URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
14 Septembrie 2020, 13:48

Consiliul Judeţean îşi termină cu scandal mandatul, cum l-a şi început: aleşii s-au certat 45 de minute pe ordinea de zi, iar apoi şedinţa a durat 20 de minute

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Haosul şi conflictul au caracterizat şi ultima şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Bihor, convocată pentru ora 11 a zilei de luni, având pe ordinea de zi în forma iniţială 12 proiecte de Hotătâri, dar cărora, cu puţin înaintea începerii reuniunii, conducerea a adăugat altele, cu a căror dezbatere consilierii PNL nu au fost de acord, motivând că le-au primit, din nou, prea târziu pentru a le putea studia.

Ceartă "de încălzire"

Încă de la începutul şedinţei, liderul grupului de consilieri liberali, Ionel Avrigeanu, a anunţat că aceştia nu vor vota ordinea de zi în forma modificată, solicitând excluderea de pe agendă a proiectelor introduse "pe ultima sută" de executivul reprezentat de preşedintele Pasztor Sandor.

Acestea se refereau la aprobarea unui acord de asociere între unităţile administrativ-teritoriale Tileagd, Săcueni şi Tămăşeu cu comuna Drăgăneşti (pentru construirea în această comună a unui parc industrial pe care liberalii îl vor la Beiuş), actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea campusului şcolar propus de CJ, dar şi pentru construirea unui centru cultural al judeţului, precum şi aprobarea a două acorduri de parteneriat cu Agenţia de Dezvoltare Nord-Vest, din care unul pentru implementarea unui proiect de înfiinţare a Muzeului Satului Bihorean în Băile 1 Mai, iar celălalt pentru reabilitarea DJ 709A Belfir – Pocola, în perioada 2021-2027.  

"Să rămânem pe ordinea de zi stabilită, urmând ca noua conducere a Consiliului Judeţean să decidă asupra chestiunilor pe care actuala conducere nu le-a decis până acum şi voia să le decidă azi", a spus Avrigeanu, atrăgându-şi de îndată vituperări din partea lui Mang.

"Drumul Belfir – Pocola este în strategia de dezvoltare a judeţului, dacă nu-l depunem mâine vor fi alte judeţe care vor lua banii. Cu Muzeul Satului la fel. (...) În stilul dvs caracteristic, vreţi să arătaţi că le veţi face singuri. Începând de azi o să informăm populaţia că aţi mai blocat un drum, din nou blocaţi investiţiile pe bani europeni", a tunat Mang către liberali.

Şedinţă suspendată

Replicile dintre Mang şi liberali au continuat în ritm de ping-pong, aceştia din urmă acuzând PSD că "vine cu gogoriţe", cum s-a exprimat consilierul Călin Gal, în timp ce vicele nu s-a lăsat nici el mai prejos, susţinând că PNL-iştii vin cu "enormităţi şi minciuni".

Pentru a pune capăt disputei, preşedintele Pasztor a ameninţat că "dacă nu ne înţelegem nici la ordinea de zi, eu voi suspenda şedinţa", ceea ce a şi făcut.

După aproximativ 10 minute de pauză forţată, consilierii judeţeni au fost puşi să voteze de trei ori ordinea de zi, în trei variante diferite: întâi în forma fără cele 12 materiale adăugate înaintea şedinţei, apoi cu două materiale pe care Pasztor le-ar fi propus în nume personal pentru ca apoi tot el să le retragă şi, în fine, într-o formă extinsă care ar fi inclus cele 12 materiale cu care ordinea de zi urma să fie suplimentată în ultimul moment, înaintea începerii şedinţei.

În final, a fost decisă ordinea de zi în varianta iniţială, aşa cum a fost transmisă din timp tuturor consilierilor judeţeni, astfel încât Pasztor a şi anunţat că va convoca o şedinţă de îndată, pentru marţi dimineaţă la ora 10.00, după care l-a pus pe şeful Direcţiei Tehnice, Filip Cheşeli, să explice implicaţiile amânării dezbaterii materialelor. Potrivit acestuia, în urmă cu o lună reprezentanţi ai ADR Nord-Vest au cerut CJ Bihor să trimită proiecte pentru a fi finanţate, iar miercurea trecută termenul a fost fixat pentru "cinci zile lucrătoare", termen care expiră miercurea aceasta.

Au respins strategia pentru Aeroport

Pentru că aşa s-a decis prin vot, consilierii judeţeni au început ultima şedinţă doar cu proiecte fără mize mari, precum modificarea componenţei comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap, neexercitarea dreptului de preemţiune la cumpărarea unei jumătăţi dintr-un cabinet stomatologic din dispensarul de pe strada Kogălniceanu, vânzarea unor spaţii medicale din strada Coposu, revocarea unei hotărâri adoptate luna trecută pentru vânzarea unor nuci aflaţi pe marginea unui drum judeţean, aprobarea planului de analiză şi de riscuri al judeţului.

În schimb, cu votul reprezentanţilor PNL a fost votată şi respingerea aprobării strategiei de dezvoltare a Aeroportului pentru perioada 2020-2023, motiv pentru care preşedintele Pasztor Sandor i-a ironizat: "Dar ştiţi că Consiliul de Administraţie şi doamna directoare a dumneavoastră au făcut materialul? Are o logică totul!", a spus acesta, după ce PNL-iştii au respins materialul.

Ceea ce Pasztor nu a mai spus, însă, este de ce acesta a fost supus votului în plenul CJ abia la mijlocul lunii septembrie, deşi fusese aprobat în 20 februarie.

Mulţumiri şi "repetir"

După epuizarea dezbaterilor, Pasztor, care - după cum se ştie - nu mai candidează la un nou mandat de consilier judeţean, a ţinut să le mulţumească celorlalţi consilieri şi să-i anunţe că le-a oferit şi două cadouri de despărţire.

"Aveţi pe masă cartea judeţului (n.r. - Monografia Judeţului Bihor), şi un joc care promovează judeţul, creat prin AMD (n.r. – Agenţia pentru Managementul Destinaţiei), vă rog toată lumea să se folosească de acest lucru", a spus Pasztor.

Apoi, deşi anunţase deja că a convocat o şedinţă de îndată pe marţi, ora 10.00, a revenit pentru a o devansa, tot pentru luni, la ora 14.00, deoarece între timp i se amintise că sala trebuie eliberată către Biroul Electoral Judeţean marţi dimineaţă la ora 7.00, pentru instalarea calculatoarelor şi mijloacelor de comunicare cu Birourile Electorale Locale, în vederea alegerilor locale din 27 septembrie. "Sper că o să avem majoritate, dacă nu, nu", a încheiat Pasztor.

UPDATE

De îndată a fost degeaba

La ora 14.00, însă, când urma să înceapă noua şedinţă, convocată de îndată, s-a văzut că încercarea lui Pasztor de a o repeta a fost zadarnică. Motivul? La noua reuniune s-au prezentat doar 16 consilieri judeţeni, cei ai UDMR şi PSD, precum şi vicepreşedintele Traian Bodea, ales pe lista ALDE, dar trecut acum câteva luni la Pro România.

În această situaţie, Pasztor nu a putut decât să recunoască evidenţa. „Constat că sunt prezenţi 16, nu există 50% din votul necesar, cvorumul, acest lucru înseamnă, practic, că aceste proiecte (n.r. – cele pe care voia să le introducă suplimentar pe ordinea de zi a şedinţei de la ora 11.00) nu se pot discuta la ADR miercuri dimineaţă şi urmează să se vadă în perspectivă ce se va întâmpla”, a spus preşedintele CJ Pasztor Sandor în ultima apariţie în această calitate.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON