Containere cu speranţe: O organizaţie înfiinţată de un englez a transformat mai multe containere în locuinţe pentru sărmani (FOTO)

"Ia spune, Denis, ce-o să te faci când o să fii mare!", îşi încurajează Ramona băiatul. "Astronaut!", îi răspunde o voce veselă şi hotărâtă, ridicându-şi nasul din cărţile de colorat.  

După ce au dormit luni bune pe stradă, femeia şi fiul ei în vârstă de doar 8 ani trăiesc acum liniştiţi într-o locuinţă mai puţin obişnuită: un container de marfă care, datorită eforturilor unei fundaţii, le oferă destul confort încât să-i spună "acasă"...

Adăpost la cutie

Fără să-şi prea facă reclamă, Fundaţia Smiles se dedică, din 1997, ajutorării oamenilor necăjiţi din Bihor, desfăşurând proiecte importante pentru copii, bătrâni, familii, bolnavi, victime ale violenţei în familie şi oameni fără adăpost. Fondatorul ei, englezul Kevin Hoy (foto), s-a mutat în Bihor pentru a le putea pune în practică, mizând pe ajutorul unor donatori din Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii.

Cu ajutorul acestora, în 2011, Fundaţia Smiles a amenajat în spatele Azilului de Noapte din strada Gutenberg, al municipalităţii, şi un adăpost propriu, pe un teren pus la dispoziţie de Primărie. Nu e o clădire, ci un "sat" cu mai multe containere de transport transformate în locuinţe. Cum au mai ajutat persoane fără adăpost cu alimente şi haine, reprezentanţii fundaţiei ştiau că sunt încă destui amărâţi care dorm prin parcuri, scări de bloc şi în Gară.

Investiţia în Container Village a costat la acea vreme circa 50.000 de lire sterline. Din cutii imense, folosite la transportul ajutoarelor, 9 containere au devenit case provizorii, dotate cu podele, paturi, saltele şi calorifere electrice, precum şi băi cu toalete şi duşuri pentru femei şi bărbaţi. "Am capitonat pereţii, am tăiat geamuri, am pus uşi, am pus parchet, am adus paturi", explică managerul proiectului, orădeanul Raul Gherle.

Destine zbuciumate

Astăzi, în Container Village dorm 24 de oameni, pe tot atâtea locuri acreditate pentru persoane fără adăpost. Bărbaţii, femeile şi familiile cu copii locuiesc în containere separate. Asociaţia nu doar că le oferă un adăpost în mod gratuit, ci încearcă şi să le schimbe condiţia. Satul e vizitat frecvent de asistenţi sociali, de un medic şi un psiholog, pentru a încuraja "locatarii" să capete forţa de a-şi schimba destinul.

"Unii nu aveau buletine, alţii nu ştiau reguli esenţiale de igienă. Pregătirea lor pentru a ieşi în societate este o etapă peste care nu se poate sări", spune Raul (foto). Deşi s-ar crede că majoritatea celor ajunşi la ananghie sunt romi, reprezentanţii Smiles contrazic prejudecata. "Până acum au trecut pe la noi circa 400 de persoane, maghiari, romi şi români. Cazurile cele mai întâlnite sunt ale tinerilor proveniţi din orfelinate, care la 18 ani sunt puşi în stradă. Sunt şi persoane care au stat în case naţionalizate şi le-au pierdut, precum şi o categorie destul de mare de bărbaţi care în urma partajelor au lăsat mai tot familiei", povesteşte Raul, care conduce proiectul Homeless din 2011. "De-a lungul timpului au ajuns la noi chiar şi profesori universitari şi un maestru emerit al sportului. Da, e cruntă soarta!".

Când nu te mai ia nimeni…

O vizită în "satul" Smiles întristează, dar dă şi speranţă. Ioan Şerban (foto) are 67 de ani şi a ajuns la adăpost după ce a stat pe stradă şi într-o casă părăsită din zona Tokai. A fost zugrav, dar a lucrat mai mult la negru, deci nu are pensie. A avut o garsonieră în Sînmartin, dar a trebuit să o vândă pentru ca soţia lui să poată fi operată de cancer la Cluj. "A murit soţia, am rămas fără casă", îşi rezumă el povestea. Acum încearcă să-şi întocmească documentele pentru a primi o pensie minimă şi, între timp, se bucură că are unde să doarmă, în adăpostul pe de "strada Speranţei", cum îi spune el drumului ce duce spre "satul" de containere. "Nu mă mai angajează nimeni la vârsta asta. Toţi zic numa’ că o să mă sune...", povesteşte bărbatul.

