URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când s-a anunțat că viitoarea sală de sport va avea numai 5.500 de locuri, mulți orădeni s-au supărat că iar ne-a luat Clujul fața, cu sala lor de 10 mii de locuri. La fel a fost și cu stadionul: de ce o echipă atât de prestigioasă ca FC Bihor să-și etaleze talentul în fața a doar 16 mii de spectatori?
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În urma validării alegerilor parlamentare, mandatul Guvernului în funcție încetează și este nevoie de învestirea unui nou Guvern. Președintele României desemnează un candidat la funcția de prim-ministru în urma consultărilor cu partidele politice reprezentate în Parlament. Nu este obligatoriu ca acest candidat să provină de la partidul cu cele mai multe mandate în Parlament, desemnarea lui fiind atribuția exclusivă a Președintelui.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
07 Septembrie 2017, 07:28

Comisia de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009: Băsescu şi Boc au fraudat alegerile

Comisia de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009: Băsescu şi Boc au fraudat alegerile foto: monitorulcj.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

A fost scandal, miercuri, în comisia de anchetă pentru alegerile prezidenţiale din 2009. Liberalii au părăsit sala de şedinţe, supăraţi că parlamentarii puterii vor să-şi impună propriul document drept raport final.

Digi24.ro anunţă că, potrivit raportului PSD-ALDE, administraţia prezidenţială şi Guvernul condus de Emil Boc ar fi favorizat fraudarea alegerilor în avantajul candidatului Traian Băsescu.

Raportul este întins pe 100 de pagini, care la final cuprind posibilele infracţiuni pe care le-ar fi săvârşit protagoniştii. De exemplu, Traian Băsescu, câţiva miniştri şi apropiaţi ai fostului preşedinte sunt acuzaţi de către deputaţi şi senatori că ar fi constituit un grup infracţional organizat în avantajul candidatului. Mai sunt formulate acuzaţii de fals intelectual, uz de fals şi abuz în serviciu, arată Digi24.ro.

Sursa citată arată că, o consecinţă a raportului este aceea că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să decidă dacă începe sau nu o anchetă împotriva fostului preşedinte Traian Băsescu, iar Klaus Iohannis, preşedintele actual să hotărască dacă formulează cereri de urmărire penală pentru membrii Guvernului asupra cărora planează suspiciunile prezentate în raport. De asemenea, Camera Deputaţilor trebuie să decidă dacă cere urmărirea penală a celor vizaţi de ancheta comisiei.

Digi24.ro mai menţionează că în legătură cu implicarea SRI şi DNA în aşa-zisa fraudare a alegerilor prezidenţiale din 2009, lucrurile nu sunt foarte clare. Membrii comisiei spun că nu au putut ajunge la o concluzie elocventă din cauza refuzului unora dintre cei implicaţi să se prezinte în faţa comisiei - Gabriel Oprea, Laura Codruţa Kovesi şi Traian Băsescu. "Aflarea adevărului în privinţa acuzaţiei publice de implicare a SRI şi DNA în favorizarea fraudării alegerilor, ca urmare a prezenţei conducătorilor acestor instituţii în locuinţa domnului Gabriel Oprea în seara alegerilor, nu s-a putut realiza deoarece activitatea Comisiei parlamentare de anchetă a fost blocată, prin: refuzul persoanelor audiate care nu au răspuns la toate întrebările comisiei motivând că «există o anchetă în desfăşurare»", se arată în raport.

Raportul preliminar al Comisiei de anchetă privind prezidenţialele din 2009 conţine o serie de propuneri pentru elaborarea unei legi care să reglementeze modul în care astfel de comisii vor funcţiona pe viitor, solicitând introducerea inclusiv a unor sancţiuni pentru persoanele publice care refuză participarea, dar şi includerea unor "puteri reale de constrângere" a acestora să vină la audieri.

Membrii Comisiei afirmă că "rapoartele comisiilor parlamentare nu pot rămâne fără consecinţe". "Propunem sancţionarea tuturor celor ce refuză colaborarea sau nu se prezintă în faţa unei comisii de anchetă parlamentare cu pierderea funcţiei şi interzicerea ocupării unei funcţii publice timp de 3 ani. Propunerile de reforme ale comisiilor de anchetă trebuie să constituie baza îmbunătăţirii legislaţiei în domeniile respective", se arată în raport.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON