URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
16 August 2014, 11:16

Criza din Ucraina: Armata ucraineană a distrus un convoi militar rusesc, iar camioanele umanitare sunt pe jumătate goale

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Forţele ucrainene au deschis focul asupra unui convoi militar rus, "distrugând cea mai mare parte" a blindatelor venite din Rusia, a anunţat Oleksii Dmitraskivski, un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, citat de AFP.

Se pare că 23 de transportoare de vehicule blindate, camioane cu benzină şi alte vehicule militare ruseşti au trecut graniţa în Ucraina pe la un punct de frontieră din apropierea oraşului rus Donetsk, joi, la ora locală 22. "Este o dovadă de necontestat a implicării Rusiei cu trupe militare în conflictul din Ucraina", scrie publicaţia britanică The Guardian.

Ministrul rus al Apărării susţine însă că niciun convoi militar rus nu a pătruns pe teritoriul Ucrainei. "Forţele ucrainene distrug fantome", a ironizat generalul Igor Konacenkov.

Miniştrii de Externe ai statelor UE, reuniţi la Bruxelles, somează Rusia "să înceteze imediat ostilităţile" la frontiera cu Ucraina, iar NATO a îndemnat Rusia să nu intervină în Ucraina, confirmând la rândul său intrarea unui convoi militar rus pe teritoriul acestei ţări.

Militari deghizaţi în şoferi?

În acelaşi timp, Ministerul rus de Externe denunţă tentativele părţii ucrainene de a bloca tranzitul convoiului umanitar format din peste 300 de camioane albe, care a pornit marţi din Rusia şi este destinat regiunilor din estul Ucrainei afectate de conflict.

Poliţişti ucraineni au trecut graniţa în Rusia, pentru a inspecta camioanele cu ajutoare ruseşti. Toate sunt parcate pe un câmp, iar câţiva şoferi au fost dispuşi să-şi ridice prelatele în faţa camerelor de filmat ale jurnaliştilor internaţionali. Astfel, s-a văzut că aceste camioane sunt încărcate cu saci de făină, baxuri de apă, conserve.

Totuşi, camioanele sunt doar pe jumătate pline. Explicaţia oficialilor ruşi este că toate vehiculele sunt noi şi nu s-a dorit supraîncărcarea lor.

Adjunctul şefului Serviciului ucrainean de Securitate, Viktor Iagun, a declarat că aceste camioane pe jumătate goale ar putea fi conduse de militari ruşi deghizaţi în şoferi. Astfel, potrivit lui Iagun, peste 1.000 de militari ruşi ar încerca să pătrundă pe teritoriul ucrainean, ca şoferi ori însoţitori ai acestora. "Niciunul dintre şoferii de camion nu este reprezentant al Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă", a adăugat el, într-o emisiune a postului ucrainean de televiziune Kanal 5. "Toţi şoferii şi însoţitorii lor sunt militari deghizaţi. În total, peste 1.000 de militari conduc acest convoi", a afirmat Iagun.

În opinia oficialului ucrainean, camioanele care fac parte din convoiul umanitar au fost vopsite în alb recent, pentru a ascunde faptul că "ele sunt militare".

Camioanele ruseşti vopsite în alb, închiriate de Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă, urmează să aducă un ajutor umanitar destinat populaţiei rusofone din estul Ucrainei, în special locuitorilor din oraşul Lugansk, afectaţi de patru luni de confruntări între forţele ucrainene şi insurgenţii separatişti proruşi.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, l-a asigurat vineri pe omologul său american, Chuck Hagel, că niciun militar rus nu se află în convoiul umanitar trimis de Moscova spre Ucraina.

Convorbire româno-americană

Pe de altă parte, preşedintele Traian Băsescu a discutat, vineri, la telefon, cu vicepreşedintele american Joe Biden, principalele subiecte abordate fiind relaţiile bilaterale, summitul NATO din septembrie în Marea Britanie şi situaţia din Ucraina, potrivit unei informări făcute de Casa Albă.

"Cei doi lideri au exprimat satisfacţie în legătură cu relaţia bilaterală dintre Statele Unite şi România şi au discutat despre contribuţiile valoroase pe care România le are în domeniul securităţii internaţionale", precizează Casa Albă.

Băsescu şi Biden au discutat şi despre criza ucraineană, "exprimând preocupare că orice încercare a Rusiei de a interveni în Ucraina sub paravannul oferirii de asistenţă umanitară va fi considerată o încălcare a legislaţiei internaţionale, precum şi a suvernităţii şi integrităţii teritoriale ucrainene".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON