URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 13 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Minerii au protestat la Oradea, pe motiv că pensiile lor au fost reduse drastic odată cu noua lege, care pune pe prim plan criteriul contributivității. Ei au mai puțini ani lucrați, pentru că aveau grupa de muncă zero și ieșeau mult mai devreme la pensie. Așa se face că, după noul algoritm, ortacii pierd bani mulți la pensie...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 August 2017, 08:06

Cod roşu în Bihor! Consecinţele vijeliei de la Bulz, soldată cu moartea unui om şi rănirea altor 16, puteau fi uşor evitate (FOTO / VIDEO)

Cod roşu în Bihor! Consecinţele vijeliei de la Bulz, soldată cu moartea unui om şi rănirea altor 16, puteau fi uşor evitate (FOTO / VIDEO) CA LA POTOP. Duminică, 23 iulie, natura s-a dezlănţuit cu sălbăticie la Bulz, acoperind în câteva clipe cerul cu nori cum nici cei mai bătrâni localnici nu văzuseră, iar pământul cu un covor de grindină. Trunchiurile a 11 plopi, dezrădăcinaţi cu totul, s-au prăbuşit peste corturi, rulote şi oameni. Dacă unii au scăpat doar cu maşina avariată, cum au fost arădencele care lipseau din camping atunci când Loganul (foto) le-a fost dat peste cap, nu acelaşi noroc l-a avut un orădean refugiat într-un Fiat parcat sub un plop, care a murit strivit de trunchiul copacului
Cod roşu în Bihor! Consecinţele vijeliei de la Bulz, soldată cu moartea unui om şi rănirea altor 16, puteau fi uşor evitate (FOTO / VIDEO) CA SPICELE. Pâlcul de plopi plantaţi în anii ’80, odată cu amenajarea campingului, s-a dovedit un adăpost înşelător: în noaptea de 23/24 iulie, 11 arbori au căzut "din picioare", o parte chiar peste maşinile, rulotele şi corturile turiştilor
Cod roşu în Bihor! Consecinţele vijeliei de la Bulz, soldată cu moartea unui om şi rănirea altor 16, puteau fi uşor evitate (FOTO / VIDEO) SALVATOR CU DRUJBA. Un cuplu din Oradea care s-a refugiat în maşina parcată între plopi a făcut cea mai nefericită alegere. Proprietarul a murit pe loc, strivit de un copac prăvălit peste plafonieră, iar prietena sa a fost extrasă din epavă de un localnic care a descarcerat-o cu... drujba. "Am scos-o ajutat de fiică-mea, înainte să ajungă ambulanţele", spune Achim Abrudan (medalion). Femeia a avut noroc că arborele s-a prăbuşit în diagonală peste maşină, ocolind "locul mortului", de lângă şofer, unde se ghemuise
Cod roşu în Bihor! Consecinţele vijeliei de la Bulz, soldată cu moartea unui om şi rănirea altor 16, puteau fi uşor evitate (FOTO / VIDEO) INSPIRATE. După ce au văzut Loganul răsturnat pe "cant" fără să-i fi găsit proprietarul, pompierii şi ambulanţierii au periat zona de cinci ori în căutarea eventualelor victime. Arădencele care veniseră cu maşina au avut inspiraţia să-şi ia cei trei copii şi să plece din camping înainte de izbucnirea furtunii
Cod roşu în Bihor! Consecinţele vijeliei de la Bulz, soldată cu moartea unui om şi rănirea altor 16, puteau fi uşor evitate (FOTO / VIDEO) LOVIŢI DE CORT. Din cei 16 răniţi înregistraţi, doar patru au provenit din tabăra religioasă organizată la câteva sute de metri de camping. Pe imaş n-a existat niciun copac care să le fi pus vieţile în pericol, dar au fost loviţi de scheletul metalic al cortului care n-a rezistat vântului puternic. În zori, acesta a fost demontat, iar participanţii din Cluj, Arad, Timiş şi Bihor au plecat spre casele lor

Doi munţi, Pădurea Craiului şi Vlădeasa, n-au reuşit să apere duminica trecută o aşezare aflată la poalele lor de o furtună ca din ţinuturile subtropicale.

Abătută asupra comunei Bulz cu puţin înainte de apusul soarelui, dar prevăzută din timp de meteorologi şi anunţată turiştilor din zonă, vijelia a determinat autorităţile să declanşeze pentru prima oară planul roşu de intervenţie în caz de dezastre şi accidente. Extrem de violentă, furtuna a smuls din rădăcini zece plopi uriaşi, iar unuia i-a rupt trunchiul ca pe surcea, o parte a copacilor căzând peste corturi, maşini şi oameni: unul şi-a pierdut viaţa pe loc, doi au fost răniţi grav şi alţi 14 uşor.

Pentru supravieţuitori a fost o noapte de coşmar, despre care, cu siguranţă, îşi vor aminti tot restul zilelor. Putea fi, însă, pentru toţi, una oarecare dacă ar fi ascultat apelul autorităţilor de a părăsi zona şi, mai ales, dacă victimele n-ar fi ignorat o regulă elementară: aceea de a nu se adăposti lângă copaci ce-i pot strivi. O învăţătură de folos, poate, pe viitor...

O noapte furtunoasă

Duminică, 23 iulie, în jurul orei 21.30. Mai multe apeluri la 112, primele aproape neinteligibile din cauza vuietului, semnalau că o vijelie doborâse mai mulţi copaci în campingul din Bulz, unii peste corturi, maşini şi rulote în care se aflau turişti. Tornada, indicau alte telefoane, a lovit şi o tabără din apropiere, unde 150 de persoane participau la o întrunire religioasă, fiind prinşi într-un cort uriaş care n-a rezistat grindinei şi vântului puternic.

Intervenţia autorităţilor a fost declanşată de îndată. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana a trimis la Bulz 16 autospeciale, iar din Cluj au pornit altele trei. La fel au procedat toate cele 11 echipaje ale SMURD, primele ajunse fiind însă cele ale Serviciului de Ambulanţă, care a mobilizat şi 15 medici şi 54 de asistenţi aflaţi în timpul liber. La Spitalul Judeţean din Oradea, de asemenea, au venit de acasă 34 de medici şi peste 50 de asistenţi, infirmieri şi brancardieri.

Primul cod roşu

A fost primul cod roşu de intervenţie instituit vreodată în Bihor, printr-o hotărâre a şefului ISU Crişana, colonelul Sorin Caba, şi a prefectului Ioan Mihaiu, de comun acord cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Ajunse la Bulz, echipajele au raportat rezultatele primelor evaluări: o persoană decedată, o alta în stare gravă, "nivel cod roşu", plus "alte două persoane nivel de cod galben", cum comunica în scurt timp prefectul. Situaţia a fost apoi reevaluată de câteva ori: la Judeţean ajunseseră patru răniţi, din care unul în stare foarte gravă şi trei cu leziuni medii. Bilanţul a urcat apoi la şapte răniţi, doi grav, cinci de cod galben. Ulterior s-a extins la 13 răniţi şi, în final, la 16.

Trei ajunseseră la spitalul din Huedin cu maşini personale, iar ceilalţi la Oradea, unul cu cod roşu, zece cu cod galben şi doi cu cod verde, comunica Arafat, explicând semnificaţia: cod roşu însemna leziuni grave ce pun viaţa în pericol, cod galben - leziuni grave dar cu pacienţi în stare stabilă, iar verde - leziuni uşoare.

Natură moartă

Pe cât de dificilă s-a dovedit intervenţia salvatorilor, care pe întuneric şi ploaie au căutat ore în şir eventuale alte victime sub plopi, pe atât de dezolant arăta dimineaţa campingul din Bulz. Chiar şi pentru angajaţii ISU, SMURD şi SAJ scena era uluitoare. Aveau s-o constate apoi şi jurnaliştii: încă de la intrare, de pe şosea, tabloul şirului de plopi căzuţi era şocant. Zece erau smulşi cu tot cu rădăcini, în ciuda dimensiunilor acestora, între unul şi trei metri, iar un altul era frânt la mijloc de parcă ar fi fost un băţ de chibrit cu defect de fabricaţie.

Şase echipaje de Poliţie, de la posturile comunale din zonă, plus criminalişti din Oradea, făceau măsurători şi ţineau securizat perimetrul în care arborii se prăvăliseră peste corturi şi peste o maşină, iar rădăcina altuia răsturnase o alta. Câţiva prunci se zgâiau de pe margini, în timp ce o mână de localnici se pregătea să taie copacii şi să tragă buştenii cu un TAF, iar nişte femei strângeau resturi de corturi, rucsaci şi flacoane împrăştiate peste tot.

"Doamne, mulţumim!"

De cealaltă parte a campingului, spre cele nouă căsuţe din lemn, toate închise, câţiva martori ai grozăviei îşi reveneau din sperietură. Toţi aveau să mărturisească aceleaşi lucruri: pe de o parte că au scăpat miraculos, pe de alta că salvatorii au ajuns surprinzător de repede.

Adelaida Abrudan, turistăO femeie, pensionară din Carei, pregătea micul dejun. Adelaida Abrudan (foto) a povestit BIHOREANULUI că în weekend locul fusese plin de oameni. Duminică după-amiază rămăseseră vreo 25. "Pe la 9 şi câteva minute cerul s-a întunecat. Am văzut cum şi-au mai strâns vreo 5-6 corturile şi au plecat, dar noi n-am avut curaj să ieşim din rulotă. S-a pornit brusc o vijelie de nu se mai vedea nimic şi a început să cadă grindină deasă. Noi eram între trei plopi. La un moment dat am auzit o pârâitură puternică. Unul căzuse la vreo 70 de centimetri de noi, apoi încă una: altul a ajuns peste un cort vecin! Când s-a terminat şi am ieşit am zis «Doamne, mulţumim!»...".

Bezna era spartă numai de avariile unei maşini aflate sub un plop. După câteva minute femeia a auzit o drujbă, dar nu vedea mai nimic. Abia când au ajuns şi pompierii, cu faruri şi proiectoare, a văzut că lângă rulota sa căzuseră, de fapt, doi plopi. "Cel rămas în picioare poate ne-a apărat de cei căzuţi...".

"Singura găurică"

O altă turistă, Cecilia Georgescu, venită din Zalău, e la fel de convinsă că a fost "beneficiara" unei minuni: "Nu sunt religioasă, dar..." Când a început furtuna, stătea pe o terasă improvizată între maşină şi rulotă. A intrat rapid în rulotă, înainte ca pe scaunul unde şezuse să pice, în câteva clipe, un plop uriaş! "Dacă mai rămâneam acolo, m-ar fi sfărâmat. Noroc că plopul a căzut la vreo 15 centimetri de rulotă, că altfel nu mai eram aici. Abia dimineaţa, pe lumină, mi-am dat seama ce noroc am avut".

Andrei Bacs, turistLa fel de norocos a fost şi cel mai apropiat vecin, Andrei Bacs (foto), un bucureştean originar din Aleşd, care de 40 de ani vine la Bulz în fiecare vară. Un plop s-a prăvălit peste cortul lui, iar un altul lângă maşina în care se afla. "Am văzut că se tot clătina la 30 de grade, se auzea şi un vuiet înfiorător, vă spun drept că mi s-a făcut frică. Aveam maşina lângă copac şi am mers s-o scot de acolo. Am intrat, am dat cu spatele, dar n-am apucat mult, pentru că mergând în marşarier am lovit un plop căzut în spate. Nu vedeam şi nu auzeam nimic. Când s-au oprit grindina şi vijelia, n-am putut să deschid uşa. Un alt plop era căzut la o jumătate de metru în lateral. Practic, am fost în singura găurică în care se putea supravieţui".

La adăpost 

Alte cinci persoane - două femei din Arad cu trei copii - au scăpat nevătămate fiindcă au plecat din camping cu puţin timp înainte să înceapă furtuna. Maşina cu care veniseră, un Logan, a fost răsturnată pe partea dreaptă de rădăcina unui plop lângă care fusese parcată şi care, în momentul în care a fost smuls, a acţionat ca un cric uriaş.

Un alt copac a căzut peste unul din cele două corturi. Cum echipajele de intervenţie nu găseau nicăieri stăpânii şi s-au temut că sunt blocaţi pe sub crengi, au verificat zona de cinci ori, până au aflat că femeile şi copiii plecaseră în tabăra religioasă "Cristos pentru România", organizată în apropiere, la care participau 150 de tineri din Cluj, Arad, Timiş şi Bihor.

Alina Bârlea, turistă"Şi acolo au fost răniţi, pentru că structura metalică a cortului umflat de vânt şi îngreunat de grindină a lovit uşor câteva persoane. Nici nu ne-am mai întors în camping, am înnoptat la o pensiune şi dimineaţa, când am mers la corturi, ne-am dat seama că am scăpat ca prin minune. Mulţumim lui Dumnezeu", a povestit Alina Bârlea (foto), una din cele două arădence.

