URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Noiembrie 2020, 12:01

Claudiu Pop, candidat Pro România la Camera Deputaţilor: „Prioritatea nr. 1 este relansarea economică”

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fost deputat PSD şi apoi prefect, cel mai longeviv din Bihor (2012-2017), Claudiu Pop s-a remarcat în această funcţie prin demersurile pentru soluţionarea problemelor din infrastructura rutieră a judeţului, cum ar fi reabilitarea DN 76 ori construirea unor pasaje peste şoseaua de centură a Oradiei, dar şi pentru transferarea de la Ministerul Apărării în proprietatea Primăriei şi a Consiliului Judeţean a terenurilor necesare amenajării Parcului Industrial II şi respectiv terminalului cargo al Aeroportului.

După ce a părăsit PSD, a activat ca manager la Crişul Shopping Center, iar acum candidează la Parlament pentru că, spune el, îşi doreşte legi mai bune, în special pentru economie.

- Care sunt motivele pentru care bihorenii v-ar vota?

- Fără falsă modestie: pentru că am cunoştinţele, experienţa şi determinarea de a mă implica în rezolvarea problemelor pe care bihorenii le au, inclusiv în Parlament. Nu sunt un tip comod, care să facă lucrurile pe jumătate, ci genul de om care, dacă se apucă de o treabă, încearcă să-i găsească rezolvarea. Am demonstrat-o ca prefect şi o voi demonstra şi ca deputat, pentru că nu am de gând, de exemplu, să votez Legea Bugetului decât dacă ea va include finanţarea unor proiecte ale judeţului Bihor. Voi susţine asemenea proiecte indiferent cine le iniţiază, pentru că aşa cum în trecut n-a dus nimeni acasă terenul pentru Parcul Industrial II, şi proiectele care vor urma vor fi tot pentru oamenii din acest judeţ.

„Venit minim garantat pentru familii”

- Ce legi vreţi să schimbaţi în cazul în care veţi fi ales? Ce priorităţi aţi avea?

- Alegerile din 6 decembrie nu sunt despre stânga sau dreapta, sunt despre relansarea economică a României, care după mine este prioritatea numărul 1. Trăim vremuri pe care nimeni nu le putea anticipa, iar pentru a ieşi cu bine din această criză, eu pentru asta voi milita: relansarea economică. Primele urgenţe vor fi introducerea unui venit minim garantat pentru familii pe perioada pandemiei, reducerea TVA de la 9% la 5% pentru HoReCa, subvenţionarea până la 50% a chiriilor şi eliminarea impozitului pe profit pe anul 2021 pentru toate firmele cu capital românesc care îşi continuă activitatea şi îşi păstrează angajaţii.

- Ce înseamnă venit minim garantat pentru familii?

- Vorbim despre o sumă de 2.000 lei/lună pe membru de familie, până la 4.500 lei/lună pe familie sau - dacă persoanele sunt salariate, indiferent dacă la stat sau în privat - vor primi diferenţa între veniturile salariale şi aceste limite de sume, jumătate în numerar, jumătate în bonuri de masă. De exemplu, dacă ai salariu de 1.700 lei, vei primi o diferenţă de 300 lei, 150 lei în bonuri, 150 lei în bani.

Pentru tribunale comerciale

- Dincolo de aceste propuneri specifice perioadei de criză, ce alte modificări vizaţi în legislaţia economică?

- Având în vedere blocajele în economie şi în administraţie, provocate de litigiile între firme şi respectiv de contestarea licitaţiilor organizate de instituţii pentru lucrări publice, consider că trebuie să modificăm Legea achiziţiilor publice şi să înfiinţăm tribunale comerciale. Procesele între firme trebuie soluţionate rapid şi trebuie sancţionate sever firmele care dau „ţepe” altor firme, neplătindu-le serviciile ori bunurile livrate, ba eu cred că trebuie sancţionate şi persoanele care conduc asemenea firme şi care azi au toată libertatea ca, atunci când firmele le sunt sancţionate, să îşi facă altele, cu care să repete aceleaşi practici.

La fel, trebuie rezolvate rapid situaţiile când anumite firme contestă procedurile de achiziţie organizate de instituţii pentru lucrări derulate fie pe bani europeni, care de multe ori sunt pierduţi din această cauză, fie pe fonduri guvernamentale sau locale. Din păcate, asemenea situaţii se întâmplă în ţară, când o firmă este nemulţumită că o alta câştigă o licitaţie şi atunci sabotează sistematic achiziţia de lucrări, cu consecinţa că acestea nu se mai execută.

„Nu sunt de acord cu atacul la persoană”

- Omologul dvs. pe lista Pro România Bihor pentru Senat, Viorel Cataramă, duce o campanie agresivă, şocantă chiar. Sunteţi în total acord cu acesta?

- E colegul meu şi am avut multe discuţii în care uneori am fost în acord, alteori am fost pe poziţii diferite, dar până la urmă din dezbateri se naşte progresul. Evident că nu rezonez cu tot ce spune, mai ales când se referă la persoana contracandidaţilor. Eu consider că trebuie să ne respectăm şi nu trebuie să fim duşmani. Nu pot fi de acord, de exemplu, când îl atacă pe Ilie Bolojan pentru reducerea numărului de angajaţi ai Consiliului Judeţean pentru că, în calitate de prefect, am observat personal ineficienţa acestei instituţii şi consider că ea nu poate fi pusă pe roate cu persoane care deja şi-au dovedit incapacitatea în anii trecuţi.

- Sunt în PSD Bihor persoane care regretă că n-aţi rămas în partid, să luaţi taurul de coarne, cum s-ar zice. Dvs. nu regretaţi? Vă aşteptaţi la sprijin din partea unor foşti colegi?

- Dragoste cu sila, e clar, nu se poate. După ce am încetat să fiu prefect şi am încercat să-mi valorific experienţa în PSD, mi-am dat seama că nu sunt dorit de şeful filialei judeţene şi atunci am plecat, ca să evit ridicolul situaţiei. Am rămas însă în relaţii bune cu majoritatea foştilor colegi, discutăm şi acum, iar mulţi mi-au şi spus că mă pot baza pe voturile lor. Bineînţeles, le mulţumesc pentru asta tuturor şi îi asigur că nu voi dezamăgi pe nimeni.

Comandat de Partidul Pro România, filiala Bihor, cod mandatar financiar 11200008

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON