei tao-tao, hrană pentru câini, castraveţi cornichon, deodorant, cartofi, păstrăv, cafea, gulaş de struţ, scoici în sos picant, cârnaţi şi hrean în oţet iute, toate sub pretextul organizării a două concursuri pentru... copii. Unul de desen - "File de istorie", şi altul etnografic - "Nyüstölő", solicitând decontarea cheltuielilor pentru premiile copiilor şi "masă".

Viaţă de nabab

Evident, nici primăriile nu s-au lăsat mai prejos, campioana absolută la risipă fiind cea a comunei Câmpani, ai cărei edili şi funcţionari şi-au acordat între 1 ianuarie 2016 - 31 iulie 2019 salarii necuvenite de peste 1,4 milioane lei. Pe de o parte, edilul a virat banii pe cardurile de salarii cu justificarea că funcţionarii au făcut din buzunarele personale deplasări în interes de serviciu (300.000 lei), iar pe de alta fiindcă ar fi creditat Primăria pentru plata unor facturi (1,1 milioane lei).

Atât doar că, după cum zic auditorii, în Primăria Câmpani nu există niciun document care să justifice plăţile către angajaţi şi nu s-au identificat nici bunuri, nici servicii şi nici lucrări care să fi costat atâţia bani. Între documentele contabile au găsit, însă, o factură din aprilie 2018, în valoare de 10.000 lei, emisă de unul dintre cele mai scumpe magazine de haine din Oradea, pentru confecţii de bărbaţi şi femei.

Coroane şi detergenţi

Şi asta nu e tot! În condiţiile în care în 2018 în Câmpani s-au oficiat 10 căsătorii şi au fost 38 de decese, Primăria a cumpărat 102 coroane, 6 jerbe, 115 buchete de flori şi 79 ghivece cu ocazia acestor evenimente.

De asemenea, auditorii au găsit facturi decontate la două firme pentru produse de curăţenie şi întreţinere de peste 50.000 lei: 497 pachete şerveţele umede, 996 seturi hârtie igienică, 292 bucăţi săpun lichid, 448 bucăţi săpun solid, 114 Poxipol, 95 Picătura, 192 soluţii de curăţat geamuri, 153 Fairy vase şi 397 Pur, 242 bucăţi balsam de rufe, 86 cutii Ariel capsule, 355 pachete detergenţi rufe de 14 kg fiecare, 152 baterii etc. Toate, fără procese verbale de recepţie care să ateste că au intrat în gestiunea Primăriei şi nici bonuri de consum din care să rezulte că au fost folosite.

Cum au explicat edilii? Contabila Jenica Coroiu a dat vina pe "necunoaşterea legii, graba, volumul mare de muncă şi neatenţie", în vreme ce primarul Raul Bocşe a promis, pur şi simplu, că va returna sumele.

Până atunci, rămâne o pagubă uriaşă, din pricina căreia Camera de Conturi Bihor a decis, la fel ca în toate unităţile unde a descoperit prejudicii, să extindă verificările la toate plăţile Primăriei din ultimii 4 ani, pentru identificarea tuturor cheltuielilor nelegale, stabilirea prejudiciului şi a persoanelor de la care să recupereze paguba. Nimeni nu garantează, însă, că vor şi avea de unde...


ŞEF ILEGALIST
Călin Puia, plătit fraudulos!

Călin Puia, fostul șef al DGASPC BihorÎn urma auditului la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, principala problemă semnalată îl vizează pe fostul director executiv, Călin Puia (foto), trimis în judecată în 2016 pentru abuz în serviciu, într-un dosar de abuzuri împotriva minorilor de la centrul din strada Traian Lalescu.

În complicitate cu Serviciul Juridic al instituţiei, Puia a ascuns că era judecat penal, pentru a nu fi suspendat din funcţie, ignorând Statutul Funcţionarului Public care prevede că "raportul de serviciu de suspendă de drept în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul".

Rămas în funcţie, Puia a beneficiat astfel ilegal de salarii generoase, din ianuarie 2017 până în noiembrie 2018, paguba imputată de Camera de Conturi ridicându-se la 232.539 lei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Liceul special nr.1
Da...cine are smart tv in sala profesorala, care nu se foloseste la nimic...
Postat 13 Februarie 2020, 22:59 de Amazon
Vai de noi cine ne conduce !!
Pai bani au plecat spre haine, masini,plibari,iar satele din comuna sunt cu străzile neasfaltate,pline de noroi si baltoace,fără canalizare si fără retea de apa.Acolo au plecat banii destinati investitiilor.Oare banii astia se vor recupera vreodată?
Postat 13 Februarie 2020, 22:13 de Cetatean_rural
Liceul Tehnologic Special nr. 1
Iar ??? Liceul Tehnologic Special nr. 1. Exact....bani scursi in ale cui buzunare ?
Postat 13 Februarie 2020, 09:47 de marialupalut
Naveta de la primărie la sediul central al partidului nu se pune ?!?
Mașina la aeroport, avionul, taxiul la hotel, cazarea de 5 stele, mașina până-n Modrogan, mesele și întâlnirile de taină pentru interesele grupului regional, zonal ori local ... tur și retur săptămână de săptămână !?! Nimic pentru orădeni, totul în interesul "Rețelei Bolovan" !?!
Postat 13 Februarie 2020, 08:51 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3085 RON
  • 1 EUR = 4.8378 RON
  • 1 HUF = 0.0138 RON