URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Decembrie 2019, 08:01

"Crimă" legală: Anchetă cu final neaşteptat în cazul unui bihorean ucis de câinii care păzeau o păşune

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poate fi tras la răspundere penală stăpânul unui câine care a ucis un om pe o proprietate privată, unde victima a intrat neanunţată? Aceasta este întrebarea la care au fost chemaţi să găsească răspuns procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, după moartea unui bihorean sfâşiat de câinii ce păzeau o păşune privată unde, zic proprietarii, victima pătrunsese fără voia şi ştirea lor.

Verdictul a fost dat la sfârşitul anului trecut, dar a rămas definitiv abia luna trecută, confirmat şi de Judecătoria Marghita, care a respins, definitiv, plângerea formulată de soţia victimei împotriva soluţiei procurorilor...

Tragedia de pe câmp

Aurel Burlo a murit în urmă cu doi ani, în seara de 17 septembrie 2017, la o zi după ce a fost atacat de câini pe o păşune privată. Întinsă pe 43 de hectare, împrejmuită cu gard din plasă de sârmă împletită, iar parţial chiar şi cu gard electric, ferma aparţine Dorinei şi lui Adrian Dudaş, o familie din Marghita care creşte peste 300 de oi, păzite de trei ciobăneşti mioritici, de un câine de rasă comună şi de un puli (rasă maghiară de câini de pază).

În după-amiaza de 16 septembrie, cei doi au plecat în oraş, închizând după ei poarta de acces spre păşune. Spre seară, când bărbatul s-a întors, poarta era deschisă, iar pe păşune a zărit câinii lătrând şi o persoană întinsă la pământ. Abia când a îndepărtat animalele, a văzut că victima era Aurel Burlo, păstor la vacile din oraş, pe care le ducea zilnic la păşunat pe o pajişte vecină cu a lor.

Bărbatul încă trăia, dar era plin de răni. Adrian Dudaş a sunat imediat la 112, cerând ajutor. Internat în stare gravă la Spitalul Judeţean în Oradea, cu multiple plăgi muşcate pe tot corpul, păstorul nu a mai putut fi salvat, legiştii stabilind ulterior că bărbatul fusese băut, iar "între leziuni şi deces există legătură directă de cauzalitate". 

"Ştia că sunt câini"

Cercetările au fost începute de procurorii din Marghita, pentru ucidere din culpă şi neluarea de către deţinătorul câinilor a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, faptă ce constituie infracţiune conform OUG 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi şi care e pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani.

La audieri, proprietarii fermei s-au apărat susţinând că dulăii se aflau pe o proprietate privată, închişi după garduri înalte de 1,5 metri, unde victima nu avea niciun motiv să intre fără ştirea lor. "Burlo mă mai vizita când mergea cu vacile la păşune. Mai trecea peste râu şi venea la mine să stăm de vorbă. Nu-mi explic de ce a intrat fără să fiu prezent, ştia că sunt câini", le-a spus Adrian Dudaş procurorilor, cu părere de rău pentru cele întâmplate.

Nici nevasta văcarului, Ecaterina Burlo, nu şi-a putut explica prezenţa acestuia pe proprietatea soţilor Dudaş. "Drumul spre păşunea oraşului este pe partea dreaptă a Barcăului, iar a lor pe malul stâng". În opinia ei, Aurel ar fi fost atacat pe dig, în afara fermei, şi târât apoi de câini în interior, pe o porţiune pe unde la momentul respectiv nu ar fi existat gard, însă soţii Dudaş l-ar fi montat ulterior, pentru ca să scape de răspundere.

Să plătească!

Pe 5 februarie 2018, femeia a intentat fermierilor şi un proces civil de pretenţii, cerând instanţei să-i oblige la plata unor despăgubiri de 100.000 euro, precum şi a cheltuielilor de judecată şi de înmormântare. 

"Victima, aflându-se pe digul râului Barcău, a fost atacată, trasă în partea proprietăţii pârâţilor şi sfâşiată pe digul care desparte proprietatea fără gard la data evenimentului. Pârâţii nu aveau atunci proprietatea împrejmuită în totalitate, pe malul râului Barcău, pe digul pe care se afla victima nu era construit niciun gard, acesta fiind construit ulterior, iar pârâţii au fost avertizaţi înainte de eveniment cu privire la agresivitatea câinilor, dar nu au dat curs şi nici nu au luat măsurile necesare care se impuneau, făcându-se culpabili de acest tragic eveniment", se arată în acţiunea înaintată Judecătoriei Marghita. 

Procesul civil a fost însă suspendat până la finalizarea anchetei penale. 

Reconstituirea

Între timp, poliţiştii ajunseseră la o concluzie în dosarul penal. Pe 18 ianuarie 2018, agentul şef principal Radu Urs a propus clasarea acestuia, stabilind că proprietarii fermei nu puteau fi traşi la răspundere pentru nesăbuinţa păstorului intrat fără drept pe păşunea lor. 

În referatul de clasare înaintat Parchetului, subofiţerul a contrazis şi acuzele Ecaterinei Burlo, arătând că atât martorii audiaţi, cât şi cei care au participat la reconstituirea evenimentelor -  între care s-a numărat şi Bogdan Spătar, şeful echipajului SMURD care l-a transportat pe rănit la spital - au declarat că l-au găsit "într-un perimetru împrejmuit", "la o distanţă de 70 metri de poarta de acces".  

Caz închis

Ancheta a continuat totuşi la Parchetul Marghita, iar în iunie 2018 a fost preluată de Parchetul Curţii de Apel Oradea unde, în decembrie 2018, procurorul Ovidiu Naghi a stabilit că ordonanţa poliţistului fusese corectă, dispunând clasarea cauzei. 

"Numita Dudaş Dorina a luat toate măsurile care se impuneau, câinii fiind ţinuţi într-un loc împrejmuit şi fără posibilitatea de a-l părăsi, uciderea victimei fiind determinată de acţiunea sa de a pătrunde neautorizat într-un loc împrejmuit în lipsa proprietarului, respectiv a deţinătorului câinilor, deşi cunoştea că aceştia se aflau acolo şi păzeau turma", se arată în actul semnat de anchetator. Potrivit OUG 55/2002, invocată de procuror, "nu intră în categoria câinilor agresivi aceia care atacă sau muşcă o persoană care a pătruns fără drept, în orice mod, pe o proprietate privată sau publică protejată de acei câini".

Deşi văduva a atacat decizia, în prima fază la şeful Parchetului, iar apoi la Judecătoria Marghita, ambele acţiuni i-au fost respinse, judecătorii dispunând definitiv, pe 6 noiembrie a.c., menţinerea soluţiei date de procurori. Rămâne de văzut, mai departe, ce vor decide judecătorii în procesul de pretenţii...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Iresponsabilii
Un scenariu: Individul trece pe langa parcela, cainii dau buzna sa latre pe poarta care se deschide nefind asigurata corespunzator, deschizande-se si muscand pe victima la 70m de aceasta. Scenariu 2 : Individul nu patrunde in incinta ca poarta este inchisa si cainii sunt la gard. In acest caz nu intra peste ei si nu se intampla nimica. Numarul cainilor ar trebuii reglementati sub toate aspectele.Este cine are a bloc 4 buc. altu are la ferma 3 caini, dar statul nu-si face datoria,chiar daca are si lege pe care el a dat-o. Politisti nu se autosesizeaza, se ascund ici-colo in timpul zilei numa sa nu-si faca datoria. Cei drept nici nu prea au ,,putere"
Postat 06 Decembrie 2019, 22:03 de Boron
În sfârșit, proprietatea impune garanții ... constituționale !?!
Plimbați-vă cum vă taie capul, pe terenul meu, urmași ai CAP-iștilor !?! Cumpăr pitbull ... cât de mulți !?!
Postat 06 Decembrie 2019, 13:52 de CrisDumi
LEGE
Trist fatul intamplat si deloc de neglijat. Un lucru este cert. Instanta a avut dreptate daca luam in considerare dreptul de proprietate. Trebuie sa intelegem importanta dreptului de proprietate si in consecinta obligatiile tertilor fata de acest drept. Sa nu uitam ca in unele state USA, folosirea armei este permisa in situatia patrunderii fara acord pe proprietate.
Postat 06 Decembrie 2019, 12:14 de Christa
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON