URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Martie 2022, 09:47

De cine să ne temem? De noi!

De cine să ne temem? De noi! (foto: Ovi D. Pop)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Jur că isteria cozilor la benzină de miercurea trecută nu m-a uimit. În noua criză declanşată de război, mii de români au dovedit doar că n-au învăţat nimic din cea precedentă, a pandemiei, luând cu asalt staţiile de carburanţi fix cum făcuseră acum doi ani pentru a stoca drojdie, făină, hârtie igienică şi ce mai vreţi. 

Sau, mai recent, iodură şi paşapoarte, deşi nici pastila pentru glanda endocrină, nici paşaportul biometric nu i-ar putea salva dacă Putin ar scăpa o bombă şi pe la noi. Iar motivul e dezarmant de simplu: ar urma o ploaie de bombe, ultima fiind aia nucleară, de care n-ar scăpa absolut nimeni, indiferent cât de departe şi îndestulat cu provizii ar fi.

Desfăşurarea e arhicunoscută, nu ştiu dacă şi înţeleasă: compania ungară MOL şi-a informat un partener din Beiuş că urmează scumpiri "la noapte", iar idiotul util s-a grăbit să dea foc preţurilor instantaneu, asigurându-şi, paradoxal, cozi lungi de clienţi, atraşi ca fluturii de lampă. A fost suficientă aruncarea unor poze pe internet şi incendiul s-a propagat în toată ţara, confirmând adevărul proverbului maghiar că un prost naşte alţi o sută. Iar asta pentru că "autorităţile" au reacţionat tardiv şi fără autoritate, când răul fusese deja făcut. 

Rezultatul? Ceea ce americanii numesc self-fulfilling prophecy, adică, pe înţelesul mioritic, împlinirea răului pe care ţi l-ai proiectat. Grăbirea, chiar de a doua zi, a unor scumpiri despre care MOL ştia perfect că nu trebuia şi că nu erau programate să se producă. Nu de alta, dar în întreaga zi de 9 martie cotaţiile ţiţeiului au scăzut continuu, de la o oră la alta, iar în cele următoare, la fel. De ce a făcut compania maghiară, totuşi, asta la noi? Să-şi răspundă fiecare. Dar nu cu prostii că ar trebui să plafonăm ori naţionalizăm, că am ajunge ca vecinii, să luăm benzină cu porţia.

Nu m-a mai mirat nici că după câteva zile au urmat cozi la ulei, după cum pot să apară la absolut orice îi trece prin cap românului că i-ar putea fi musai. Aşa că, ieri cu iodură, azi cu benzină, mâine cu ulei şi poimâine cu frecţie Galenica, ne-o facem singuri: provocăm escaladarea preţurilor, incapabili să pricepem legătura dintre cerere şi ofertă, mai ales cea isterică, impulsivă. Pe scurt, în războiul hibrid ne batem singuri, ruinându-ne.

În schimb, mă revoltă incompetenţa "autorităţilor". Deşi înainte cu o săptămână acelaşi fenomen cu carburanţii se petrecuse şi în Bulgaria, "ai noştri" l-au ignorat. Sigur că apoi n-au prevăzut nici "penuria" de ulei, după cum nu le vor ghici pe cele ce vor urma, pentru că sunt complet lipsite până şi de capacitatea de a anticipa. Nu-s în stare să facă o amărâtă de "celulă de criză" care să stea pe Facebook pentru a detecta în timp real provocarea şi agregarea panicii, pentru a o contracara instantaneu. 

În marea criză economică din America anilor '30, Franklin Delano Roosevelt spunea că "singurul lucru de care ar trebui să ne fie teamă este frica în sine". Iată că noi am ajuns să ne-o provocăm singuri.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Nu cumva și acest ziar a contribuit?
Nu văd a da știre ce a făcut un afacerist sau ce zice el că i-a zis nu știu cine. Eu cred că ați contribuit în propagarea știrii, atât acest ziar cât și bihon. Nu știu care a preluat de la care știrea sau care a fost primul, dar nu prea pare că s-a documentat știrea.
Postat 17 Martie 2022, 06:33 de Vio_427
da, e bine sa fii pregatit si sa ai niste compoturi in pivnita
...sigur ca e intelept sa ai ceva rezerve (asta inseamna si rezerve de bani) Dar rezervele nu ti le faci cand toata lumea e panicata si sta la coada si e mai scump, ci cand e ieftin. Pretul petrolului era la 133$ barilul, in ziua psihozei a scazut la 116, iar ieri a coborat chiar sub 100$.
Postat 15 Martie 2022, 14:59 de unu
:::::))))))
Toți disperații astia sunt fani AUR, incredibil de idioți, disperati, manipulati. Ba Gheorghe zboară, hai sa-l mâncăm ::::)))) are prostul un cazan , și a uitat mersul pe jos
Postat 15 Martie 2022, 11:22 de Sandu2100
Be careful - https://www.youtube.com/watch?v=2SUW8N4HXFc
Domnul abrudan are o gindire ferma, bogata, iar de la pupitrul de redactor sef-adj , ideile prind o si mai mare greutate. Totusi, sa facem un apel la istorie, nu foarte indepartata si sa studiem 2 genocid-uri semnate de rusi, via politic, unul in ucraina, in 1932 [ https://ro.wikipedia.org/wiki/Holodomor ], iar celalalt in Moldova noastra, in 1946...[ https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/seceta-si-foametea-in-1946 ] . Atunci nu era vorba de razboi hibrid...era chiar canibalism
Postat 15 Martie 2022, 10:45 de excalibur
ne-am provocat-o pe naiba singuri…
ne-au provocat-o altii, deliberat, scotand in evidenta doar datele negative, luandu-le oamenilor speranta. nici o diferenta intre pandemie si razboi, si e doar inceputul. restul a facut-o lipsa de educatie, e mai usor sa constrangi prin amezi decat sa disciplinezi prin invatare. un om needucat e usor de manipulat.
Postat 15 Martie 2022, 10:36 de macese
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON