Premierul Viorica Dăncilă a gafat din nou. Vineri, la întâlnirea cu omologul său din Croaţia, prim-ministrul României n-a mai aşteptat intonarea imnului, invitându-l direct pe Andrej Plenkovic să treacă în revista garda de onoare.
Văzând că acesta nu acceptă invitaţia ei de a coborî de pe podium, Dăncilă face primul pas. Premierul croat a oprit-o însă din grabă şi abia atunci prim-ministrul României a aşteptat intonarea imnului.
De asemenea, în declaraţia de presă făcută ulterior întâlnirii, Dăncilă a mai "bifat" greşeli deopotrivă în limba română şi engleză. „Am avut discuţii foarte interesante privind cooperarea noastră în context european şi în perspectiva apartenenţei CELE (!) două state la trio-ul preşedinţiilor Consiliului Uniunii Europene”, a spus Dăncilă, potrivit adevarul.ro.
Apoi, adresându-se direct lui Plenkovic, pe care a vrut să-l invite la o fotografie, i-a spus: "Make a photo?". Dacă ar fi vorbit corect limba engleză, Dăncilă ar fi trebuit să folosească sintagma "take a photo", desigur, într-o întrebare politicoasă.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.