Venit tocmai din Alba Iulia, în container locuieşte, alături de cea de-a doua soţie, şi Augustin Ardelean, fost militar, acum agent de pază la un magazin din Oradea. Omul spune că prima nevastă a fugit în străinătate cu toţi banii familiei, iar el, după terminarea carierei, a rămas fără locuinţa repartizată de Armată. Până să ajungă în Oradea, n-a găsit pe nimeni care să-i ofere un acoperiş deasupra capului...

Maradona la curăţenie

Tot în adăpost stau Florentina şi Dani (foto), zis Maradona, amândoi tineri de etnie romă ieşiţi din orfelinatele din Bihor. Rezidenţi de ani de zile ai "satului" Smiles, cei doi s-au oferit să fie responsabili de curăţenia în containere şi îşi iau în serios rolul. Înainte să-l întâlnească pe "domnu’ Raul de la Smiley", au dormit sub cerul liber sau, când dădea norocul peste ei, în scările unor blocuri, aşa că acum sunt fericiţi. Au unde să doarmă şi să se spele.

În plus, învaţă să fie cât mai responsabili. "O să mă duc să fac curăţenie pe Borşului, la o firmă de calculatoare. Numa’ mai trebe să-mi fac ceva hârtii pentru dosar", zice, mândru, Dani. "Trebuie să lucrezi, că nu-ţi poate pica tot din cer", se explică el. Această mentalitate le e insuflată, de altfel, tuturor celor care ajung în Adăpostul Smiles. "Nu încurajăm lenea", confirmă Raul Gherle. În schimb, "sătenilor" li se face şederea cât mai plăcută, având la dispoziţie o cameră "de club", unde, înainte de culcare, se uită la televizor şi stau la poveşti.

Denis, astronautul

Adăpostul Smiles este casă şi pentru Ramona şi fiul ei de 8 ani, Denis, care trăiesc singuri într-un compartiment al unui container. Cei doi sunt din Sălard, ca tatăl băiatului, dar acesta a început să tragă la măsea şi, pe deasupra, o mai şi înşela pe Ramona. "N-am mai putut suporta şi am plecat cu copil cu tot. Am stat într-o casă părăsită, vai de ea, lângă Ocska", povesteşte femeia.

Cum părinţii n-au dat-o la şcoală, acum învaţă, încurajată de cei de la "Smiley", alături de fiul ei, la Şcoala Lucreţia Suciu: ea în clasa a V-a, băiatul în a II-a. Din pensia de boală pe care o primeşte, căci are "probleme cu nervii", şi din alocaţia lui Denis, în total puţin peste 300 lei lunar, se îngrijeşte să nu-i lipsească băiatului nimic. "Am pus zacuscă şi murături în borcane, vă arat dacă vreţi", spune, deschizând un dulap din "căsuţa" lor.

La rându-i, încurajat de mamă şi de prietenii de la Smiles, Denis - un copil vesel şi isteţ - nu lipseşte niciodată de la şcoală şi are în carnetul de note, pe care-l arată mândru oricărui vizitator, multe calificative FB. Vrea să se facă astronaut sau, dacă nu-i va ieşi, fotbalist. Mama lui îşi doreşte doar "să fie bărbat". "Să se angajeze, să meargă la lucru, să nu fie ca tată-său", îşi enumeră ea speranţele.

Dacă pentru unii dintre locuitorii "satului" Smiles traiul în adăpostul de noapte e tot ce mai pot aştepta de la viaţă, pentru alţii, şi nu puţini, e şansa uneia noi...

ZÂMBETE PENTRU TOŢI
Ajutor de la străini

Managerul proiectului Homeless, Raul Gherle, spune că există un procent bun de "succes" în rândul beneficiarilor de adăpost din partea Smiles. "Avem un procent de 20% dintre oamenii care au locuit la noi şi acum muncesc şi stau în casele lor, luate în chirie. Ştiu că sună puţin, dar e un succes când înţelegi ce poveşti au oamenii aceştia".

Pe lângă grija pentru oamenii fără adăpost, Fundaţia Smiles are o mulţime de proiecte sociale şi caritabile, cu peste 1.300 de beneficiari. Fundaţia ajută cu alimente sau bani, prin programul Family Care, zeci de familii nevoiaşe, la Tileagd, a deschis un centru comunitar cu şcoală, cabinet medical şi biserică, iar la Gepiu un centru de tip after-school, ambele frecventate în special de copii de etnie romă. Toate programele sunt susţinute de sponsori - persoane fizice şi firme - din Marea Britanie şi SUA.