Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat, vineri, că în următoarele trei zile, adică în perioada 29-31 august, cea mai mare parte a judeţului Bihor, la fel ca alte zone din ţară, va fi sub cod galben de "caniculă şi disconfort termic".
"În intervalul menționat, în zonele joase din județele atenționate disconfortul termic va fi accentuat și local va fi caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor atinge 33-35 de grade", au transmis meteorologii ANM.
Aceeaşi avertizare este valabilă în cele mai multe judeţe ale ţării. În regiunile sudice, temperaturile vor depăşi 37 de grade.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.