URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
09 Aprilie 2015, 21:02

Consiliul Naţional de Etică a stabilit că Mang a plagiat parţial şi l-a sancţionat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După aproape trei ani de la izbucnirea scandalului de plagiat care l-a vizat pe fostul ministru al Educaţiei Ioan Mang, la insistenţele jurnaliştilor de la Hotnews.ro, Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI) a publicat hotărârea şi raportul final al anchetei.

Aşa cum se ştie, în mai 2012, imediat după ce liderul PSD Bihor Ioan Mang a fost numit ministru al Educaţiei, au apărut acuzaţii publice potrivit cărora şapte articole ştiinţifice pe care apare semnătura acestuia sunt plagiate. Mang semnase articolele alături de soţia lui, Erica Mang (ambii profesori la Universitatea din Oradea), de un coleg asistent, Constantin Popescu, şi de un anume Bogdan Andronic.

În analiza experţilor

Consiliul de Etică a demarat prompt o anchetă pe numele lui Ioan Mang, însă concluziile au întârziat să apară nu mai puţin de trei ani. Abia acum, pe site-ul CNECSDTI a fost publicat raportul datat cu 5 septembrie 2012.

Documentul arată că, în urma sesizărilor primite, Consiliul a cerut unor experţi în domeniul tehnologiei informaţiei şi calculatoarelor să analizeze acuzele, iar aceştia au prezentat concluzii pentru fiecare articol în parte. În cazul unui singur articol, experţii au găsit "elemente de plagiat", la celelalte lucrări identificând doar "probleme de citare a surselor".

În baza acestor concluzii, Consiliul a stabilit trei sancţiuni pentru Ioan Mang: un avertisment scris, retragerea a trei articole şi suspendarea pe o perioadă de trei ani a dreptului de înscriere la un concurs în învăţământul superior.

Totodată, CNECSDTI cere retragerea şi altor trei articole de a căror publicare Mang a susţinut că nu a avut cunoştinţă. Pe de altă parte, Consiliul mai recomandă şi un audit ştiinţific la revista Universităţii din Oradea, unde au fost publicate parte din articolele incriminate.

Mang vs. Costoiu

De la primele acuze, şeful PSD Bihor a negat că ar fi plagiat vreo lucrare ştiinţifică. Totuşi, niciodată n-a demontat, public şi clar, acuzele din cauza cărora şi-a şi dat demisia din funcţia de ministru al Educaţiei, după doar 9 zile. 

În timp ce hotărârea Consiliului Naţional de Etică a întârziat să apară, în decembrie 2014, fostul ministru delegat pentru Învăţământul Superior, Mihnea Costoiu, declara într-o conferinţă de presă susţinută în Bucureşti că experţii au stabilit că Mang a plagiat şi că decizia a fost chiar comunicată profesorului orădean. "Decizia noastră, pe care am comunicat-o şi domnului Mang, este de plagiat. Răspunsul este dat de multă vreme, domnul Mang a primit verdict de la Comisia de Etică de plagiat, avem şi sancţiune de doi ani. Pot pune decizia la dispoziţie", a declarat Costoiu la acea vreme. 

Ioan Mang a negat şi atunci că ar fi primit vreun verdict de plagiat şi a susţinut în continuare că este nevinovat. Ulterior, Mang a declarat BIHOREANULUI chiar că fostul ministru Costoiu i-ar fi cerut scuze pentru ce a spus. 

Citiţi mai multe detalii despre decizia dată de Consiliul Naţional de Etică în cazul Mang luni în BIHOREANUL!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
REPLICA
ADEVAR si DREPTATE ca sa fie cunoscut de catre toti romanii simpli bihoreni! vizualizarea cu numaru 978 . Eu un roman simnplucu nick name-ul @Romanul _Simplu NU am scris nici un comentariu pentru a vedea tendinta postacilor PSD Bihor de a denatura Adevarul si Dreptatea faptelor , de a manipula opinia publica bihoreana si a induce in eroare si de a arata ca toate ce s-au scris despreIoan Mang PLAGIATORUL PSD nu sunt adevarate si drepte si gazetele si faptele si dovezile aduse sunt fabricate ca sa-i distruga imagiunea publica a PLAGIATORULUI PSD Ioan Mang ! Hai sanchi !SICTIR! Atunci cand a copiat plagiat,litera cu litera, cuvant cu cuvant ,punct cu punct , virgula cu virgula ai o problema de perceptie a realitati , ra,mane doar ca partidul PSD pe care l-ai facut de rusine PLAGIATORULE PSD Ioan Mang sa te apere si sa spuna ca cel dupa care ai plagiat te-a plagiat si copiat pe tine , ceea ce este posibil la coruptia si imoralitatea starii partidului in care s-a ajuns!:))=))Revenim la articol si la reprosuri ... Minciunile lui ioan Mang cu drumurile la Bucuresti pentru rezolvarea constructiei noi sali polivalente in perioada aceea era in concediu in strainatate asa a afirmat la un interviu telefonic la Digi 24 Orade in emisiunea lui Octavian Haragos,NU o sase construiasca nici o sala polivalenta noua degeaba a promis si a mintit si * Pavel Emilian *, campania electorala a trecut , Victor viorel Ponta a pierdut si acum incearca sa mdetyurneze atentia sa manipuleze membrii PSd pentru a nu fi schimbat , da cu oameni casi PLAGIATORUL Mang Ioan si * Pavel Florian seduce dreacu tot partidul , cat de repede ca nu ne reprezinta! Hai sanchi ! Hai SICTIR!:))=)). Puterea unui partid socialdemocrat PSD este increderea pe care o are in acel partid si ultimul membru si simpatizant iar increderea si puterea se pierde atunci cand liderii(corupti) se cearta pentru mai multa putere siinfluenta in interiorul partidului si au uitat de ultimul si cel mai sarac membrui sau simpatizant PSD... citat Ion Iliescu presedinte de onoare al PSD, si acesta este situatia actuala din partidul PSD.RUSINE! Trist da adevarat! DEMISIA din functia de presedinte al fil;iualei PSD bihor a lui Ioan Mang PLAGIATORUL PSD! DEMISIA!DEMISIA!Acesta este opinia lui Romanul_Simplu.
Postat 14 Aprilie 2015, 10:53 de Romanul_Simplu
Jumatate mort - Jumatate viu
E chiar hilar. Cum ar fi ca cineva sa fie acuzat de elemente de furt sau elemente de crima? A furat sau n-a furat, a ucis sau n-a ucis, nu exista cale de mijloc. La fel, cum ar fi sa acuzat cineva de "probleme de proprietate asupra unor bunuri" sau "probleme de deces ale victimei"? E a lui marfa sau nu? Traieste victima sau a ucis-o? Nu exista cale de mijloc, decat atunci cand vrei sa ascunzi adevarul.
Postat 10 Aprilie 2015, 08:38 de CristiOradea
Pe bune
Acest pseudo-profesor nu a scris nimic original. Cine stie cunoaste. @TDS ai statui "rosii" prin casa si te inchini cu 2 maini la ele? Sau visezi la o majoritate de 99 % PSD? Pana nu o sa se reformeze si o sa scape de toti hotii, plagiatorii si coruptii nu are nici o sansa. Degeaba trollezi tu @TSD pe toate forumurile, cine are putina minte isi da seama de calitatea oamenilor. In rest...numai oua rosii.
Postat 10 Aprilie 2015, 06:54 de gigi1
???!!!
/În cazul unui singur articol, experţii au găsit "elemente de plagiat", la celelalte lucrări identificând doar "probleme de citare a surselor"./ Asa ceva poate fi identificat in lucrarile oricui! Se baga cineva la parinte?
Postat 10 Aprilie 2015, 00:19 de TDS
ochelari de intelectual, comportament de zabrele, rusine in familie
hotu mangau, pe vremea mea (si a ta in tinerete), cand erai prins ca ai furat si adus in fata lumii sa te vada, iti crapa obrazul de rusine si te faceai mic mic bagandu-te sub masa, sa te gaseasca doar sobolanii. astazi, tu insuti un ratat politic, ai devenit si mai mare smecheras fara pic de jena pt situatia in care ai fost pus, si totusi, continui sa apari public non-salant. singura diferenta intre unii care-si fac veacul dupa zabrele si ochelarii tai cu care ai cucerit-o pe juna de 20 de ani este faptul ca tu ai pielea mai alba si mai groasa decat orice taran.
Postat 09 Aprilie 2015, 22:38 de roger
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON