URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 30 MAI 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De zece ani, zona centrală a Oradei este chinuită de șantiere și nici nu se întrevede finalizarea lor. La început a fost șantierul digului de pe malul stâng, de lângă Primărie. A ieșit o lucrare bună, dar, ca orice dig, cam austeră. E drept că nu poți planta vegetație în zona de protecție, pe ditamai digul, dar poate că mai multe jardiniere ar trebui amplasate, mai ales că lumea a descoperit cu plăcere noua promenadă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Codul de procedură penală din 2014 prevede o procedură larg aplicabilă în practică prin care se soluționeză dosarele penale ce au ca obiect infracțiuni minore comise, de regulă, de către persoane fără antecedente penale, situații în care cheltuiala statului cu judecarea „găinăriei” ar fi disproporționată față de efectul produs în societate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
26 Iulie 2014, 13:57

Congresul de fuziune PDL-PNL: La intonarea Imnului a fost omis numele Traian

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
PNL şi PDL s-au reunit sâmbătă  pentru a spune "Da" fuziunii celor două formaţiuni, semnând, astfel, "certificatul de naştere" al noului partid de centru-dreapta. Inedit a fost că, la intonarea imnului. Acesta a conţinut două strofe, respectiv prima şi a treia, fiind omisă a doua strofă care conţine cuvintele "un nume de Traian", scrie agenţia de ştiri Mediafax.

Congresul comun a fost deschis de secretarul general al PDL, Gheoghe Flutur, care a anunţat intonarea imnului naţional. Acesta a conţinut două strofe, respectiv prima şi a treia, fiind omisă a doua strofă care conţine cuvintele "un nume de Traian", scrie Mediafax.

La tribuna congresului s-au aşezat membrii din conducerea PNL şi PDL, aproximativ 100 de persoane, care sunt aşezate pe patru rânduri.

"Astăzi practic vom semna certificatul de naştere al noului partid. Odată ce astăzi în foruile supreme de conducere ale celor două partide luăm decizia fuziunii, nu mai e cale de întors. Ce vor face astăzi PDL şi PNL nu se mai desface", le-a spus Vasile Blaga delegaţilor la Convenţia naţională a PDL, arătând că aceia care "pariază" că acest proces de fuziune nu se va realiza şi fac speculaţii "pariază greşit".

Blaga a precizat motivele pentru care PDL trebuie să fuziuneze cu PNL şi să realizeze un partid puternic de centru-dreapta şi a arătat că fuziunea se va face pas cu pas în doi ani.

"E ora construcţiei unui mare partid de centru-dreapta. Dacă vom rata acest obiectiv, vom fi responsabili de dominaţia PSD pentru cel puţin 10 ani de acum încolo", a mai spus Vasile Blaga.

Congresul extraordinar al PNL a votat, sâmbătă, în decurs de zece minute, toate documentele care consfinţesc fuziunea PNL-PDL precum şi alianţa electorală, ACL (Alianţa Creştin Liberală) cu care cele două formaţiuni vor merge la alegerile prezidenţiale.

La eveniment au participat 839 din 840 de delegaţi liberali, care au votat, prin ridicarea mâinii, Protocolul de fuziune cu PDL, care a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat că, având în vedere că sâmbătă se finalizează parcursul politic al unificării PNL-PDL, se vor depune actele în instanţă. "Între timp, avem nevoie de o formă de organizare pentru prezidenţiale. Din motiv tehnice, şi pentru că a fost singura cale la îndemână, s-a decis organizarea unei alianţe electorale şi depunerea unei candidaturi comune", a precizat Iohannis, adăugând că dacă până la data depunerii candidaturii la prezidenţiale, nu se finalizează parcursul fuziunii, în instanţă, această alianţă, Alianţa Creştin Liberală, are un rol tehnic.

Astfel, protocolul de fuziune prin contopire între PNL şi PDL prevede că partidul rezultat se va numi PNL, iar semnul partidului este o săgeată în cerc cu 12 stele şi denumirea PNL, ansamblu într-n pătrat cu colţurile rotunjite. Candidatul la funcţia de preşedinte al României va fi desemnat de la unul dintre cele două partide, iar candidatul la funcţia de prim-ministru va dfi desemnat de către celălalt partid.

Delegaţii la Convenţia naţională au aprobat şi prevederile noului statut al partidului , potrivit căruia prevederile privind membrii partidului, doctrina se păstrează din statutul PDL, iar la organizarea internă, alegerile de la Convenţia Naţională se fac pe baza moţiunilor.

Protocolul de funcţionare a Alianţei Creştin Liberale aprobat prevede că PDL şi PNL au convenit constituirea alianţei electorale Alianţa Creştin liberală PNL PDL, iar semnul electoral al acesteia este reprezentat de semnele electorale ale celor două partide deasupra căruia se află acronimul ACL.

Obiectivul acestei Alianţei este participarea cu un candidat şi un program comun la alegerile prezidenţiale, candidat care va fi desemnat în urma unor cerecetări sociologice, de către Delegaţia Permanentă a PNL şi Biroul Permanent Naţional al PDL, mai scrie Mediafax.

Conducera operativă a Alianţei va fi asigurată de Vasile Blaga, Klaus Iohanis- copreşedinţi, Teodor Atanasiu, Marian Petrache, Sorin Frunzăverde, Eduard Helvig, Ludovic Orban, Gheorghe Falcă,Gheorghe Flutur, Mircea Hava, Cătălin Predoiu, George Scripcaru.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6276 RON
  • 1 EUR = 4.958 RON
  • 1 HUF = 0.0133 RON