Primul salvator

Trei orădeni veniţi cu un Fiat n-au avut, însă, acelaşi noroc. După încetarea furtunii, care a durat cam 15-20 de minute, dintr-o casă aflată lângă camping a ieşit un bărbat. S-a dus drept spre un pâlc de plopi din care pâlpâiau avariile maşinii. Văzând un copac picat peste ea, a luat o drujbă şi a început să-şi facă loc. "Nu aveam altă lumină decât avariile. Am început să tai crengile mai mult pe pipăite. Când am ajuns la maşină, am văzut că şoferul nu mai sufla şi că pe locul din dreapta era o femeie rănită. Am scos-o ajutat de fiică-mea. Când a venit prima ambulanţă n-a trebuit decât s-o pună pe targă", le-a spus reporterilor Achim Abrudan.

Kiss Gergő, turistTânăra salvată era prietena bărbatului decedat: Kiss Gergő (foto), un mic întreprinzător în vârstă de 37 de ani. Potrivit şefului UPU-SMURD Bihor, Hadrian Borcea, suferise traumatisme la cap şi torace, dar la finele săptămânii trecute era în afara oricărui pericol. Mult mai grav a fost rănit un al treilea membru al grupului, un tânăr de 23 de ani pe care plopul l-a prins în apropierea maşinii. Dus urgent la Spitalul Judeţean, cu multiple traumatisme cranio-cerebrale, a fost operat până dimineaţa la 7.00. Joi era şi el stabilizat, deja respira singur şi redevenise conştient.

Ceilalţi răniţi, între timp, au fost externaţi cu toţii, fie că fuseseră îngrijiţi la Oradea, fie că ajunseseră la spitalul din Huedin şi de acolo la Cluj.

Închis, dar plin

Augustin Sărăcuț, primar BulzPrimarul comunei Bulz, Augustin Sărăcuţ (foto), spune că participanţii la tabăra religioasă, organizată pe un imaş al asociaţiei urbariale şi notificată în prealabil autorităţilor locale, au scăpat mult mai uşor decât turiştii din camping fiindcă în zonă nu erau copaci. În schimb, campingul era străjuit de un şir de plopi plantaţi cu vreo 40 de ani în urmă, când fostul Oficiu Judeţean de Turism a amenajat locul de campare. "Campingul, cu teren şi căsuţele din lemn, a fost luat în concesiune de firmele din grupul European Drinks, dar nu mai funcţionează de prin 2000. Oamenii vin totuşi aici din obişnuinţă, pentru că locul e frumos", zice edilul.

Mult mai important, adaugă el, este că toţi turiştii fuseseră anunţaţi că urma să se producă o furtună periculoasă. "Pe la ora 14 am primit pe telefon notificare de cod galben şi, fiind în Oradea, l-am sunat pe viceprimar să informeze oamenii. S-a dus şi le-a spus, şi în tabără, şi în camping. Dacă îl ascultau, poate n-ar fi murit şi nu s-ar fi rănit nimeni...", spune Sărăcuţ.

"N-au dat importanţă"

Teodor Negrea, viceprimar BulzViceprimarul confirmă. "Imediat, m-am dus în tabără şi apoi în camping, să le anunţ oamenii, dar nu prea au dat importanţă. Unii au plecat, alţii au rămas. Probabil nimeni nu şi-a închipuit amploarea. Nici noi, localnicii, n-am văzut aşa furtună niciodată", a mărturisit Teodor Negrea (foto).

Urgia l-a prins pe vice acasă, dar imediat ce s-a oprit, chiar dacă şi la el în curte căzuse un nuc, a plecat spre locurile unde se aflau turiştii, să dea o mână de ajutor. După intervenţia pompierilor, medicilor şi jandarmilor, s-a îngrijit apoi, împreună cu primarul, între timp ajuns şi el din Oradea, ca oamenilor să le fie oferite locuri de cazare fie în pensiunile din comună, fie în tabăra din Remeţi, dar de data asta majoritatea au ales să plece spre casele lor.

N-au putut s-o facă decât nenorocoşii răniţi şi n-au vrut doar încăpăţânaţii care, scăpând teferi, au preferat să rămână într-un loc pustiit, continuându-şi un sejur cu adevărat de neuitat...


RECOMANDĂRILE ISU
Cum vă feriţi pe furtună

Judeţul Bihor a fost de două ori sub cod galben de furtună în mai puţin de o săptămână, întâi zona Borod duminică seară, iar miercuri cu o suprafaţă extinsă inclusiv la Oradea. Având în vedere că populaţia nu pare să le cunoască, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, căpitanul Camelia Roşca, a prezentat marţea trecută regulile de urmat în asemenea situaţii.

Astfel, pe timp de furtună, persoanele din zonele afectate trebuie să-şi întrerupă orice  activitate în aer liber, să se adăpostească în spaţii închise şi sigure, să închidă uşile şi ferestrele şi să deconecteze aparatele electrice. Pentru limitarea pagubelor, maşinile trebuie parcate în zone ferite, la distanţă sigură faţă de copaci sau stâlpi de electricitate.

Dacă furtuna vă surprinde într-un spaţiu deschis, trebuie să vă aşezaţi ghemuit la pământ, cu mâinile pe urechi şi cap, şi cu capul între genunchi. Este important să reduceţi contactul cu pământul, ca să fiţi o ţintă cât mai mică pentru fulgere.

Evitaţi şederea lângă copaci şi orice obiecte metalice. Dacă vă aflaţi totuşi într-o pădure, căutaţi adăpost într-o zonă cu copaci mai scunzi. Dacă furtuna vă prinde pe un lac, încercaţi să ajungeţi la mal şi să vă adăpostiţi cât mai repede.


CU MÂNA NOASTRĂ
Fenomenele extreme, tot mai frecvente

În ultimul deceniu, atât la nivel global cât şi în areale mai restrânse, fenomenele meteorologice extreme, soldate cu victime umane şi pagube mari, au devenit tot mai obişnuite, specialiştii atenţionând că principalele cauze ale schimbărilor climatice sunt poluarea şi defrişările masive.

Potrivit unui studiu făcut la începutul deceniului de un grup interguvernamental de experţi, fenomenele meteo extreme se vor manifesta tot mai mult, prin înmulţirea perioadelor caniculare, ceea ce va duce la deşertificarea Câmpiei Române, iar vara se vor înmulţi furtunile violente, cu aspect de tornade, şi vor cădea cantităţi mari de precipitaţii în intervale scurte de timp după perioade secetoase care pot dura chiar şi mai mult de o lună.

Pentru a fi informaţi cu privire la eventualitatea producerii unor asemenea fenomene extreme, Administraţia Naţională de Meteorologie recomandă consultarea site-ului instituţiei, www.meteoromania.ro (accesibil şi prin tastarea adresei Institutului Naţional de Meteorologie şi Hidrologie, INMH), care este actualizat la fiecare 10 minute.


DE ŞTIUT
Semnificaţia codurilor meteo

Cod roşu: prognoză de fenomene meteo periculoase de intensitate foarte mare mare (caniculă, vânt de peste 100 km/h, ploi abundente, descărcări electrice, grindină - vara, respectiv ger şi viscol - iarna), cu risc de viituri majore în orice anotimp

Cod portocaliu: prognoză de fenomene meteo periculoase de intensitate mare (caniculă, vânt, ploi, descărcări electrice, grindină, toate cu risc de viituri pe cursurile de apă mici, respectiv ger iarna)

Cod galben: prognoză de averse, descărcări electrice, intensificări de vânt care pot deveni periculoase pentru anumite activităţi, cu riscul creşterii debitelor unor cursuri de apă

Vedeți mai jos imagini și mărturii de la Bulz!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
coduri
Trebuia anuntat cod rosu inseamna, nu cod galben, pt ca vantul era de peste 100kmph. Sincer, pentru un cod galben (inclusiv conform descrierii din articol si felului in care s-a anuntat pana acum) poate nici eu n-as fi plecat. Intr-adevar, in zonele montane fenomenele sunt mai acentuate. In plus, cu o seara inainte se anunta la meteo vreme frumoasa si soare si in Bihor si in Cluj.. Acest “anuntata din timp de meteorologi”, a fost cu cateva ore inainte doar. Din partea primariei conteaza si felul in care anunti gravitatea furtunii, ceea e e greu de criticat cand e o premiera si pentru comuna. Plopul este un copac care incet-incet va disparea din mediul urban, fiind inlocuit cu alte specii: ce s-a intamplat la Bulz, sursa de alergeni/praf, si altele. Numa ecologistul Budea vrea ca toti copacii batrani, indifferent de starea lor sa fie pastrati, nu e problema daca o creanga cade pe un om, cum zicea el la Digi24. Binenteles ca trebuie protejata planeta si natura, pentru viitorul omului si a copiilor nostri, dar nu trebuie facuta o religie din asta. Lemnul trebuie exploatat cu cap, moderat, cu replantaril; dar totusi trebuie exploatat.
Postat 01 August 2017, 09:18 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5521 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON