Deputatul liberal Găvrilă Ghilea l-a interpelat, în această săptămână, pe ministrului Transporturilor, Alexandru-Răzvan Cuc, în legătură cu tergiversarea reabilitării DN 76, transmiţând apoi presei o informare cu titlul "Cucul cântă a pagubă pe şantierul DN 76!".
Ghilea arată că, după reciclarea in situ a asfaltului de pe tronsonul cuprins între Oradea şi Dealul Bitii, finalizată în iarna anului 2015, lucrările de reabilitare trebuiau continuate în 2016, pe acelaşi sector, cu turnarea stratului asfaltic de uzură, finalizarea podeţelor şi a podurilor, dar şi realizarea unor lucrări de consolidare şi lărgiri ale curbelor.
"Cu toate acestea, în conferinţa de presă pe care aţi susţinut-o la Oradea, cu prilejul la ultimei Dvs. vizite de lucru pe şantierul DN 76, efectuată în a doua decadă a lunii iulie 2017, aţi afirmat că tronsonul Beiuş - Oradea va fi refăcut abia în cursul anului viitor, peste reciclarea in situ realizată în urmă cu două ierni", a precizat parlamentarul PNL, solicitând explicaţii în legătură cu amânarea finalizării acestui tronson pentru 2018, deşi garanţia lucrărilor de reciclare a asfaltului este de doar 24 de luni şi expiră în luna decembrie 2017.
De asemenea, având în vedere costul operaţiunilor de reciclare a celor aproximativ 50 de km ai tronsonului Oradea-Pocola, care a depăşit până acum 32 milioane lei fără TVA, Găvrilă Ghilea a solicitat ministrului Transporturilor să prezinte "ce alte lucrări vor fi efectuate post-garanţie înainte de turnarea stratului asfaltic de uzură şi care va fi valoarea acestora", precum şi asumarea "unui termen de finalizare realist pentru lucrările de modernizare ale DN 76 de pe întreg tronsonul Oradea - Deva".
Cele mai recente veşti despre reabilitarea DN 76 le-a adus, la finalul lunii august, prefectul Ioan Mihaiu, care a spus, în timpul unei şedinţe de Colegiu Prefectural, că "există şanse" ca tronsonul Dealul Bitii – Ştei să fie finalizat "până la sfârşitul anului", iar, tot până atunci, tronsonul Ştei-Vârfuri va fi finalizat în proporţie de 95%.
Prefectul a afirmat că tronsonul Oradea – Dealul Bitii, cel despre care întreba deputatul Ghilea, va intra ultimul în lucru, drumul fiind împărţit în trei sectoare care vor fi scoase la licitaţie "până la sfârşitul lunii octombrie", cu termen de execuţie 12 luni.
"Cu contestaţii, cu eventualele probleme care ar putea fi, în mod normal cel târziu din primăvara anului viitor vor începe lucrările", a spus Mihaiu, precizând că, astfel, lucrările vor fi finalizate în primăvara lui 2019.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.