URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
31 Decembrie 2020, 18:30

Cea mai caldă lună decembrie din ultimii 60 de ani, în România. Tendința de încălzire a vremii va continua și în 2021

Cea mai caldă lună decembrie din ultimii 60 de ani, în România. Tendința de încălzire a vremii va continua și în 2021 (Sursa foto: Ziarulunirea.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Luna decembrie din acest an a fost cea mai călduroasă din 1961 încoace în România, cu o diferenţă în medie de 3,5 grade Celsius faţă de normalul pentru această perioadă. Elena Mateescu, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, spune că deceniul 2011 - 2020 a fost cel mai călduros, iar 2021 se va situa și el în topul celor mai calzi ani. 

Site-ul Digi24.ro notează că pe tot parcusul anului 2020 au fost înregistrate valori medii lunare mai mari decât media pentru fiecare perioadă în parte, cu excepţia lunii mai, care a fost puţin mai rece decât în mod obişnuit.

"Luna decembrie se situează pe primul loc ca fiind cea mai călduroasă lună decembrie din 1961 până în prezent. Temperatura medie a intervalului 1-29 decembrie a fost de 2,7 grade Celsius, cu o abatere pozitivă de 3,5 grade Celsius faţă de normalul climatologic al unei luni decembrie în ţara noastră", a spus directorul ANM, potrivit sursei citate.

În 1982, luna decembrie a înregistrat o abatere termică de 3,4 grade, iar în 2019 diferenţa faţă de normal a fost mai mare, în medie, cu 3,1 grade, acestea fiind, alături de decembrie 2020, în top 3 cele mai călduroase luni decembrie din 1961 şi până în prezent.

"Cea mai mare diferenţă faţă de normal a fost înregistrată în februarie, cu o abatere termică pozitivă de 3,9 grade, şi iată că încheiem anul cu o abatere medie de 3,5 grade, care s-ar putea chiar să mai crească, având în vedere temperaturile mari din ultimele două zile ale anului, mai ridicate cu 10-14 grade Celsius în regiunile sudice şi sud-estice ale ţării faţă de normalul climatologic al perioadei din calendar", a mai adăugat şefa ANM.

Miercuri, la multe staţii meteorologice s-au înregistrat cele mai ridicate minime ale acestor zile de când se fac măsurători meteorologice în ţara noastră.  

Șefa ANM a mai precizat că deceniul 2011 - 2020 a fost cel mai călduros de până acum, șapte ani fiind în top 10 cei mai calzi ani.

„Practic, din 2015 și până în prezent, fiecare an a doborât recorduri înregistrate anul anterior, tendința pare să fie în continuare aceeași. Luăm în considerare și estimările centrului britanic de meteorologie care în fiecare an face o estimare pentru anul următor și care la finalul lui 2019 a estimat că 2020 va fi cel mai călduros an, ceea ce se confirmă și la nivel mondial”, a mai spus Mateescu. 

Din cauza creșterilor de temperatură anul acesta, în România, ninsorile au fost puține și există posibilitatea ca în curând zăpezile din decembrie să devină doar o amintire.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON