URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
24 Iunie 2021, 08:45

Cum aleg cea mai bună ofertă la energia electrică. Sfaturi practice

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Liberalizarea pieţei de energie electrică creează noi oportunităţi atât pentru furnizorii activi în piaţă, cât şi pentru consumatori: sunt peste 130 de oferte de furnizare a energiei electrice publicate pe site-ul Autorităţii de Reglementare a Energiei Electrice din care putem alege pentru a trece pe piaţa concurenţială. Numărul mare de furnizori şi multitudinea ofertelor propuse s-ar putea să ne facă să ne simţim pierduţi. Iată câteva lucruri la care să fim atenţi.

Aleg oferta care mi se potriveşte cel mai bine!

Dacă acum petreceţi mai mult acasă şi lucraţi de la distanţă, este posibil să consumaţi mai multă electricitate în timpul zilei, în fiecare zi a săptămânii. Mai mult, dacă aveţi copii care fac şcoală sau alte activităţi online, consumul poate creşte. În acest caz, puteţi alege o ofertă cu preţ fix la energie electrică pe o perioadă cât mai lungă, care să cuprindă şi un abonament zilnic. Acest abonament însoţeşte componenta de preţ de furnizare a energiei electrice, preţ care este mai mic de obicei decât în cazul ofertelor fără abonament.

Dacă petreceţi mai puţin timp în locuinţă sau consumul dumneavoastră nu este mare pe parcursul unei luni, atunci poate este mai convenabil să alegeţi o ofertă cu preţ fix al energiei pe o perioadă cât mai lungă, dar fără abonament.

Enel Energie şi Enel Energie Muntenia vă pot ajuta cu oferte specifice, dacă vă aflaţi deja în portofoliul lor de clienţi, precum şi cu oferte dedicate dacă vreţi să le deveniţi client. Spre exemplu, prin alegerea ofertelor promoţionale din categoria Salut, vă puteţi securiza un preţ fix la energia electrică timp de 12 luni, fiind astfel protejaţi de orice eventuală creştere a preţului electricităţii pe piaţă. Găsiţi toate ofertele pe site-ul www.enel.ro.

De asemenea, este important ca în alegerea ofertei să aveţi în vedere stabilitatea şi reputaţia furnizorului. Contează şi numărul canalelor de plată a facturii puse la dispoziţie şi eventuale costuri aferente acestora, gestionarea relaţiei contractuale într-un mod potrivit stilului dumneavoastră (online, telefonic sau direct, fizic), modul de actualizare a condiţiilor contractuale, posibilitatea de ajustare a preţului, modalităţile de încetare a contractului, modul de soluţionare a sesizărilor sau asolicitărilor clienţilor sau de soluţionare a litigiilor.

Pot face un contract 100% online?

Sigur! La Enel puteţi face un contract 100% online. Tot ce trebuie să faceţi este să intraţi pe www.enel.ro, la secţiunea Clienţi Rezidenţiali, să alegeţi judeţul în care se află locul de consum pentru care vreţi să încheiaţi respectivul contract, să selectaţi oferta dorită şi să începeţi procesul de contractare. Introduceţi o copie a actului de identitate şi, dacă sunteţi client nou, copia actului de proprietate asupra locului de consum sau documentul care să ateste dreptul de folosinţă, şi ultima factură de la vechiul furnizor. Ultimul pas - semnaţi digital în spaţiul alocat pe ecran, dar nu înainte de a vă da acceptul pentru oferta aleasă.

Cum ştiu că-i totul în regulă, contractul încheiat, şi când vine prima factură?

Imediat după aţi depus documentele necesare, solicitarea e preluată de operatorii Enel pentru a fi procesată. Potrivit regulilor în vigoare referitoare la contractarea la distanţă, contractul de furnizare electricitate se consideră încheiat doar când primiţi pe un suport durabil, inclusiv electronic, documentele contractuale finale. Acordul îl daţi prin acceptarea acestora pe link-ul transmis pe e-mail la final.

Sunt obligat să închei un contract pe piaţa concurenţială până la 30 iunie?

Puteţi solicita oricând încheierea unui contract pe piaţa concurenţială, indiferent de dată sau de localitatea în care este situat locul de consum. Aveţi libertatea de a alege orice furnizor doriţi şi oferta ce vi se potriveşte, la un preţ competitiv.

Toţi cei care aveţi acum în derulare un contract de furnizare a energiei electrice la preţul pentru serviciul universal, veţi întâmpina la jumătatea anului sau la începutul toamnei noi schimbări legate de facturile la electricitate, în sensul că reducerea comercială de care beneficiaţi acum va expira, în funcţie de durata de acordare a reducerii comerciale comunicate de către furnizorul actual. Veţi fi facturaţi la preţul pentru serviciul universal stabilit pentru semestrul al II-lea 2021, comunicat de către furnizorul actual în lunile mai şi iunie, odată cu factura de electricitate, începând cu data de 01 iulie 2021. 

Vă puteţi însă oricând răzgândi! Chiar dacă nu aţi luat o decizie până la 30 iunie 2021, puteţi opta, ulterior, în orice moment, pentru un produs de pe piaţa concurenţială de energie electrică.

(advertorial)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Vreau sa fiu prost
Vreau sa fiu prost. Prostii au bani,masini scumpe,gagici la discretie si nu-si bat capul.Precum Alexander the Great cu nodul gordian. Deci, nu facem un concurs care intelege mai mult din facturile de energie,pe unde vine curentul,de la cine ,cit e productie,transport,distributie,accize ...Pur si simplu nu stim cit costa un kWh si nu avem voie sa stim. Avem voie sa ne alegem un furnizor din piata concurentiala.Toti sunt la fel.Practic nu s-a liberalizat nimic, s-au desfiintat Furnizorii de ultima instanta,aka FUI. Acestia erau obligati de Statul Roman sa vinda curent la tarife reglementate.Deci,Statul nostru,recte "guvernul meu" a spus "Pa" romanilor. Ne-a lasat prada Velociraptorilor. Cine sunt ei? Sunt niste cartele eterogene de firme de stat si private, care au preluat sistemul energetic national al comunistilor. Ia uite aici un concurs adevarat de c"cine stie cistiga": [ https://www.topfirme.com/profit/ ]. Chiar si marele furnizor de curent ieftin oradean, SC RDS-RCS, a reusit un modest profit de 80 milioane €. "Viitorul suna bine..."
Postat 24 Iunie 2021, 16:32 de excalibur
@kp
Mentenanta retelei e facuta de proprietarul ei, adica distribuitorul. Pana la consumator ca pana acolo e reteaua lui. El transporta 'energia' furnizata prin furnizor(care cumpara de la producatori) si e responsabil de reteaua de distributie, e platit pt asta. Furnizorul in schimb intermediaza problema, o preia de la consumator si o transmite distribuitorului. Credeam ca citesti de pe google dar vad ca nici macar atat nu te obosesti sa faci. Subscriu @oradea_mea_si_a_ta
Postat 24 Iunie 2021, 15:56 de nihil
@kp
Dupa parerea ta, reteaua de la PT la contorul utilizatorului final a cui este si cine o gestioneaza? Nu este tot a Electrica?
Postat 24 Iunie 2021, 12:15 de oradea_mea_si_a_ta
Advertorial- liberalizarea profiturilor
Romania,o tara europeana cu energie verde aproape 60% (34% hidro,eolian 15%,fotovoltaic 7%) [ https://www.anre.ro/ro/energie-electrica/rapoarte/puterea-instalata-in-capacitatiile-de-productie-energie-electrica ] merita cu prisosinta sa plateasca mai mult pe kWh.Pur si simplu pentru ca in Ro pretul energiei este de 0.14€/kwh peste pretul din polonia,croatia,ungaria,bulgaria. [ https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Archive:Statistici_privind_pre%C8%9Bul_energiei_electrice&oldid=496212 ] Vrem sa sustinem cresterea economica a lui vasile catu, chiar acum,nu peste doi ani,cind vor creste alocatiile copiilor.Vrem sa ne intarim ,urmarind un documentar Sahia film din anii '50, cu hidrocentrala de pe bicaz,Izvorul Muntelui. [ https://www.youtube.com/watch?v=VCRGL0gf4Fo ]. Apoi,intariti,semnam un contract cu Rnel
Postat 24 Iunie 2021, 09:52 de excalibur
Unul dintre criteriile necesare lipsește cu desăvârșire.
Este vorba de mentenanța rețelei la care ești conectat. Să zicem că alegi oferta ENEL ca nou furnizor. Dar distribuitorul rămâne același, Electrica. Ce faci dacă ai o problemă tehnică la branșament? Că Electrica e responsabilă doar până la PT, nu până la contorul ultimului beneficiar. Unde te adresezi pentru remediere? Că Enel nu are echipe de intervenție în toată țara, iar în rural nici nu se pune problema posibilității vreunei intervenții de specialitate. Așa că, ce poate face un client cu noul contract? Cel mult să și-l bage-n fund pe post de sursă energetică activă la purtător.
Postat 24 Iunie 2021, 09:25 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON