Potivit ziarului The Telegraph, care citează un comunicat de presă al guvernului indian, bărbatul a făcut în repetate rânduri cereri de prelungire a concediului, lucru care nu i-a atras sancţiuni, însă a sfidat în repetate rânduri solicitările de a reveni.
În urma unei anchete din 1992, inginerul a fost găsit vinovat de "absenţă voită de la datorie", însă a fost concediat abia după 22 de ani, şi atunci în urma unei intervenţii ministeriale.
Conform totb.ro, unul dintre motivele care au tergiversat această decizie vizează legile indiene foarte stricte în materie de muncă. Potrivit legii, o persoană din sectorul guvernamental, dar şi din mediul privat, nu poate fi concendiată decât pentru săvârşirea unor infracţiuni.
Pentru a evita cazuri precum cele ale lui AK Verma, recent, două state au schimbat legislaţia pentru a facilita concedierile şi angajările de personal. Cum era de aşteptat, măsurile au fost bine primite de reprezentanţii mediului privat, însă au fost respinse de sindicate.
Pe de altă parte, premierul Narendra Modi a introdus recent la New Delhi un sistem computerizat de prevenţie a absenteismului la locul de muncă: fiecare angajat "semnează condica" lăsându-şi amprenta zilnic pe un scanner digital, iar informaţiile sunt făcute publice în timp real, la adresa www.attendance.gov.in.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.