De cine să ne temem? De noi!

Jur că isteria cozilor la benzină de miercurea trecută nu m-a uimit. În noua criză declanşată de război, mii de români au dovedit doar că n-au învăţat nimic din cea precedentă, a pandemiei, luând cu asalt staţiile de carburanţi fix cum făcuseră acum doi ani pentru a stoca drojdie, făină, hârtie igienică şi ce mai vreţi. 

Sau, mai recent, iodură şi paşapoarte, deşi nici pastila pentru glanda endocrină, nici paşaportul biometric nu i-ar putea salva dacă Putin ar scăpa o bombă şi pe la noi. Iar motivul e dezarmant de simplu: ar urma o ploaie de bombe, ultima fiind aia nucleară, de care n-ar scăpa absolut nimeni, indiferent cât de departe şi îndestulat cu provizii ar fi.

Desfăşurarea e arhicunoscută, nu ştiu dacă şi înţeleasă: compania ungară MOL şi-a informat un partener din Beiuş că urmează scumpiri "la noapte", iar idiotul util s-a grăbit să dea foc preţurilor instantaneu, asigurându-şi, paradoxal, cozi lungi de clienţi, atraşi ca fluturii de lampă. A fost suficientă aruncarea unor poze pe internet şi incendiul s-a propagat în toată ţara, confirmând adevărul proverbului maghiar că un prost naşte alţi o sută. Iar asta pentru că "autorităţile" au reacţionat tardiv şi fără autoritate, când răul fusese deja făcut. 

Rezultatul? Ceea ce americanii numesc self-fulfilling prophecy, adică, pe înţelesul mioritic, împlinirea răului pe care ţi l-ai proiectat. Grăbirea, chiar de a doua zi, a unor scumpiri despre care MOL ştia perfect că nu trebuia şi că nu erau programate să se producă. Nu de alta, dar în întreaga zi de 9 martie cotaţiile ţiţeiului au scăzut continuu, de la o oră la alta, iar în cele următoare, la fel. De ce a făcut compania maghiară, totuşi, asta la noi? Să-şi răspundă fiecare. Dar nu cu prostii că ar trebui să plafonăm ori naţionalizăm, că am ajunge ca vecinii, să luăm benzină cu porţia.

Nu m-a mai mirat nici că după câteva zile au urmat cozi la ulei, după cum pot să apară la absolut orice îi trece prin cap românului că i-ar putea fi musai. Aşa că, ieri cu iodură, azi cu benzină, mâine cu ulei şi poimâine cu frecţie Galenica, ne-o facem singuri: provocăm escaladarea preţurilor, incapabili să pricepem legătura dintre cerere şi ofertă, mai ales cea isterică, impulsivă. Pe scurt, în războiul hibrid ne batem singuri, ruinându-ne.

În schimb, mă revoltă incompetenţa "autorităţilor". Deşi înainte cu o săptămână acelaşi fenomen cu carburanţii se petrecuse şi în Bulgaria, "ai noştri" l-au ignorat. Sigur că apoi n-au prevăzut nici "penuria" de ulei, după cum nu le vor ghici pe cele ce vor urma, pentru că sunt complet lipsite până şi de capacitatea de a anticipa. Nu-s în stare să facă o amărâtă de "celulă de criză" care să stea pe Facebook pentru a detecta în timp real provocarea şi agregarea panicii, pentru a o contracara instantaneu. 

În marea criză economică din America anilor '30, Franklin Delano Roosevelt spunea că "singurul lucru de care ar trebui să ne fie teamă este frica în sine". Iată că noi am ajuns să ne-o provocăm singuri.