Omul de afaceri Octavian Bara a lansat ceea ce va fi organizaţia judeţeană Bihor a celui mai nou partid din ţară, Pro România, a cărui personalitate juridică a fost consfinţită cu o săptămână în urmă, după nouă luni de demersuri făcute de cei doi lideri, fostul premier Victor Ponta şi fostul co-preşedinte ALDE Daniel Constantin.
Într-o conferinţă de presă susţinută vineri, Bara a spus că noua formaţiune va fi una de centru-dreapta şi s-a născut ca reacţie la "ceea ce se întâmplă acum în România", şi anume că "în timp ce actuala putere este preocupată în special de legile Justiţiei, noi ne-am fi dorit ca şi pe problemele economiei, şi pe Codul Fiscal, să existe o dezbatere, pentru că de asta depinde bunăstarea românilor".
În context, Bara a spus că "se încearcă distrugerea mediului privat" în încercarea de a face rost de bani pentru plata salariilor bugetarilor şi că, aşa cum fostul preşedinte Traian Băsescu a împărţit România în două, la fel face actuala guvernare, împărţind România în bugetari şi în privaţi. De asemenea, el a amintit că inclusiv creşterea salariilor în sectorul public a ajuns să nu mai acopere creşterea inflaţiei, majorarea preţurilor la gaz, electricitate şi produse alimentare, prăbuşirea leului, creşterea ROBOR şi scumpirea creditelor.
Bara a fost flancat la conferinţa de presă de un fost membru ALDE, medicul Rareş Gherai, şi de unul al PSD, economistul Cristian Tăut, care au preferat să se înscrie în noul partid Pro România. Potrivit spuselor sale, în prezent există un Comitet de iniţiativă care va organiza filiala judeţeană şi organizaţii locale. "Avem timp şi pentru organizare, şi pentru a aduce oameni de calitate, mai ales tineri", a spus Bara, adăugând că scopul imediat al noii formaţiuni este "să ne calificăm în Consiliul Local Oradea şi în Consiliul Judeţean Bihor" la proximele alegeri locale, iar în plan central ca parlamentarii, deocamdată şase la număr, să înregistreze iniţiative legislative menite să sprijine economia.
Un exemplu dat de Octavian Bara se referă la înfiinţarea Tribunalelor Comerciale, care să judece profesionist şi cu celeritate litigiile între firme, aşa încât "cele sănătoase să meargă mai departe, cele care nu merită să fie declarate în faliment". O altă iniţiativă ar putea viza reorganizarea administrativ-teritorială prin comasarea mai multor comune, aşa încât să scadă cheltuielile Primăriilor, dintre care multe nu au în prezent nici suficienţi bani pentru salarii.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.