URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
07 Iunie 2018, 14:51

Cum vrea Biserica Ortodoxă să rezolve scandalul cu orădenii patroni ai mărcii Arsenie Boca: urgentează canonizarea preotului!

Cum vrea Biserica Ortodoxă să rezolve scandalul cu orădenii patroni ai mărcii Arsenie Boca: urgentează canonizarea preotului! sursa foto: libertatea.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, a cerut ca părintele Arsenie Boca să fie trecut cât mai repede în rândul sfinţilor, iar o comisie specială urmează să analizeze viaţa "Sfântului Ardealului", pentru a-l canoniza, anunță site-ul stirileprotv.ro.

Biserica Ortodoxă Română vrea astfel să rezolve scandalul cu deţinătorii mărcii Părintele Arsenie Boca. Aşa cum se ştie, această marcă a fost înregistrată de doi soţi din Oradea, Alexandru Andor şi soţia lui Diana Talpoş. Ulterior, cei doi au dat licenţa de comercializare a imaginii şi numelui celebrului călugăr în România în anul 2018 unui tânăr din Arad, Gheorghe Daniel, care i-a şi somat pe numeroşi comercianţi de suveniruri cu Arsenie Boca să-şi retragă mărfurile.

"Tulburat de oameni care nu au nicio legătură cu biserica, cu moştenirea spirituală a părintelui, Mitropolitul Ardealului a pus într-un mod accentuat problema intensificării procesului de canonizare a părintelui Arsenie Boca. Asta nu înseamnă că se va trece mai repede sau mai puţin riguros", a declarat Vasile Bănescu, purtător de cuvânt Patriarhia Română.

Canonizarea va ajuta BOR să scape de posibile plăţi către deţinătorii mărcii. "Numele se va schimba din "Părintele Arsenie Boca" în cel de "Sfântul Arsenie". În locul fotografiei cu chipul Părintelui, atât de multiplicată de doritorii de câştig necinstit, va fi zugrăvită şi aprobată de către Sfântul Sinod icoana sa de sfânt, cu chipul transfigurat prin lucrarea harului lui Dumnezeu. Astfel, va dispărea şi obiectul acestei nefireşti uneltiri!", a declarat pentru ziarul Tribuna din Sibiu, Mitropolitul Ardelului, IPS Laurenţiu Streza.

Procesul de canonizare nu este simplu, însă. Mai întâi o comisie specială, formată din teologi şi istorici va analiza viaţa şi faptele lui părintelui Arsenie Boca, supranumit Sfântul Ardealului.

"Sunt analizate faptele care i se atribuie, inclusiv unele minunate, dar care trebuie dovedite. Se merge pe firul istoric în contextul în care au fost ele făcute, mărturii ale unor oameni care mai trăiesc şi care l-au cunoscut pe părintele Arsenie Boca. Se aduna informaţii cât mai numeroase, care să probeze ortodoxia curată atât a gândirii cât şi a vieţii părintelui", a declarat, conform sursei citate, Vasile Bănescu, purtător de cuvânt Patriarhia Română.

Pe de altă parte, Daniel Gheorghe a declarat că reacţia BOR este previzibilă. "Ne aşteptam la aşa ceva. Pe noi nu ne deranjează, noi avem dreptul pe toate pozele cu el".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON