Cel mai mare magazin de optică din România, Lensa, a fost acuzat de mai mulţi angajaţi că a ascuns cazuri de Covid-19 pentru a nu-şi pierde clienţii, au dezvăluit jurnaliştii de la Libertatea.ro.
Lunea trecută, în 22 iunie, o angajată care lucrează la showroom-ul Lensa din Bucureşti acuza că avea febră şi că nu se simţea bine, însă nu a vrut să plece acasă.
"Oamenii i-au spus să meargă acasă, dar aceasta a refuzat. La nici două zile, pe 24 iunie, o altă angajată a început să aibă dureri musculare, era obosită şi tuşea, a plecat mai devreme acasă. A sunat medicul de familie, care a direcţionat-o către DSP sau 112 şi să spună simptomele. Salvarea a venit joi după ea, a fost dusă la spital, iar a doua zi medicii au anunţat-o că are coronavirus", a povestit un angajat din cadrul firmei Lensa pentru Libertatea.
Chiar dacă femeia a anunţat conducerea că este bolnavă de Covid-19, aceasta nu a luat măsuri. "Au spus că nu pot anunţa acum pe nimeni, pentru că sunt clienţi în magazine şi că nu trebuie să-i pierdem. Săptămâna trecută a fost o campanie intitulată Lensa de 7 ani (n.r. - cu reduceri)", au declarat aceleaşi surse.
Şi alte persoane din cadrul firmei au confirmat că patronii au ţinut ascunse cazurile de coronavirus.
"Vineri seara, când am aflat că soţia mea, care este angajată la showroom, a intrat în contact cu o colegă confirmată, am trimis o informare la DSP pe e-mail şi nu am primit niciun răspuns. La DSP am sunat şi la numerele de pe site, acolo nu răspunde nimeni. Luni am trimis încă o informare la DSP la toate adresele, inclusiv la Ministerul Sănătăţii şi la Ministerul de Interne", a declarat Mihai Popescu, soţul unei angajate.
Acesta le-a mai spus jurnaliştilor de la Libertatea că imediat ce a aflat că soţia sa a fost contact direct al unei persoane infectate a sunat la 112 şi au intrat în izolare pentru 14 zile. Au fost singurii, pentru că restul colegilor nu au anunţat autorităţile. "Toţi cei 30 de angajaţi au intrat în contact cu femeia confirmată vineri. Doar noi am luat măsura autoizolării, restul angajaţilor au mers în continuare la muncă, a mai explicat bărbatul.
Contactat, proprietarul firmei nu a vrut să ofere detalii. "Nu pot să vă spun prin telefon. Nu pot să vă transmit momentan informaţia asta, nu pot să vă confirm sau să vă infirm. Nu ştim nici noi clar, aşteptăm şi noi nişte răspunsuri. Revin mâine cu un sumar", a declarat Daniel Crăciun, fondator Lensa, pentru ziarul Libertatea.
UPDATE:
După publicarea acestei știri, compania Lensa a reacționat, prin Ana Maria Gardiner, consultant în cadrul Lighthouse PR, care a transmis BIHOREANULUI o precizare. În esență, compania susține că Lensa a luat măsurile necesare pentru evitarea răspândirii Covid-19, că după diagnosticarea celor două persoane au fost testați toți angajații, rezultatul fiind negativ, și că a respectat toate măsurile impuse de autorități. Mai mult, reprezentanții Lensa afirmă și că bărbatul care a reclamat inițial povestea, Mihai Popescu, este un fost angajat al companiei, care acum lucrează pentru concurență.
Găsiți mai jos întreaga precizare!
„Dorim să afirmăm încă de la bun început că pentru noi, sănătatea și siguranța angajaților noștri, precum și a clienților care ne trec pragul reprezintă și au reprezentat dintotdeauna prioritatea noastră nr 1.
Așadar, în momentul de față, avem doi colegi confirmați cu COVID-19. Încă din primele momente în care am fost informați despre această situație, am luat o multitudine de măsuri suplimentare (față de cele standard luate până la acel moment) de protejare a sănătății angajaților și clienților noștri. În primul rând, am contactat Direcția de Sănătate Publică, instituție pe care am informat-o despre situația noastră.
Apoi, am implementat următoarele decizii:
- Am achiziționat teste COVID certificate, pentru testarea tuturor colegilor după confirmarea celor 2 cazuri. Rezultatul tuturor persoanelor testate a fost negativ.
- Am luat măsuri suplimentare de dezinfectare, în plus față de cele standard, folosite anterior.
- Au fost folosite lămpi UV antibactericide profesionale pentru dezinfectarea locației.
- Am impus dezinfectarea frecventă a suprafețelor de contact cu soluții de dezinfectare profesionale.
- Verificarea temperaturii tuturor angajaților se face zilnic, la începerea programului. Dacă temperatura depășește 37,3 grade Celsius, angajatul respectiv este trimis acasă cu indicație de consultare a medicului de familie.
- Verificarea temperaturii colegilor se face la fiecare 2 ore.
- Fiecare angajat are obligativitatea de a-și schimba masca din 2 în 2 ore.
- Fiecarui client i se oferă mască GRATUIT, dacă nu are.
Menționăm că încă dinaintea momentului apariției celor două cazuri, pe întreg parcursul funcționării magazinului, au fost respectate toate măsurile impuse de autorități. Ne-am asigurat că angajații și clienții noștri poartă măști. Interacțiunea fizică a fost redusă la minim (inclusiv prin demarcarea suprafețelor pentru păstrarea distanțării). Showroom-ul a fost dezinfectat zilnic cu igienizanți autorizați și am organizat accesul în incinta magazinului conform planogramei.
Totodată, dorim să menționăm că persoana citată în material, pe nume Mihai Popescu, este un fost angajat al Lensa, pe poziția de director de vânzări, al cărui soție încă mai face parte din echipa noastră. Dl Mihai Popescu a părăsit compania noastră în urmă cu circa 10 luni. Potrivit informațiilor noastre, în prezent, dumnealui colaborează cu cel puțin o altă companie aflată în competiție directă cu Lensa. Astfel, afirmațiile Dlui Mihai Popescu despre noi sunt cel puțin tendențioase și considerăm că se poate vorbi despre un caz grav de conflict de interese în această situație.
La final, menționăm o dată în plus că, pentru noi, sănătatea și siguranța clienților și angajaților noștri reprezintă prioritatea noastră nr 1.”
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.