URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 03 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La Colegiul Traian Vuia, o jună nervoasă că a fost mustrată pentru că a adus un băiat în cameră nu a mai putut suporta umilința și a pus mâna pe cuțit. Asta, ca de acum înainte pedagogul rănit să se învețe minte să lase copiii să-și facă de cap...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Până în urmă cu o săptămână - când DNA a cerut ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, pentru a-i cerceta într-un dosar privind achiziția de vaccinuri anti-Covid în prima parte a anului 2021, cu un prejudiciu de peste 1 miliard de euro - uitasem că „bomba” a fost amorsată din toamna anului trecut, când procurorii anticorupție anunțaseră public deschiderea in rem a dosarului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Uterul este un organ situat în pelvis, între vezica urinară şi rect, continuându-se în partea inferioară cu vaginul. Uterul este împărţit în trei porţiuni: superioară (corpul uterin), inferioară (colul uterin), care se deschide la nivelul vaginului şi medie (istmul), de legătură între corp şi col.
18 Mai 2021, 10:02

COD ROȘU în mai multe localităţi din Bihor: "Atenţie, viitură, revărsare de apă!"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de COD ROŞU, valabilă pentru localităţile Bunteşti, Pietroasa, Remetea, Curăţele, Budureasa, Căbeşti din judeţul Bihor, marţi, între orele 9:15 - 12:00, fenomenele vizate fiind "averse importante cantitativ care vor acumula 25...35 l/mp - în ultimele 6 ore în zonă s-au cumulat în jur de 65 l/mp, iar în ultimele 12 ore, în jur de 100 l/mp". 

Pentru a proteja populaţia din zonă, prin sistemul Ro-Alert, a fost trimis mesajul de avertizare: "Atenţie viitură, revărsare de apă! Adăpostiţi-vă în zone/locuri înalte! Avertizare meteo, COD ROŞU, în data de 18.05.2021, între orele 9:15 - 12:00, se pot produce scurgeri pe versanţi, torenţi, pâraie, creşteri de debite cu depăşirea cotei de pericol pe raza localităţilor Bunteşti, Pietroasa, Remetea, Curăţele, Budureasa, Căbeşti".

"Pentru optimizarea intervenţiilor în sprijinul cetăţenilor, la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" au fost alertate subunităţile în ale căror raioane de intervenţie se află localităţile expuse fenomenelor hidrologice periculoase şi prealertat personalul aflat în timpul liber. Evoluţia fenomenelor hidrologice periculoase este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional al inspectoratului, echipajele de pompieri fiind prezente în  teren pentru a asigura siguranţa cetăţenilor", se arată într-un comunicat trimis de maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana.

Pompierii militari le recomandă cetăţenilor să respecte regulile şi măsurile de protejare a vieţii şi bunurilor pentru prevenirea şi limitarea efectelor fenomenelor meteorologice deosebit de periculoase, să anunţe imediat autorităţile, prin numărul 112, dacă au informaţii despre persoane care se află în pericol sau alte situaţii care pot afecta comunităţile.

Informaţii detaliate despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obţinute prin intermediul aplicaţiei DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store şi AppStore.

UPDATE: 

Ulterior, ANM a prelungit avertizarea de COD ROŞU pentru mai multe localităţi din Bihor.

Potrivit Instituţiei Prefectului Bihor, codul roşu este valabil, astfel, între orele 12.15 şi 15, în localităţile: Bunteşti, Pietroasa, Remetea, Curăţele, Budureasa, Căbeşti. Se vor semnala "averse importante cantitativ care vor acumula 25...35 l/mp - în ultimele 6 ore în zonă s-au cumulat în jur de 65 l/mp, iar în ultimele 12 ore, în jur de 100 l/mp". 

UPDATE 2: Cod Roşu de inundaţii

Tot marţi a fost emis şi un COD ROŞU hidrologic pe afluenţi ai Crişului Repede şi Crişului Negru, în Bihor. Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor avertizează că între orele 09:55 şi16:00, "ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, celor prognozate şi propagării, se vor produce în continuare scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu depăşiri ale COTELOR DE PERICOL pe râurile din bazinele hidrografice: Iad – bazin superior amonte Ac. Leşu, Drăgan - bazin superior amonte Ac. Drăgan (afluenţi ai Crişului Repede), Crişul Negru – bazin amonte S.H. Beiuş şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Beiuş – amonte confluenţă cu râul Valea Roşie, Valea Roşie, judeţele: Bihor şi Cluj".

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Crişul Negru – bazin amonte S.H. Şuştiu, Crişul Negru –  afluenţii de dreapta aferenţi sectorului aval S.H. Şuştiu – amonte confluenţă cu râul Valea Roşie.

UPDATE 3: Codul roşu, extins şi prelungit!

Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit codul roşu până la ora 18 şi l-a extins şi în alte două comune, Rieni şi Câmpani. "Va continua să plouă abundent şi se vor acumula în general 30-45 l/mp - în ultimele 6 ore în zonă s-au cumulat 75-80 l/mp, iar de la începutul ploii (în ultimele 16 ore), în jur de 140 l/mp", a transmis ANM.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5313 RON
  • 1 EUR = 4.9726 RON
  • 1 HUF = 0.0132 RON