În America, au apărut mai multe controverse privind starea de sănătate a preşedintelui Donald Trump, după ce medicii au refuzat să ofere nişte răspunsuri concrete, iar un apropiat al preşedintelui a spus că cel mai puternic om al lumii a fost într-o stare critică.
Doctorul Sean Conley, care îl tratează pe Trump la Spitalul militar Walter Reed, a avut sâmbătă o conferinţă de presă şi a anunţat că preşedintele a avut febră, oboseală, „dar toate aceste simptome se reduc”, „se simte bine, respiră, se plimbă”.
Jurnaliştii l-au întrebat concret dacă Donald Trump a avut nevoie de oxigen, dar Conley a refuzat să dea un răspuns clar, ceea ce a alimentat zvonurile privind starea lui de sănătate precară. Citând surse din Casa Albă, mai multe publicaţii din SUA au scris că Trump ar suferi de o formă mai gravă de Covid-19 decât pretind medicii şi reprezentanţii preşedintelui, în informările oficiale.
În plus, şeful de personal al Casei Albe, Mark Meadows, a transmis reporterilor o evaluare mai puţin roz: "Semnele vitale ale preşedintelui din ultimele 24 de ore au fost foarte îngrijorătoare iar următoarele 48 de ore vor fi critice în ceea ce priveşte îngrijirea sa. Nu suntem încă pe un drum clar către o recuperare completă". Meadows, ale cărui comentarii iniţiale au fost transmise sub condiţia anonimatului, şi-a schimbat mesajul peste câteva ore, declarând pentru Reuters că Donald Trump se simte "foarte bine" şi că "medicii sunt foarte mulţumiţi de semnele sale vitale".
Probabil pentru a opri speculaţiile, Trump a transmis pe Twitter primul mesaj video de când se află în spitalul "Walter Reed" din Bethesda, Maryland. "Am venit aici, nu mă simţeam aşa de bine, acum mă simt mai bine. Lucrăm din greu pentru a mă recupera", a spus Trump, din spatele unui birou şi îmbrăcat în costum.
Palid, preşedintele a spus: "Mă voi întoarce, cred că mă voi întoarce curând, şi sunt nerăbdător să termin campania aşa cum am început-o".
La scurt timp după publicarea videoclipului, doctorul Sean Conley le-a mai delcarat jurnaliştilor că Trump nu mai are febră şi face progrese substanţiale, dar încă "nu a scăpat".
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.