La doar doua saptamani dupa ce premierul Mihai Tudose anuntase cu mare pompa ca s-a interzis cumulul pensiei de stat cu pensiile speciale, Guvernul a revenit asupra deciziei. A facut-o pe tacute, pe 28 decembrie, intre Craciun si Revelion, pentru a le permite parlamentarilor sa incaseze mai multi bani, la batranete.
Ziare.com aminteste ca pe 14 decembrie, prin adoptarea OUG nr. 103, Guvernul Tudose interzicea cumulul unei pensii speciale cu una din sistemul public. La alineatul 4 al articolului 51 din lege era scris negru pe alb: "Pensia din sistemul public de pensii nu poate fi cumulata cu o pensie de serviciu/indemnizatie pentru limita de varsta reglementate de legi cu caracter special".
Adoptarea acestei ordonante parea sa reprezinte o mult asteptata concretizere a uneia dintre multele promisiuni incluse de PSD in programul de guvernare "aplicat la virgula".
Guvernantii formulasera clar si motivul pentru care cumulul de pensii trebuia interzis incepand cu 1 ianuarie 2018: "Tinand seama de faptul ca pensia din sistemul public de pensii se acorda pentru a acoperi riscurile asigurate prevazute in mod expres, respectiv batranetea si boala, nu se justifica posibilitatea de a incasa doua pensii din acelasi sistem si nici de a incasa o pensie din sistemul public si o pensie de serviciu".
Minunea n-a tinut mult. Pe 28 decembrie, la numai doua saptamani dupa ce premierul Mihai Tudose se laudase cu reusita sa legislativa, Guvernul a revenit asupra deciziei, dupa cum a anuntat Digi24. Mai exact, a adoptat OUG nr. 116 prin intermediul careia a abrogat articolul de lege care interzicea cumulul de pensii.
Cum a fost justificată "sucirea"? Prin faptul că, dacă s-ar menține interdicția, parlamentarii ar rămâne fără una din pensii și, în plus, ar trebui făcut și efortul de a modifica Statutul deputaților și senatorilor. Principiile n-au mai contat atunci cand s-a constatat ca masura ii obliga si pe parlamentari sa renunte la una dintre indemnizatii.
„Legea nr. 96/2006, republicată, privind Statutul deputaților și senatorilor (...) cuprinde reglementări potrivit cărora indemnizația pentru limită de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum și cu orice alte venituri realizate”, este argumentul din nota de fundamentare a OUG 116/2017.
Pentru a mentine in vigoare interzicerea cumulului fara sa-i supere pe parlamentari ar fi trebuit ca acestora sa li se revizuiasca statutul. Iar cum asa ceva nu se poate face peste noapte, guvernantii au repermis cumulul de pensii, pe sest, cand atentia romanilor era la sarbatori si familie.
De precizat că interdicția de a cumula două pensii speciale trebuia să facă parte din mult invocata lege nouă a pensiilor, după cum anunța, în septembrie 2017, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu. „Acum se cumulează două pensii speciale şi, uneori, salariul. Probabil vor fi nemulţumiri şi acolo. Nu se poate să fii magistrat militar şi să ai pensie militară, iar apoi să iei şi pensie de magistrat sau să fii parlamentar şi apoi funcţionar parlamentar şi să fii angajat în continuare, eventual tot la stat”, susținea Vasilescu.
Distanţa de la vorbă la faptă spune multe despre “corectitudinea politică” a coaliţiei aflate la guvernare.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.