Handbaliştii de la CSM Oradea au debutat cu o remiză în deplasare în play-off-ul Diviziei A. Sâmbătă, bihorenii eu evoluat la Piteşti, pe terenul echipei locale CSU, iar scorul final a fost 27-27, după ce elevii antrenorului George Tăutu conduceau la pauză cu cinci goluri, scor 16-11.
Aşa după cum o arată şi scorul, prima repriză a fost controlată de orădeni, care s-au instalat la conducere şi s-au desprins după 30 de minute de joc la cinci goluri diferenţă.
Mai mult decât atât, CSM-ul s-a desprins la un maxim de şapte lungimi în debutul reprizei secunde. Din păcate continuarea nu a mai fost de aceeaşi manieră, iar formaţia gazdă a reacţionat şi s-a apropiat pe tabelă, chiar a reuşit să restabilească egalitatea la 24, în minutul 53. Nu a trecut decât un minut şi piteştenii chiar au preluat conducerea. Totuşi, CSM Oradea a răspuns şi a revenit în avantaj, scor 26-25.
Replica gazdelor nu s-a lăsat nici ea mult aşteptată, aceştia trecând din nou în avantaj, numai că în penultimul minut de joc Szasz Csongor a restabilit egalitatea şi partida s-a încheiat la egalitate, 27-27.
Jucătorul orădenilor Răzvan Mledenciu a fost principalul marcator al partidei. El a înscris de şapte ori. De la CSM au mai marcat: Szasz şi Farcaş - câte cinci goluri, Szabo - patru goluri, Oargă - trei goluri, Breban – două reuşite şi Băban – un gol.
De la gazde, Manole şi Stan au fost cei mai eficace, câte cinci goluri.
În celelalte partide din prima etapă a Play-off-ului Diviziei A la handbal masculin, CSM Făgăraş s-a impus la limită pe teren propriu în disputa cu CSM Sighişoara, scor 24-23, CSU Galaţi a pierdut acasă jocul cu CSM Odorheiu Secuiesc, cu scorul de 27-36, iar CSM Reşiţa s-a impus cu 31-30 pe terenul celor de la CS Medgidia
Etapa a 2-a a play-off-ului este programată sâmbătă, 12 februarie, când CSM Oradea va juca tot în deplasare, de această dată pe terenul celor de la CSM Odorheiu Secuiesc.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.