După ce Ministerul Educaţiei a cerut o inventariere a serviciilor pe care le-ar putea oferi şcolile din Bihor refugiaţilor din Siria, iar Inspectoratul Şcolar Judeţean a identificat cinci astfel de centre cu o capacitate totală de 600 de locuri, şcolile cu pricina susţin că de fapt nu pot caza decât cel mult 100 de azilanţi.
Potrivit datelor pe care IŞJ Bihor le-a transmis marţi, după consultări cu şcolile bihorene, Ministerului Educaţiei, dar şi ziariştilor care le-au solicitat, cele cinci centre identificate cu posibilităţi de cazare şi masă în Bihor sunt la Liceul Vocaţional Pedagogic Nicolae Bolcaş Beiuş, Liceul Greco-Catolic Iuliu Maniu Oradea, Liceul Tehnologic nr. 1 Salonta, Liceul Tehnologic nr. 1 Popeşti şi Liceul Tehnologic nr. 1 Şuncuiuş.
Unii dintre directori ai şcolilor neagă însă că ar avea locuri disponibile şi spun că nu pot primi niciun refugiat.
Nu-i loc!
„Noi nu avem nici internat, nici cantină, nu putem oferi nimic”, a declarat, joi, pentru BIHOREANUL directorul Liceului din Şuncuiuş, George Manci-Capriş.
Îl susţine şi primarul din Şuncuiuş, Doru Gabor, care a precizat, printr-un comunicat de presă transmis joi BIHOREANULUI, că în comuna sa „nu există nici un fel de spaţii amenajate pentru primirea de refugiaţi, indiferent de provenienţa acestora, nici la Liceul Tehnologic nr. 1 Şuncuiuş, nici alte spaţii publice”. În plus, primarul din Şuncuiuş transmite că destinaţia spaţiilor din şcolilor, ca şi a altor spaţii publice, poate fi stabilită doar de Consiliul Local, iar aleşii comunei nu au votat nicio hotărâre în acest sens.
Reacţii similare au şi directorii şcolilor din Popeşti şi Salonta. „Noi internat nu avem, o sală de mese avem, dar aici putem asigura masa pentru maxim 45 de preşcolari, atât”, a declarat BIHOREANULUI directorul Liceului din Popeşti, Marius Imbuzan. Directorul a precizat că nu poate asigura nici asistenţă medicală, deoarece medic în şcoală nu are, iar asistenta îşi împarte biroul cu o secretară.
Nici la Salonta nu e prea mult loc pentru străini. „Internatul s-a desfiinţat în 2008, clădirea a rămas în conservare, nu este locuibilă, nu are apă, căldură”, a precizat directorul Liceului Tehnologic Salonta, Szatmari Adrian.
Doar o analiză
În faţa acestor reacţii, IŞJ Bihor transmite că, într-adevăr, locuri de cazare are doar Liceul Nicolae Bolcaş, 100 la număr, în timp ce restul de 500 de locuri sunt capacitate de masă, aşa fiind transmise şi Ministerului Educaţiei.
În acelaşi timp, spun reprezentanţii Inspectoratului, profesorii şi bihorenii nici nu trebuie să se impacienteze, deoarece colectarea de date fiind menită doar să arate ce soluţii are judeţul pentru situaţii de urgenţă. „Elementele transmise Ministerului Educaţiei vor face obiectul unei analize privind identificarea soluţiilor şi a capacităţilor unităţilor de învăţământ care ar putea fi folosite pentru asigurarea funcţiilor de sprijin în situaţii de urgenţă”, a declarat Claudiu Damian, purtătorul de cuvânt al IŞJ Bihor.
De altfel, recensământul făcut de Ministerul Educaţiei în şcoli a intrigat toată ţara. Chiar şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, l-a criticat pe ministrul Sorin Cîmpeanu. "Eu nu ştiu ce a avut în minte domnul ministru al Educaţiei, dar eu cred că ar trebui să fie mai ponderat şi el, şi toţi miniştrii, şi această acţiune trebuie să fie sub o coordonare unitară", a spus Dragnea, într-un interviu acordat Europa FM.
În replică, ministrul a spus că a răspuns solicitării Comitetului naţional pentru situaţii de urgenţă.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.