În timp ce preşedintele PSD Bihor Ioan Mang nu răspunde apelurilor BIHOREANULUI, pentru a comenta scandalul care a izbucnit în partid, fostul prefect Claudiu Pop este primul membru al organizaţiei care comentează public situaţia.
Într-o postare făcută miercuri pe Facebook, Pop a distribuit o ştire despre scrisoarea dată publicităţii de Gabriela Firea, Paul Stănescu şi Adrian Ţuţuianu, cea care înşiră motive pentru care Liviu Dragnea ar trebui să-şi dea demisia de la conducerea PSD, adăugând şi un comentariu personal.
"Poate ar fi cazul ca şi oamenii de bine din PSD Bihor să ia atitudine! Să îşi facă auzite vocile! Să spună public ceea ce majoritatea dintre ei spun azi în şoaptă şi pe la colţuri", a comentat Claudiu Pop.
Contactat de BIHOREANUL pentru a dezvoltaaceastă declaraţie, fostul prefect a recunoscut că este în asentimentul semnatarilor scrisorii cu pricina. "Este evident că lucrurile nu merg într-o direcţie normală", a spus fostul prefect.
Întrebat cine sunt "oamenii de bine" la care a făcut apel, social-democratul a spus că e vorba de primari PSD din judeţ şi de unii şefi de instituţii, membri ai aceluiaşi partid, care de asemenea sunt nemulţumiţi. "90% din primarii PSD din Bihor au aceeaşi părere, că lucrurile nu merg bine în partid şi nici în organizaţia judeţeană. Unii au spus-o şi în organizaţie, alţii o spun doar în privat, pentru că se tem de repercusiuni", a răspuns Pop.
La insistenţele BIHOREANULUI, fostul prefect a comentat şi atitudinea lui Ioan Mang, recunoscând că este nemulţumit că preşedintele PSD Bihor nu îi consultă pe membrii organizaţiei înainte de a decide dacă este de partea lui Liviu Dragnea ori a semnatarilor scrisorii. "Aceste lucruri trebuie discutate în interiorul partidului, dar Ioan Mang gândeşte şi acţionează doar în interesul propriu", a mai spus Pop.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.