Echipa bihoreană de fotbal CSC Sânmartin şi-a aflat adversarul din turul III al Cupei României Timişoreana, ediţia 2014-2015. Astfel, după ce Federaţia Română de Fotbal a făcut publică lista celor 18 partide care vor conta pentru faza a treia a competiţiei KO din fotbalul românesc, formaţia din Sânmartin a aflat că va întâlni echipa arădeană CS Ineu.
Meciul dintre CSC Sânmartin şi CS Ineu este programat pentru miercuri, 13 august, de la ora 17.30, şi se va disputa, într-o singură manşă, pe terenul echipei bihorene, considerate mai slab cotate.
Echipa din Sânmartin s-a calificat în această fază a competiţiei după ce a câştigat faza judeţului Bihor a Cupei României, iar mai apoi a învins cu 5-2 echipa Sănătatea Cluj, în primul tur naţional, şi cu 3-0, formaţia CS Oşorhei, în turul al doilea.
De partea cealaltă, CS Ineu, care anul trecut a evoluat în faza play-off a Seriei a V-a a Ligii a III-a, luptându-se chiar pentru promovarea în liga secundă, s-a calificat în turul III al cupei, după ce în turul secund a câştigat la masa verde meciul pe care trebuia să-l susţină în compania celor de la FC UTA, exclusă din campionatul ligii a II-a la finele sezonului trecut.
În alte jocuri din turul III al Cupei României, miercuri, 13 august, de la ora 17.30, în zona ardeleană se vor mai întâlni FC Hunedoara cu Metalurgistul Cugir, Unirea Jucu cu FCM Baia Mare, Avântul Reghin cu Arieşul Turda şi UTA Bătrâna Doamnă cu Mamma Mia Becicherecu Mic.
În această fază a competiţiei vor participa astfel cele 36 de echipe calificate din faza a II-a. Conform regulamentului, în caz de egalitate după 90 de minute de joc, se trece la prelungiri şi, dacă egalitatea persistă, la lovituri de departajare.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.