Luni seară, ultimii pacienţi Covid aflaţi în clădirea din Reogerius a Spitalului Municipal din Oradea, care de la începutul pandemiei a fost unitate rezervată îngrijirii pacienţilor cu coronavirus, au fost mutaţi în vechea clădire din strada Republicii a secţiei de Boli Infecţioase, ceea ce va permite redeschiderea unităţii pentru bolnavii cronici.
Transferaţi cu ambulanţa
Mutarea a început după ora 18.30 şi a fost făcută cu o autospecială a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor, deservită de doi angajaţi echipaţi cu combinezoane de protecţie.
Pacienţii au fost coborâţi cu lifturile de la etajul V al clădirii din strada Coposu până în holul spitalului, de unde au fost preluaţi de personalul Ambulanţei, în prima tranşă fiind transportaţi doi pacienţi cu simptome uşoare, un bărbat (adus cu căruciorul) şi o femeie (cu targa).
Autospeciala a pornit apoi spre centrul oraşului, fără a pune în funcţiune semnale de avertizare acustice ori luminoase, iar când a ajuns în curtea Staţionarului II din strada Republicii cei doi bolnavi au fost transferaţi spre saloanele unde vor fi ţinuţi, de data asta bărbatul pe picioarele lui, iar femeia, care nici nu arăta în putere, pe un cărucior.
Rămăseseră sub 10
„În total mutăm 9 pacienţi confirmaţi cu Covid, ultimii pe care îi mai aveam pe secţia de Boli Infecţioase la etajul V”, a explicat BIHOREANULUI directorul de îngrijiri medicale, Călin Barabas.
Diferenţa faţă de numărul total al pacienţilor internaţi în Spitalul Municipal, comunicată de Direcţia de Sănătate Publică Bihor dimineaţă, şi care era de 44 persoane, se explică prin noi externări făcute în cursul zilei, dar care vor fi raportate oficial abia marţi, dar şi prin faptul că în spital au rămas câţiva pacienţi care fuseseră internaţi ca suspecţi şi sunt îngrijiţi pe secţiile de Terapie Intensivă (4 persoane), Chirugie generală (un pacient), Chirurgie oncologică (4 persoane).
De asemenea, în secţia de Obstetrică-Ginecologie şi Neonatologie amenajate la etajul IX al clădirii încă sunt îngrijite 6 femei care fuseseră internate ca suspecte şi respectiv cei 6 copii pe care i-au născut.
„Aceşti pacienţi vor fi externaţi mâine (n.r. – marţi)”, a explicat şi directorul medical al Spitalului Municipal, dr. Ovidiu Burtă.
În etape
De altfel, operaţiunea de redeschidere a Spitalului Municipal decurge în mai mulţi paşi. O parte din spaţiile ocupate în trecut de pacienţi suspecţi de Covid au început să fie curăţate şi dezinfectate încă de sâmbătă, igienizarea continuând şi duminică.
Luni dimineaţă, a început şi mutarea logisticii care în ultimele 4 luni fusese relocată către spitalele de sprijin (Judeţean, CFR şi cel al MAI). „În prima parte a zilei s-au adus înapoi la spital aparatură, mobilier şi echipamente care au fost mutate în timpul pandemiei, cu tot cu secţiile de Pediatrie şi Chirurgie pediatrică, la Maternitate şi la Judeţean”, a spus asistentul şef Călin Barabaş.
Operaţiunea va continua şi marţi, când din clădirea de pe strada Coposu vor fi mutate la Maternitate secţiile de Obstetrică-Ginecologie şi de Neonatologie care au funcţionat la etajul IX, fireşte că împreună cu pacienţi cu tot.
„Ultima structură care va reveni la Municipal va fi Compartimentul de Primire a Urgenţelor, care a fost relocat la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean. CPU va fi readus la Municipal pe 1 iulie”, a spus directorul medical, dr. Ovidiu Burtă.
Acesta a precizat că tot de la 1 iulie vor fi repuse în funcţiune secţiile destinate bolnavilor cronici: Cardiologie, Pediatrie, Neuropsihiatrie infantilă, Pneumologie, Chirurgie adulţi, Chirurgie pediatrică, Interne, Nefrologie, Endocrinologie, Reumatologie şi recuperare medicală.
Reguli stricte
Pe de altă parte, dr. Burtă a avertizat că redeschiderea Spitalului Municipal pentru bolnavii cronici după 1 iulie nu înseamnă că în unitate va intra oricine, oricând şi în orice condiţii, cum se întâmpla în trecut.
„Pacienţii vor fi termometrizaţi la intrare, unde vor completa şi declaraţii pe proprie răspundere. Toţi îşi vor lăsa hainele la garderobă, niciunul nu va putea să ajungă în salon îmbrăcat în haine cu care a umblat şi pe stradă”, a exemplificat directorul medical. De asemenea, vizitele aparţinătorilor vor fi strict interzise, nu doar restricţionate, ca înainte de pandemie.
Cel mai important detaliu, însă, este că nicio persoană nu va putea fi internată decât dacă un medic va decide acest lucru în urma consultaţiilor în regim ambulatoriu sau, dacă sunt cazuri medicale urgente, prin CPU, unde sunt primite urgenţele pediatrice.
Regulile şi circuitele pe care pacienţii vor fi obligaţi să le respecte vor fi anunţate zilele următoare de conducerea Spitalului Municipal, a mai precizat directorul medical.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.