URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Octombrie 2022, 21:33

CSM Oradea a câștigat primul meci din FIBA Europe Cup disputat în noua arenă a orașului (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au câştigat miercuri seară meciul disputat împotriva echipei bulgare Rilski Sportist, cu scorul de 99-63.

A fost prima victorie într-o partidă din FIBA Europe Cup obţinută în noua sală cu 5.000 de locuri a oraşului.

Baschetbaliştii echipei locale şi-au adjudecat fără probleme partida, fiind încurajaţi din tribune de fani. 

A fost una dintre cele mai concludente victorii din istoria participărilor în cupele europene pentru trupa bihoreană, care a coincis şi cu prima apariţie în FIBA Europe Cup la Oradea Arena.

După cum o arată şi scorul, jocul a fost dominat în totalitate de "roş-albaştri", care au câştigat clar primele trei sferturi, cu 34-14, 26-20 şi 23-11. Doar în ultimele zece minute, când diferenţa pe tabelă era clară şi când antrenorul Cristian Achim a trimis pe teren tinerii jucători, bulgarii de la Rilski Sportist au marcat mai multe puncte, scor în sferul IV 16-18.

Cu o evoluţie mult mai bună decât în jocul din campionat de la Timişoara, jucătorii formaţiei CSM CSU au început în trombă, ajungând să conducă deja din primul sfert cu 20 de puncte.

Apoi, gazdele au continuat să producă pe faza ofensivă, având 60 puncte marcate la jumătatea partidei. Cu toate acestea, diferenţa pe tabelă a continuat să crească, ajungând la un moment dat şi la 41 de puncte. Ca urmare, pe finalul partidei, antrenorul Cristian Achim a trimis în teren cinci autohtoni, oferindu-le posibilitatea să debuteze în competiţiile internaţionale şi tinerilor Marian Schmidt şi Luca Năstruţ.

"Mă bucur pentru victorie. Ar fi fost foarte neplăcut dacă am fi pierdut al treilea meci în succesiune. Din păcate am avut doi jucători incerţi până la ora meciului. Mă refer la Mark Ogden şi Justin Carter. Până la încălzire nu am ştiut dacă ei vor putea juca. În cele din urmă au fost în teren şi mă bucur că am reuşit să le gestionăm minutele.

Este o victorie foarte importantă. Ne poate da încredere şi este limpede că ne duce cu gândul la următorul adversar. Este aproape cert pentru mine că ne vom lupta cu Mechelen pentru calificare. Urmează meciul cu belgienii, însă până atunci întâlnim pe Dinamo. Va fi un alt meci în care victoria este obligatorie pentru noi. Dacă vom avea aceeaşi atitudine precum azi sunt convins că avem o şansă mare să învingem", a declarat, la finalul partidei antrenorul Cristian Achim.

În jocul cu bulgarii, Donatas Tarolis a fost principalul marcator de la CSM CSU, cu 21 de puncte. Erick Neal l-a secondat cu 17 puncte, în timp ce Stephen Holt şi-a trecut şi el în cont 13 puncte.  De la Rilski Sportist Samokov, Demajeo Wiggins a fost cel mai eficace, cu 19 puncte la activ.

După două etape în Grupa E a FIBA Europe Cup, CSM CSU Oradea are o victorie şi o înfrângere, urmând a întâlni, miercurea viitoare, de la aceeaşi oră, 19, echipa belgiană Kangoeroes Mechelen. Şi acel meci va avea loc tot la Oradea Arena.

Până atunci însă, formaţia orădeană se va duela, tot pe teren propriu, sâmbătă, de la ora 18:30, cu Dinamo, în Liga Naţională.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON